• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Avans APIA 2023. Plata minimă pe hectar care se achită la prima tranșă

    Roxana Dobre -

    Avans APIA 2023 – plata minimă pe hectar care se achită fermierilor începând din 16 octombrie. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va începe luna viitoare achitarea primei tranșe din subvenții, iar cuantumurile minime pe hectar se vor plăti în procent de 70%, sumele fiind stabilite prin bugetele din Planul Național Strategic (PNS).

    Avansul APIA 2023 este tot mai aproape, iar în circa două săptămâni, funcționarii agenției de plăți vor începe autorizarea cererilor pentru plată. În cazul suprafețelor agricole, plata la hectar va fi la nivelul a până la 70% din cuantumul calculat în baza plafoanelor alocate și a terenurilor eligibile. În mare, fermierii își pot calcula deja un cuantumul minim pe care îl pot primi la prima tranșă din subvențiile acestui an, raportat la cuantumurile prevăzute în PNS.

    Citiți și: Fermieri chemați de urgență la APIA. Fără clarificări, nu pot intra la plata avansului din subvenții!

    Schemele achitate pentru prima tranșă din avansul pentru campania 2023 sunt cele care s-au plătit și anul trecut. Deși APIA nu a făcut încă un anunț oficial privind intervențiile care vor intra la plată, și dacă ne bazăm pe informațiilor din 2022, fermierii vor primi din 16 octombrie banii în avans pentru următoarele scheme de plăți directe:

    PD-01 – Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS);
    PD-02 – Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS);
    PD-03 – Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri;
    PD-04 – Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil. 

    De precizat că pe vremea când era șef la APIA, Adrian Pintea, actual secretar de stat în Ministerul Agriculturii a anunțat că ministrul Agriculturii, Florin Barbu, ia în calcul să introducă la plata avansului mai multe scheme de plată. Până în prezent această informație nu a fost reluată în vreun interviu de șeful de la Agricultură deci rămâne de văzut care va fi lista finală de plată pentru avansul din campania 2023.

    Citiți și: Subvenții APIA. Cazurile de forță majoră ce trebuie anunțate în termen de 15 zile

    Avans APIA 2023 – plată minimă la hectar BISS: 60,774 euro/ha 

    PD-01 – Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS) beneficiază de plafoane financiare alocate până în 2027 iar pentru campania 2023 plafonul estimat este de 935.469.590 euro.

    În PNS pentru PD-01 – Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS) este menționat un cuantum minim de 86,82 de euro/ha. În avans, fermierii ar urma să primească 70% din această sumă adică 60,774 euro/ha, acesta fiind suma minimă la care fermierii se pot aștepta să o primească în conturi pentru acest an.

    În PNS însă sunt estimate alte 2 cuantumuri, unul unitar planificat și altul maxim astfel:

    – Cuantum unitar planificat: 96,47 euro/ha,, în avans suma fiind de 67,47 euro/ha;
    – Cuantum maxim unitar planificat: 125,41 euro/ha, în avans suma fiind de 87,78 euro/ha.

    Avans APIA 2023 – plată minim la hectar pentru CRISS: 31,97 euro/ha 

    Intervenția PD-02 – Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității beneficiază de un plafon financiar pentru anul 2023 de 189.710.218,53 euro. Pentru campania 2023, cuantumul minim unitar planificat este de 45,54 euro/ha. În avans fermierii primesc 70% din această sumă adică o subvenție minimă de 31,97 euro/ha.

    În PNS însă sunt menționate și alte 2 cuantumuri astfel:

    – Cuantumul unitar planificat: 50,61 euro/ha în avans suma fiind de 35,42 euro/ha;
    – Cuantumul maxim unitar planificat: 60,73 euro/ha în avans suma fiind de 42,51 euro/ha.

    Avans APIA 2023 – plată minim la hectar pentru tinerii fermieri: 28,98 euro/ha

    Plafonul pentru subvenția alocată tinerilor fermieri – PD-03 – Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri este pentru campania 2023 de 12.880.000,00 euro. Pentru campania 2023, cuantumul minim pe care tinerii fermieri îi pot încasa este estimat în PNS la 41,40 euro/ha adică în avans 70% din această sumă înseamnă 28,98 euro/ha.

    De asemenea, cuantumul unitar planificat este de 46,00 euro/ha în avans plata fiind de 32,2 euro dacă acest cuantum s-ar aplica. Pentru cuantumul maxim unitar planificat se estimează o plată de 69,00 euro/ha adică 48,4 euro.

    Avans APIA 2023 – plată minim la hectar pentru înverzire: 39,39 euro/ha

    Plata pe înverzire prin ecoschema PD-04 Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil se acordă în limita unul plafon anual iar pentru campania 2023 acesta este de 317.827.328,97 euro. Cuantumul minim estimat în PNS este de 56,28 euro pe hectar adică un avans de 39,39 euro/ha.

    Cuantumul maxim planificat este de 73,00 euro/hectar adică un avans de 51,1 euro/ha.

    Citiți și: Plăți APIA 2023. Valoarea unui euro din subvenție în acest an


    Te-ar mai putea interesa

    Plăți finale la APIA. Calculator tranșa a doua din subvenția pe hectar și animale, din 2 decembrie Rabla pentru Tractoare 2024. Data la care începe înscrierea fermierilor în aplicația AFM Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești

    Ultimele știri

    Acordul UE-Mercosur a fost semnat! COPA-COGECA: ”Ne opunem acestui acord învechit și problematic” NHR îi liniștește pe fermieri: Combinele Deutz-Fahr, în stoc. Nu sunt și nu vor fi probleme cu piesele de schimb! Orz de primăvară: fermierii pot alege două soiuri care au dat rezultate în fermele din România