• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Laptele la bidon – investiția de 500.000 de euro care a făcut ca vânzările Albalact să crească cu 14% în mai puțin de un an

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Atunci când Albalact a anunțat că va comercializa laptele și la bidoane de 1,8 litri, ușor de păstrat în frigidere și chiar mai ușor de manipulat, toată lumea a ridicat o sprânceană de neîncredere. La aproape un an de la lansarea noului ambalaj, compania a anunțat și ce efecte a avut decizia asupra vânzărilor de lapte.

    Lansarea noului ambalaj a adus în perioada ianuarie – septembrie 2014 o creştere de 5% în volum şi 14% în valoare pentru Albalact pe segmentul laptelui proaspăt pasteurizat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor culese de la Albalact de jurnaliștii Business Magazin.

    Bidonul de plastic cu mâner de 1,8 litri este un ambalaj unic în prezent pe piaţă, dar popular pe piaţa Americii de Nord. După lansarea bidonului mare, compania a dezvoltat o gamă de noi ambalaje de un litru şi de 500 ml.

    Albalact a decis să adopte noile ambalaje după o analiză a obiceiurilor de consum şi a dorinţelor consumatorilor. Designul întregii game a fost dezvoltat împreună cu producătorul austriac de ambalaje Greiner, ţinând cont de toate aspectele legate de dimensiunile sticlei, de funcţionalitate, de aspectul curgerii şi de ergonomia mânerului. Dezvoltarea proiectului a durat un an, iar investiţia iniţială s-a ridicat la 500.000 de euro.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp

    Ultimele știri

    Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Noul acord agricol cu ​​Marea Britanie vine cu oportunități pentru producătorii din UE Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Plățile pe care APIA le face astăzi către fermieri și banii virați în conturi! Agrointeligența TV: Construim cea mai eficientă, ambițioasă și creativă echipă media! Te așteptăm alături de noi!