Dr. ing. Gheorghe Vaida – semnal de alarmă privind producția de lapte. Soluții propuse

Violina Gorcinschi - 5 decembrie 2023 09:20

Cea mai mică producție de lapte pe cap vacă din UE – un semnal de alarmă pentru zootehnia românească. În ce direcție ne îndreptăm cu zootehnia ?

Dr. ing. Gheorghe Vaida, inspector de specialitate și consilier al președintelui Academiei de Științe Agricole și Silvice, a vorbit pe larg, într-un memoriu transmis în exclusivitate la Agrointeligența-AGROINTEL.RO, despre problemele actuale din domeniul zootehniei românești, care au dus la cea mai slabă performanță din UE în ceea ce privește producția de lapte pe cap de vacă, și a propus soluții din punct de vedere tehnic și administrativ pentru a îmbunătăți performanțele fermierilor.

„Recent, pe site-ul oficial al Eurostat au apărut date cu privire la producția medie de lapte pe cap de vacă în țările din Uniunea Europeană, în anul 2022, iar România este pe ultimul loc, cu o producție medie de 3.367 kg pe cap de vacă. Se apreciază că, în UE, producția anuală de lapte a continuat să crească, ajungând la o medie de 7.653 kg per vacă de lapte, în anul 2022. Ca medie națională, producțiile anuale au fost cele mai ridicate în Danemarca, de 10.187 kg per vacă și Estonia, de 10.128 kg per vacă, iar cele mai scăzute în Bulgaria, 3.621 kg per vacă și România, 3.367 kg per vacă.

Această situație nu este întâmplătoare pentru țara noastră și reprezintă un semnal de alarmă pentru zootehnia românească, ea reflectă preocupările și activitatea desfășurată în acest sector, este o consecință a susținerii financiare deficitare a producției animale, domeniu extrem de important al economiei naționale în ceea ce privește asigurarea securității și siguranței alimentare.

Este cu atât mai grav, cu cât producția are un trend negativ, fiind mai mică cu circa 300 kg lapte, față de anul 2021. Nu este singurul semnal de alarmă în zootehnie. Din păcate, mai sunt și altele. În ultimii 50 – 60 de ani, România nu a mai fost în situația să nu își poată asigura necesarul de lapte pentru consumul intern din producție proprie. Noi nu am avut niciodată producții medii de lapte foarte mari pe cap de vacă, dar am avut efective mari de animale și s-a obținut o producție totală la nivel național, mare. Acum nu avem nici producție, nici efective suficiente ca să poată acoperi necesarul de consum intern al populației.

Situația din zootehnia românească s-a înrăutățit mult în ultimii ani

Zootehnia din țara noastră trece printr-o situație dificilă, atât din punct de vedere organizatoric, al personalului de specialitate și al logisticii necesare, pentru desfășurarea întregii activități, cât mai ales tehnic, privind genetica, tehnologiile de creștere și exploatare, pentru realizarea unor performanțe productive competitive, pe piața unică europeană. Această înrăutățire fără precedent din zootehnia românească și a unei procesări interne foarte scăzute a materiilor prime vegetale și animale, este rezultatul susținerii financiare deficitare a producției animale, ca efect al politicii financiare, cât și a unui management de specialitate defectuos.

Astăzi, sunt cerințe noi privind creșterea animalelor, având în vedere noile schimbări climatice, poluarea mediului, eficiența economică a exploatării în condițiile date. Se are în vedere sănătatea și bunăstarea animală, GES (gazele cu efect de seră), eficiența conversiei furajelor, aport redus de hrană, rezistența sporită la boli, calitățile laptelui etc.

Pe plan mondial, în țările cu zootehnie avansată, se aplică în mod curent selecția genomică, MOET (ovulație multiplă si embriotransfer), FIV (fertilizare in vitro), embrioni și material seminal sexat, genetică personalizată etc. S-a ajuns ca, de la o vacă cu valoare genetică ridicată, să se obțină 50 – 100 de viței pe an, aceasta având un rol deosebit în ameliorarea efectivelor. A fost integrat microbiomul în strategiile de producție animală, se aplică sistemele de inteligență artificială, tehnologii inteligente, bioinformatică, zootehnia de precizie.

Iar noi ne luptăm cu urșii, cu lupii, cu șacalii, cu mistreții, vorbim de reproducători cu certificate de origine (asta se discuta acum 50 – 60 de ani), cum sa împărțim sprijinul de la Uniunea Europeană, cine să ia mai mult, fără să abordăm și să discutăm aproape deloc despre unele măsuri tehnice proactive privind redresarea sectorului zootehnic. Cu certitudine, în acest mod, nu putem redresa sectorul zootehnic, pentru a fi competitivi pe o piață unică europeană. Ce s-ar întâmpla daca nu ar mai fi acordat niciun sprijin?!

În România a fost subvenționat, în timp, doar 30 – 40 %, din efectivul total de taurine și, începând cu anul 2013, numai de la 10 capete în sus și rezultatele se văd. În ultimii 20 de ani, am pierdut peste jumătate de milion de vaci, ca rezultat al acestei politici.

Cine răspunde acum pentru aceste decizii aberante?

În prezent avem o zootehnie duală, sunt câteva unități, la toate speciile, care sunt performante, retehnologizate și modernizate, (10 – 15 % ?, nu se știe exact) și obțin producții performante, de calitate, competitive, dar fermele mici și mijlocii, gospodăriile țărănești, care dețin încă efectivele cele mai mari de animale, la unele specii, în marea lor majoritate, au probleme cu tehnologiile de creștere și exploatare, cu valorificarea producției, cu problemele de mediu. Obțin producții mici la costuri mari și nu sunt competitive pe piață. De aceea, multe sunt scoase la vânzare. Gospodăriile țărănești, fermele de familie, își valorifică produsele locale, tradiționale de calitate, de cele mai multe ori, în piețele volante organizate la sfârșit de săptămână sau pe marginea drumurilor, pentru că nu mai au loc în marile lanțuri de magazine.

Astfel, în prezent:

• valoarea producției din zootehnie reprezintă în jur de 23,5 %, din valoarea producției agricole globale, când ar trebui să reprezinte peste 50 %, pentru o activitate normală și aducerea de plus valoare;
• reducerea masivă a gradului de zootehnizare a producției agroalimentare;
• producția medie de lapte pe cap de vacă în țara noastră este cea mai mică din UE, 3.367 Kg, față de media UE, 7.682 kg;
• producțiile obținute, în majoritatea cazurilor, sunt la costuri ridicate și nu sunt competitive, nu asigură eficiența economică a exploatării;
• majoritatea materialului seminal utilizat la însămânțări artificiale provine din import, de la tauri testați în alte țări, în alte condiții de mediu și la prețuri ridicate pentru crescători;
• fermierii, crescătorii de animale români nu beneficiază de noile rezultate ale cercetării în domeniului geneticii moleculare, ceea ce constituie un mare handicap;
• nu mai determinăm nici paternitatea animalelor în țară!
• importăm cantități mari de produse agroalimentare și material biologic;
• asociațiile de crescători nu sunt sprijinite suficient pentru a se dezvolta și a putea oferi servicii de calitate crescătorilor;
• am cheltuit sume consistente de bani, începând cu anul 2007, când am intrat în UE, dar nu s-a obținut efectul scontat privind ameliorarea genetică a întregului efectiv de animale și îmbunătățirea activității din sector, unii fermieri fiind obligați, în prezent, să-și vândă animalele, se impune perfecționarea formelor de sprijin, nu avem consultanță tehnică de specialitate, în special pentru fermele mici și mijlocii, pentru gospodăriile țărănești;
• în Programul Național Strategic (PNS) 2023 – 2027, care este realizat de noi și aprobat de Comisia UE, este prevăzut doar 14,6 %, pentru producția animală! Și am putea continua…

Fermele de familie, gospodăriile țărănești nu au fost susținute substanțial din punct de vedere financiar

Fermele familiale, gospodăriile țărănești sunt și trebuie să fie o verigă importantă în producția de alimente și în susținerea durabilă a securității alimentare în România. Noțiunea de „fermă familială” se referă la orice fermă administrată de membrii familiei, în care cel puțin 50% din forța de muncă agricolă obișnuită este asigurată de membrii familiei. Este dovedit că astfel de exploatații agricole pot contribui sustenabil la securitatea alimentară, cu o cotă importantă de produse de foarte bună calitate și, în multe cazuri, chiar ecologice.

Se consideră, în prezent, că gospodăria țărănească, exploatația agricolă de subzistență, ar fi punctul slab al agriculturii și dezvoltării rurale românești. Exploatația de subzistență este cea care servește la asigurarea existenței materiale, a hranei (dex). Că numărul mare de ferme mici gestionează inadecvat deșeurile rezultate din activitățile agricole și au dificultăți în adaptarea la tehnologii noi. Fermele de subzistență și semisubzistență nu au altă șansă de supraviețuire decât să devină ferme comerciale, să se asocieze ca să fie mai puternice și să-și poată vinde produsele. În acest proces, multe dintre exploatațiile agricole de subzistență, gospodării țărănești, nu vor rezista, vor dispărea.

Numai că, odată cu ele, va dispărea, se va depopula și satul românesc, iar pe pajiștile comunale vom găsi vegetație lemnoasă, ferigă, pipirig, etc. Teoretic, sună bine, s-a tot vorbit în ultimi ani, dar din punct de vedere practic, nu s-a realizat aproape nimic, au fost neglijate, nu au fost sprijinite suficient din punct de vedere financiar. Politicile aplicate, pârghiile și mecanismele utilizate nu au dat rezultate, de aceea se impune o schimbare totală a conceptului privind dezvoltarea acestora, în contextul noii Politici Agricole Comune și a specificului satului românesc, a noului PNS.

Prioritățile noastre nu concordă în totalitate cu Noul PAC. Avem în jur de 700.000 ferme de subzistenţă sau semisubzistenţă. Aceste ferme trebuie să le sprijinim să se integreze, să le consolidăm, prin investiții țintite, specifice acestor categorii de unități, prin unități de procesare zonale, prin sprijin în organizarea piețelor locale și regionale, să devină niște ferme, care să reziste pe piață. Să le asigurăm consultanță tehnică de specialitate.

Ritmul în care dispar, an de an, exploatațiile agricole de subzistență este accelerat. În anul 2020 au dispărut peste 17.000, conform informațiilor furnizate de către APIA. Cu atât a scăzut numărul cererilor depuse la APIA pentru subvențiile agricole aferente anului 2020.

Scăderea numărului de cereri este evaluată de către unii, din păcate, ca un semn bun, al comasării terenurilor agricole. Crește numărul hectarelor exploatate de fermele medii sau mari și, astfel, aceste exploatații agricole se dezvoltă. Fără a se avea în vedere că are loc o depopulare a satului românesc, o scădere a efectivelor de animale și, implicit, a producțiilor, a migrării forței de muncă în străinătate.

În prezent, pentru aceste gospodării (exploatații), mai importantă și mai urgentă este integrarea producției decât asocierea. Dar, de aceste probleme, de organizarea producției și a pieței, în această zonă, nu se ocupă aproape nimeni, decât la modul declarativ. Nu există consultanță de specialitate. Sunt multe modele de organizare în țările europene, dar nu dorim să ne orientăm după cei care au obținut rezultate, și nu prea sunt ascultați, lăsați, să vorbească oamenii de valoare, cu viziune și înaltă competență profesională de specialitate în domeniu.

Este necesar să ținem seama de specificul structurilor agricole din țara noastră și de modul în care ele au evoluat și s-au dezvoltat în timp. Pot coexista atât unitățile mari, de tip industrial, cu un sistem de exploatare de tip intensiv, cât și fermele familiale, gospodăriile țărănești, cu un număr mai mic de animale, cu exploatare în sistem semiintensiv, extensiv, de tip tradițional și care, în mare măsură, produc ecologic. Nu trebuie să cultivăm dezbinarea între ele, pentru interesele unora.

Aceste ferme mai mici, de familie, de obicei, practică un sistem de întreținere diferențiat sezonier, în care animalele (bovine, ovine) sunt întreținute și hrănite iarna la grajd, cu furaje obținute de pe fânețele naturale și unele culturi a plantelor de nutreț, iar vara sunt întreținute la pășune (tabere de vară, stâne etc), când obținem produse mai ieftine și de foarte bună calitate (lapte, carne). În acest mod se poate valorifica superior și suprafața mare de pajiști pe care o deține România. Apoi, gospodăria țărănească are un anume specific, deține suprafețe mici de teren, 2 – 4 – 6 ha, rareori sunt suprafețe de 7 – 8 ha. Aici întâlnim un tip de exploatație mixt, cultivarea pământului si creșterea animalelor, în mare parte și în sistem ecologic (organic). Producția obținută în sistem tradițional, la nivel local, ecologic, este folosită pentru consum propriu, iar surplusul este valorificat pe piețele locale, zonale, în pensiunile agroturistice, magazine mai mici, chiar și unele magazine la poarta fermei (ex.Anglia, Franța) etc. Agroturismul trebuie să constituie o prioritate în economia rurală românească, întrucât avem potențial și condiții favorabile. În prezent, încă, fermele de familie, gospodăriile țărănești, dețin efective importante de animale și constituie o sursă importantă de produse agro-alimentare și de bună calitate. De exemplu, la bovine (aprilie, 2019), în exploatații cu 1 – 5 capete, se aflau 825.282 capete, ce reprezintă 60,17% din total efectiv, iar până la 10 capete, erau 947.310 capete, ce reprezintă 70% din efectivul total care se crește în România!!! În ferme cu peste 100 de capete se creșteau doar 8,27 % din efectiv. Datele nu sunt schimbate mult nici la nivelul anului 2023.

La noi, Sprijinul cuplat zootehnic (SCZ), începând de prin anul 2015, s-a acordat numai exploatațiilor cu peste 10 capete!!! Prin urmare, nu am sprijinit și nu sprijinim 60 – 70% din efectiv, nu s-a ținut seama de specificul creșterii animalelor din țara noastră. A limita un sprijin pentru crescători în funcție de numărul de animale pe care îl dețin este o discriminare și se impune eliminarea rapidă a acestei anomalii din legislația actuală (OM 619/2015, actualizat). Singurul criteriu care stabilește ce producție să realizăm și câte animale să se crească într-o gospodărie, cine rezistă și cine nu, este piața. Și in aceste gospodării se poate face performanță, creșterea producției medii, cheltuieli mai reduse prin valorificarea pajiștilor, produse tradiționale de calitate superioară, dar mai ales pot avea un rol major în perioada unor crize alimentare (crize sanitare, război, secetă etc). Ar fi ideal dacă, apăsând niște butoane, le-am putea transforma peste noapte în unități zootehnice modernizate, automatizate, digitalizate, așa cum cred unii, care au mai putine cunoștințe despre acest domeniu și nu cunosc aproape deloc spațiul rural românesc. Prin urmare, nu sprijinim și nu am sprijinit un număr de peste 500.000 de gospodării (exploatații), zise și de subzistență, adică de aici trăiesc. Asemenea decizii sunt greu de înțeles și, mai ales, greu de explicat. Oare să nu fie cunoscute realitățile din spațiul rural românesc? Greu de crezut.

S-a ajuns aici și din cauza faptului că fermele familiale, fermele mici, gospodăriile țărănești nu au avut și nu au nici acum o suficientă reprezentativitate la nivel național, acolo unde se stabilesc politicile și unde se iau deciziile. Și rezultatele se văd.

Se impune dezvoltarea, în Planul Național Strategic, a unor măsuri de stimulare și susținere eficientă a producției agro-alimentare în fermele mici, mijlocii (ferme familiale), pentru dezvoltarea și realizarea unui anumit grad de integrare a lor care este mai important din punct de vedere economic decât cel de asociere. Așadar, cu toate măsurile de stimulare a fermelor comerciale, care se spune că produc pentru piață, și neglijarea aproape în totalitate a fermelor mici, familiale, comasarea suprafețelor de teren și concentrarea efectivelor de animale, în ultimi 15 ani, nu s-au produs conform așteptărilor, ci din contra, au scăzut și efectivele, și producțiile. Iată de ce aceste ferme de familie, în număr atât de mare la noi, și care dețin încă efective importante de animale, constituind o sursă importantă de produse agro-alimentare de bună calitate, trebuie să fie o prioritate în economia rurală românească, întrucât avem potențial și condiții favorabile.

Câteva aspecte prevăzute în Noua Politică Agricolă Comună

Conform noii Politici Agricole Comune (PAC) trebuie să sprijinim tranziția spre un sector agricol sustenabil și dezvoltarea unor zone rurale dinamice care să furnizeze alimente sigure și de înaltă calitate pentru consumatori.

Europa are nevoie de un „sector agricol inteligent, rezilient, rezistent la șoc, la crize, sustenabil și competitiv, care să garanteze producția de produse alimentare sigure, de înaltă calitate, la prețuri accesibile, nutritive și diversificate pentru cetățenii săi și o structură socio-economică puternică în zonele rurale”.

Principalele priorități stabilite de Comisie pentru PAC, pentru perioada de după 2020, au un nivel mai ridicat de ambiție în privința protecției mediului și a combaterii schimbărilor climatice, mai buna orientare a sprijinului și recurgerea, într-o mai mare măsură, la legătura dintre cercetare, inovare și consiliere. Cel mai important rol al acestei politici este de a-i ajuta pe fermieri să anticipeze evoluțiile obiceiurilor alimentare și să-și adapteze producția în funcție de semnalele pieței și de cererile consumatorilor. Ca mod de îmbunătățire a performanței PAC, se are in vedere un nou model de realizare, pentru transferarea accentului politicii de la conformitate la performanță, și a unui set de indicatori de performanță comuni, care va permite Comisiei să evalueze și să monitorizeze performanța politicii agricole. Indicatorii de realizare creează, anual, o legătură între cheltuieli și performanța în materie de implementare a politicii.

Este prevăzută o evaluare anuală a performanței, ca element-cheie a monitorizării și direcționării continue a punerii în aplicare a politicii.

Pentru a efectua o evaluare operațională anuală a performanței, indicatorii de realizare și indicatorii de rezultat adecvați, vor trebui să fie prezentați împreună într-un raport anual privind punerea în aplicare a planului strategic PNS, așa-numitul raport anual privind performanța.

Prin urmare, putem aprecia că producția medie de lapte pe cap de vacă realizată de țara noastră este un indicator de rezultat. Se pune firesc întrebarea: această producție justifică investițiile, cheltuielile făcute în sector, atât cu bani europeni cât și cu bani naționali? Avem noi un sector sustenabil și competitiv, față de aceste cerințe și orientări ale Comisiei UE? Zootehnia românească este pregătită să le îndeplinească? În mod categoric, nu.

Deși, în ultimii ani, s-au făcut unele investiții în zootehnie, nu suficiente, mai ales începând cu anul 2007, când Romania a intrat în UE, inclusiv în sectorul de creștere a bovinelor. Rezultatele sunt necorespunzătoare, deși țara noastră are condiții prielnice pentru așa ceva. Nu am utilizat în mod corespunzător și corect sprijinul acordat pentru realizarea performanței, nu am recurs într-o mai mare măsură, la legătura dintre cercetare, inovare, consiliere și producție. Aceasta a dus nu numai la scăderea drastică a efectivelor, la vânzarea fermelor, a pământului, la depopularea satelor etc, ci și la producții cu mult sub media Uniunii Europene.

Zootehnia este o mare și complexă știinţă

Zootehnia este o mare și complexă știință care, mai întâi de toate, trebuie să fie însușită și apoi să fie aplicată continuu și cu perseverență în practica zilnică din fermă. Nu se poate face performanță fără știință, fără cercetare și învățământ. Fără o instruire temeinică, la toate nivelurile, în domeniul geneticii și ameliorării moderne a animalelor, a tehnologiilor de creștere și exploatare, nimeni nu va putea obține progres genetic de la un an la altul și de la generația actuală la cea care urmează. Și, mai ales, dacă măsurile tehnice adecvate nu se aplică decât superficial, sporadic, în necunoștință de cauză, eronat, cu aproximație și nerealist.

Orice populație de animale se caracterizează printr-o anumită structură genetică ce este dată de totalitatea genelor și a genotipurilor. Această structură genetică trebuie modificată în succesiunea generațiilor, în sensul dorit de om, prin selecție, încrucișare, potrivirea genetică a perechilor și alți factori. În cazul taurinelor, producția de lapte este un caracter de bază în aprecierea unui efectiv, iar media este un indicator important al variabilității însușirilor într-o populație de animale și ne oferă informații extrem de prețioase privind tehnologiile de creștere, ameliorare și exploatare utilizate.

Cunoașterea și interpretarea corectă a variabilității caracterelor este deosebit de utilă pentru amelioratori care, în permanență, trebuie să îmbunătățească structura genetică a efectivelor de animale. Valorea medie a unei însușiri, într-un efectiv sau populație de animale suficient de numeroasă, reprezintă valoarea sa genetică.

Am auzit, în ultimul timp, în spațiul public, discutându-se mult despre reproducători cu origine, să promovam berbeci cu origine etc. Se impun câteva precizări tehnice.

În selecție este important să știm originea animalului, dar nu este criteriul principal în alegerea animalelor care să facă parte din lotul de selecție (prasilă), candidații la selecție, care să producă noua generație de descendenți în ferma noastră. Originea este un criteriu de preselecție, orientativ, fiind prima sursă de informație atunci când se naște un individ, miel, vițel etc. Este important acest lucru și la potrivirea perechilor pentru a evita consangvinitatea.

Criteriul principal pentru selecția animalelor îl constituie performanța productivă, atunci când o putem măsura, lapte, carne, lână, la femele și testarea după descendenți la reproducătorii masculi (tauri, berbeci, țapi). Animalele de reproducție se apreciază după un complex de criterii. Pe lângă origine, se apreciază dezvoltarea corporală, care este dată de greutatea corporală și dimensiunile corporale (talie etc), după conformație corporală-constituție și după performanța productivă. Aceste aprecieri se realizează de către specialiști în domeniu, după anumite tehnici zootehnice. Pe baza acestor informații și a unor relații matematice se calculează valoarea de ameliorare a animalelor (indexul de selecție) și are loc ierarhizarea lor în funcție de acest index, care este un indice de sinteză.

În funcție de valoarea acestui index se aleg animalele în lotul de selecție care să producă generația următoare. Pentru ca aceste lucrări să-și atingă scopul, datele trebuie să fie corecte, veridice, să existe acuratețea informașiilor. Altfel, nu facem progres genetic, ci muncim degeaba și cheltuim bani de pomană. În cazul reproducătorilor masculi utilizați la reproducție, mai ales în cazul însămânțărilor artificiale, trebuie să facem și determinarea paternității, a testului pentru diferite maladii (genotipare) și, bineînțeles, să aibă valoare de ameliorare pozitivă.

Principalele surse de progres genetic în ameliorarea caracterelor sunt taurii, berbecii, țapii, amelioratorii, reforma selectivă și selecția tineretului. Așa după cum este cunoscut, principalul instrument în ameliorare genetică a efectivelor de animale îl constituie însămânțarea artificială și, în țara noastră, se face în mod curent la taurine, dar s-a făcut cu mai mulți ani în urmă și la ovine.

Așadar, nu este corect să vorbim de „animale cu origine”, din punctul de vedere al ameliorării, ci de animale cu o anumită valoare de ameliorare (index de selecție). Reproducători cu valoare de ameliorare cunoscută. În prezent, vorbim de „Certificat zootehnic” care cuprinde toate informațiile pe care le avem despre un animal, pedigriul, identificarea și, dacă sunt disponibile, rezultatele testării performanței sau ale evaluării genetice (Regulamentul UE al ameliorării). Acesta este sensul și scopul ținerii Registrelor genealogice (RG) și efectuarea Controlului oficial al performanțelor productive (COP).

Ar fi foarte indicat, dacă ar fi posibil, să calculăm și valoarea de ameliorare genomică și pe baza ei sa facem selecția animalelor, pentru că ne oferă informații despre individ imediat la naștere și mărește ritmul de realizare a câștigului genetic, un mare avantaj pentru crescător. Pe plan mondial, în țările cu zootehnie avansată, selecția genomică a revoluționat ameliorarea animalelor. Prin urmare, pentru a modifica structura genetică a efectivului de animale, în sensul dorit de crescător, este necesar să utilizăm reproducători cu valoare de ameliorare ridicată.

Pentru obținerea unor producții performante și eficiente, pe lângă genetică, avem nevoie și de asigurarea unor condiții corespunzătoare de mediu, întreținere, furajare, pentru ca animalele să-și poată exterioriza potențialul lor genetic.

Pe scurt, se poate spune că fermierul va putea obține o producție corespunzătoare și va deveni rentabil cu unitatea sa de producție numai dacă întregul său proces de producție este pus și condus pe principii inginerești. Aceasta înseamnă ca el să fie în stare să aducă împreună suficient de multe cunoștințe din știință și tehnologie pe care să le articuleze, în mod potrivit, cu cele economice, sociale și de piață. Numai fermierul care înțelege mecanismul și sensul desfășurării proceselor care se petrec în organismul vacilor și plantelor furajere, precum și factorii care le condiționează, va putea dezvolta în continuu procesul de producție din fermă, va putea avea eficiență economică în exploatarea animalelor. În fapt, mașinăria genetică a celulelor organismului animal nu face altceva decât transformă furajele, prin sinteză, în lapte și carne.

În orice proces de producție, marfa obținută, pentru a putea fi vândută rentabil, trebuie să fie produsă în cantitate mare pe unitatea de timp și mijloc de producție, să fie de calitate superioară și, mai ales, să fie produsă la costuri joase. Reiese, de aici, că fermierul nu va putea obține lapte și carne care să posede aceste atribute decât dacă va reuși să producă furaje îndestulătoare și de mare calitate, cu maximum de conținut nutritiv și digestibilitate, dacă animalele lui posedă o genetică superioară care să fie în stare să transforme eficient furajele în aceste produse, iar marfa obţinută să fie ieftină, multă și în conformitate cu standardele internaționale de calitate.

În ultimii zece ani, au survenit realizări importante în domeniile geneticii și ameliorării, a potrivirii computerizate a perechilor, precum și în biotehnologiile care susțin acțiunile de selecție și de precizare a valorii genetice aditive a animalului, așa cum sunt: însămânțările artificiale, embrio-transferul, clonarea, obținerea embrionilor în laborator prin fecundație „in vitro” (FIV), material seminal sexat și mai ales selecția genomică.

Sprijinul cuplat zootehnic este diferit față de sprijinul pentru Registrul Genealogic și Controlul oficial al performanțelor

Un rol major în desfășurarea activității zootehnice îl are sprijinul financiar care a fost destul de redus până acum și, din păcate, în PNS 2023 – 2027, este de doar 14,6%, foarte puțin, în mare discrepanță cu producția vegetală, având în vedere situația și importanța actuală a sectorului.

Sprijinul cuplat pentru venit în sectorul zootehnic (SCVZ)) a creat, în ultima perioadă, numeroase controverse și discuții în rândul crescătorilor de animale, cât și în spațiul public. Cum să se acorde, cui să se acorde, cât să se acorde, avantaje, dezavantaje etc. Mai nou, dacă se acordă tuturor crescătorilor, se prăbușește genetica românească.

Baza juridică a acordării sprijinului cuplat l-a constituit Regulamentul UE nr.1307/2013, iar, începând cu anul 2023, Regulametul UE nr.2115/2021.

Ambele regulamente prevăd ca acest sprijin să se acorde sectoarelor în dificultate pentru a deveni competitive, „intervențiile statelor membre ajută sectoarele și producțiile sprijinite sau tipurile specifice de agricultură aferente, să facă față dificultăților cu care se confruntă, prin îmbunătățirea competitivității, a sustenabilității și a calității lor”. Sprijinul cuplat pentru venit în sectorul zootehnic poate fi acordat pentru carne de oaie și de capră, pentru carne de vită și mânzat.

O primă concluzie se desprinde de aici, că, pentru stimularea unei producții în dificultate, astfel încât ea să devină competitivă și să reziste pe piață, pe lângă genetică, mai avem nevoie și de alte elemente ale tehnologiei de creștere si exploatare, pe care să le modernizăm.

Începând cu anul 2023, în țara noastră, în sectorul zootehnic, se acordă sprijin cuplat pentru venit (SCVZ), așa cum este prevăzut la art. 1 alin. (4) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022,  privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PNS 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat, precum și în Ordinului Ministerului Agriculturii nr. 80, din 27 februarie 2023. Unul din criteriile de eligibilitate este acela ca animalele să fie înscrise în Registrul Genealogic (RG)!

Sprijinul cuplat pentru venit în sectorul zootehnic (SCVZ) trebuie acordat la toți crescătorii, pe baza efectivului de animale pe care îl au înscris in Baza Națională de Date (BND), gestionată de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), pentru că toți au probleme-și cei mari, și cei mici, și cei înscriși în Registrul Genealogic, și cei care nu sunt, mai ales că sunt și bani europeni și toți trebuie să devină competitivi. Acesta este sensul și spiritul Regulamentelor europene. Să nu mai impunem nicio condiționare legată de aceste registre. În acest mod, se aplică corect și echitabil Regulamentele UE și se elimină discriminarea care există în prezent între crescători, cu totul nejustificată. Sprijinul pentru Registrele Genealogice (RG) și Controlul performanțelor (COP), s-a acordat și se acordă și în prezent pe baza altei legislații.

Sprijinul acordat pentru menținerea registrelor genealogice și determinarea calității genetice a efectivelor de animale

A fost introdus, în țara noastră, începând cu anul 2011, ca schemă de ajutor de stat, în baza Orientărilor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat.

Baza juridică actuală a sprijinului acordat pentru ținerea și completarea Registrelor genealogice (RG) și Controlul oficial al performanțelor (COP) o constituie Orientările Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 485 din 22.12.2022.

Schema actuală de ajutor de stat este realizată în baza acestei legislații europene, respectiv, a prevederilor Secțiunii 1.3.3 – Ajutoare pentru sectorul creșterii animalelor din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 485 din 22.12.2022, denumite pe scurt „Orientările UE”.

Intensitatea ajutorului de stat, conform Secțiunii 1.3.3. pct.455 și 456 din Orientările UE, pentru efectuarea serviciilor prevăzute la art. 1 alin. (1), este:

a) de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii și menținerii registrelor genealogice;

b) de până la 70% din costurile aferente testelor efectuate de terți sau în numele unor terți pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului, diferența fiind acoperită de fermier.

Începând cu noua PAC pentru anii 2023—2027, statul român a optat pentru instituirea aceleiași scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor și necesitatea aprobării ei prin Ordonanța de Urgență.

Astfel, prin OUG privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, publicată în Monitorul Oficial al României, partea 1, nr. 602/30.06.2023, s-a stabilit valoarea actuală a ajutorului de stat (așadar, sunt bani naționali).

Introducerea sprijinului cuplat zootehnic (SCZ-ului), conform Regulamentului UE 1307/2013, in anul 2015, și a modului de aplicare a acestuia, în sensul condiționării acordării lui de înscrierea animalelor in Registrul genealogic, a bulversat tot sistemul de ameliorare a animalelor din țara noastră. Aceasta pentru că a fost impusă condiția ca numai acei crescători care au animalele înscrise in Registrul genealogic să primească acest sprijin din bani europeni, ceea ce nu corespundea spiritului și literei Regulamentului 1307/2013. Atunci, majoritatea crescătorilor au dorit să înscrie animalele în Registrul genealogic (RG), pentru a lua mai mulți bani pe cap de animal.

În aceste condiții, în multe cazuri, au fost înscrise in RG animale care nu îndeplineau condițiile tehnice sau nu corespundeau din punct de vedere sanitar veterinar, dar mai ales nu aveau niciun rol în procesul de ameliorare genetică. Ba mai mult, a existat și un ordin care prevedea că toți fermierii care au peste 20 de vaci să le înscrie în Registrul Genealogic! După cum este cunoscut în aceste registre, care nu sunt altceva decât o bază de date, se înscriu animalele de rasă curată, din fermele de elită, de înmulțire, ferme de testare, care au anumite performanțe și un anume rol în Programele de ameliorare. (a se vedea Regulamentul 1012/2016, „Regulamentul ameliorării”). Înscrierea unui număr mai mare de animale în RG și COP, presupune, implicit, și cheltuirea unor sume mai mari de bani de la buget. Pentru ameliorarea genetică a efectivelor de animale nu este suficient numai să ținem Registrele genealogice și să facem Controlul performanțelor de producție, ci este mult mai mult.

Așadar, se impune să perfecționăm sistemul de sprijin acordat, este și o cerință a noii Politici Agricole Comune, dar mai ales să respectăm sensul și spiritul Regulamentelor UE, nu să inventăm noi tot felul de scheme după interesele unora.

Problema mult dezbătută și discutată în prezent poate fi rezolvată destul de simplu, în sensul în care SCZV-ul să fie acordat pentru toți crescătorii, așa cum este normal și conform Regulamentului UE, iar sprijinul pentru RG și pentru COP să se mărească în urma evaluării activității și a cheltuielilor efectuate, astfel încât să se poată desfășura o activitate în condiții normale.

Ajutorul național tranzitoriu (ANT)

Ajutorul național tranzitoriu (ANT) se acordă utilizând posibilitatea prevăzută la articolul 147, din Regulamentul (UE) 2021/2115.

Astfel, pe baza concluziilor analizelor SWOT, a nevoilor identificate și a rezultatelor constatate, s-a decis continuarea acordării ajutoarelor naționale tranzitorii.

Ajutorul National Tranzitoriu contribuie, la realizarea obiectivelor specifice ale PAC, ca răspuns la unele nevoi identificate la nivelul analizei SWOT, respectiv:

•  creșterea viabilității fermelor, stabilizarea veniturilor fermierilor, eliminarea discrepanțelor;
•  menținerea producției agricole, îmbunătățirea performanțelor economice, creșterea veniturilor;
• reducerea sărăciei, promovarea incluziunii sociale și a nediscriminării.

Plafoanele anuale alocate pentru plată sunt stabilite conform Planului național strategic 2023 -2027.

Ca urmare a analizei, au rezultat unele nevoi ale tuturor fermierilor privind creșterea și stabilizarea veniturilor, îmbunătățirea performanțelor. Trebuie, deci, să acordăm ANT-ul ca și în anii trecuți, tuturor crescătorilor.

Așadar, sprijinul financiar acordat, precum și modul de orientare a lui, joacă un rol major în dezvoltarea sectorului. În Programul National Strategic (PNS) 2023–2024, pentru producția animală, este prevăzut doar 14,6%. Se impune o mai bună orientare a sprijinului și recurgerea, într-o mai mare măsură, la legătura dintre cercetare, inovare, consiliere și producție. Să ținem cont de părerea specialiștilor de valoare, cu viziune și experiență practică, aplicativă în domeniul zootehniei.

În final, putem spune că, dacă nu suntem suficient de atenți să evaluăm corect și cu profesionalism situația actuală, să realizăm o privire de ansamblu asupra modului în care este organizată și condusă Zootehnia românească în prezent, situația se poate deteriora și mai mult. Dacă nu conștientizăm și nu ne asumăm disfuncționalitățile existente în procesele activităților desfășurate în prezent, in zootehnie, există riscul afectării grave a capacității de coordonare și control în domeniul zootehnic și de a pune în pericol asigurarea securității și siguranței alimentare a țării.

Noi nu ducem lipsă de știință, de cunoaștere, noi ducem lipsă de aplicarea ei.”