• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • De ce nu s-au întâlnit protestatarii pentru reducerea TVA la carne cu reprezentanţii FMI

    agrointeligenta.ro -

    Două-trei sute de persoane au protestat astăzi în Piaţa Constituţiei, în faţa Ministerului de Finanţe, cerând reducerea TVA la carne şi produse din carne de la 24% la 5% începând de la 1 ianuarie. Reprezentanţii industriei anunţaseră la începutul săptămânii şi că solicită să participe şi să intre în dialog în cadrul şedinţelor de lucru cu oficialii Fondului Monetar Internaţional.

    Frigul nu i-a descurajat pe participanţii la protest, care nu doar că au venit pregătiţi să facă faţă gerului, dar erau „dotaţi” şi cu pancarde înscrise cu mesaje în română, dar şi în engleză, pentru a se asigura că mesajul lor este vizibil şi clar inclusiv pentru oaspeţii de la FMI. Singura problemă este că manifestanţii nu au avut ocazia să dea ochii cu străinii întrucât protestul celor din industria cărnii şi Sindalimenta a primit autorizaţie să se desfăşoare până la ora 14.00, în timp ce musafirii de la FMI au fost programaţi la MFP abia la 15.00. „Lasă că ne văd ei la televizor, află ei din presă şi văd şi pancardele în engleză, să priceapă ce vrem”, spunea unul dintre protestatari.

    „La acţiunea de protest de azi (vineri n.r.) participă membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, lucrători din societăţi comerciale producătoare şi procesatoare de carne. Noi cerem guvernului şi FMI să reducă TVA de la 24% la 5% pentru carne şi produse din carne, începând cu 1 ianuarie 2015. Din punctul meu de vedere, dacă autorităţile nu vor reduce TVA înseamnă că sunt părtaşe la evaziunea fiscală din industria cărnii, care atinge aproape nivelul de 50%. La ora actuală, în ţară pătrund cantităţi importante de carne din Rusia, dar şi din alte ţări europene. Carnea din Rusia este deja evazionată, iar cea din alte state europene vine cu TVA foarte mic ceea ce va duce la falimentul unui număr mare de societăţi din industria cărnii, care nu vor putea face faţă concurenţei impuse de preţul de vânzare foarte mic al produselor din exterior”, a declarat, vineri, Dragos Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, citat de România TV.

    Negocieri eşuate

    Potrivit lui Dragoş Frumosu, preşedintele FNSIA, discuţiile purtate în timpul protestului cu reprezentanţii MFP nu au avut rezultatul scontat, drept pentru care acţiunile revendicative vor fi reluate în luna februarie 2015.

    „Pe parcursul protestului am participat la o discuţie cu dl. secretar de stat Attila Gyorgy, care ne-a prezentat un singur calcul, conform căruia o scădere a TVA la carne şi produse din carne la 9% ar atrage după sine o pierdere de 800 de milioane de lei la bugetul de stat. Conform calculelor noastre, dacă din evaziunea la carne, ajunsă în prezent la 60%, s-ar scoate 30%, încasările la bugetul de stat ar creşte. Pentru că nu am ajuns la un numitor comun, din partea ministerului ni s-a comunicat că mai trebuie să lucrăm împreună – autorităţi şi sindicate – timp de un an pentru a putea fi luată efectiv măsura reducerii TVA la carne. Noi nu suntem însă mulţumiţi de acest lucru. Ca urmare, dacă în luna ianuarie nu se va decide reducerea TVA, în februarie 2015 vom relua acţiunile de protest de stradă. De asemenea, vom colabora cu patronatele din domeniu pentru a declanşa, tot în luna februarie, o grevă fiscală în industria cărnii”, a spus Dragoş Frumosu pentru capital.ro.

    Captură Digi TV



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    APIA a început autorizarea la plată pentru subvenția pe pârloagă. Primii 150.000 de fermieri, bani în conturi de marți Adio subvenții APIA pe persoană fizică? Controale la stâne, amenzi și tăieri de bani Ionică Sterp, APC: Taxele pe care un oier le plătește pentru pășune au ajuns la 1.700 de lei pe hectar Constructorii care se luptă pe contractul de 200 de milioane de euro pentru 23 de kilometri din Canalul Siret-Bărăgan APIA confirmă noul val de plăți la subvenții. Schemele care se achită acum fermierilor la nivel național

    Ultimele știri

    Gata cu „proaspătă” din congelator: carnea „decongelată” va trebui etichetată clar la raft Ministrul Barbu, față în față cu oierii: bani pentru mieluțe, reguli la pășuni și medicii veterinari George Simion, AUR, anunț în premieră: ”Vrem Ministerul Agriculturii” Florin Barbu: plafonare automată la alimente dacă inflația trece de 5% Șeful ANSVSA: Nicio fermă din România nu este afectată de PPA; 24 de focare în gospodării și la mistreți