• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • NGT, subiect de confruntare politică. PNL atacă, PSD dă replica!

    Oana Timar -

    Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a dat o replică, de la Bruxelles, parlamentarilor PNL din Comisiile de Agricultură din Camera Deputaților și din Senat care îl acuzau că joacă o carte „a intereselor mărunte” în dosarul NGT.

    Ministrul Barbu a precizat că poziția României, pe acest subiect, a fost întotdeauna de susținere a progreselor științei și că, în cazul NGT, este vorba de o serie de condiții și rezerve care, cu siguranță, vor putea fi depășite prin negocieri și consultări.

    La nivelul mediului asociativ agricol național a existat un sprijin unanim pentru ca cele mai noi tehnici genomice, un avans științific remarcabil, să poată fi folosite de către fermierii români. Există, însă, o diferență de abordare între reprezentanții fermierilor. O zonă reprezentativă a acestui mediu asociativ, prin liderii fermierilor, susțin că este nevoie de o perioadă mai lungă de consultări, pentru a lămuri, la nivel național și european, toate implicațiile juridice și comerciale. Un alt grup de interese dorește adoptarea rapidă și necondiționată a formei actuale a propunerii de regulament NGT a Comisiei Europene.

    Grupul Agrointeligența, în parteneriat cu Asociația Forța Fermierilor, realizează un studiu complex, cu o abordare cantitativă și calitativă, legat de notorietatea și impactul dosarului NGT în rândul fermierilor români. Rezultatele preliminare ale acestei cercetări de piață arată că o proporție covârșitoare a fermierilor din grupurile-țintă nu cunosc mai nimic despre NGT și despre implicațiile juridice și comerciale ale acestui subiect extrem de controversat la nivel european.

    Menționăm că, în acest moment, mai multe țări europene printre care România, Polonia, Franța, Ungaria, Austria, Slovenia, Croația, Malta, Grecia, au rezerve față de actuala formă a regulamentului NGT propus de Comisia Europeană. Consiliul AGRIFISH de luni, 11 decembrie 2023, de la Bruxelles, va fi decisiv pentru viteza și forma de implementare a acestor noi tehnici genomice în Uniunea Europeană.

    Comunicatul de presă al PNL

    Membrii PNL din Comisiile pentru agricultură ale Parlamentului României privesc cu maximă îngrijorare turnura neașteptată pe care a luat-o poziția oficială a României, exprimată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin vocea ministrului Florin-Ionuț Barbu, în fața forurilor europene față de propunerea de “Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind plantele obținute prin anumite noi tehnici genomice și alimentele și furajele derivate din ele, și de modificare a Regulamentului (UE) 2017/62”, publicată pe data de 5 iulie 2023.

    În aceste momente, în care agricultura românească și europeană au cea mai mare nevoie de tot sprijinul științei pentru a contracara efectele generate de situația climatică și geopolitică, suntem surprinși și indignați de lipsa de înțelegere a echipei tehnice a MADR a importanței unui subiect care este pe masa discuțiilor de mai bine de 15 ani și față de care, de-a lungul timpului, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a poziționat întotdeauna pozitiv.

    Încă din data de 25 iulie 2023, imediat după publicarea propunerii de regulament, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a exprimat oficial în Consiliul AgriFish pentru susținerea actului normativ.

    Ulterior, schimbarea nejustificată a opiniei și transmiterea poziției de țară cu rezerve dovedesc o inconsecvență și faptul că se joacă o carte a intereselor mărunte ce va putea avea drept consecință stagnarea competitivității agriculturii europene și, implicit românești, față de restul statelor lumii.

    Cu aceeași surprindere, am constatat că toate deciziile recente de poziționare a României față de acest subiect au fost făcute fără consultarea tuturor părților implicate în acest proces și, mai ales, cu ignorarea tuturor argumentelor științifice, legislative și comerciale ale forurilor de decizie europene. Rezervele exprimate în pozițiile oficiale ale statului român nu au un fundament real, nu sunt justificate din punct de vedere economic și nu sunt validate științific. Mai mult decât atât, cercetările efectuate de European Food Safety Authority confirmă ca nu există nici un risc pentru sănătatea umană sau a animalelor.

    Membrii PNL din Comisiile pentru agricultură ale Parlamentului României susțin inovația și știința și solicită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale revenirea de urgență asupra poziției exprimate în fața Comisiei Europene, precum și o deplină transparență în procesul decizional.

    Având în vedere calendarul legislativ european, cerem de urgență MADR revizuirea poziției României, înainte de următorul consiliul AgriFish, care va avea loc în perioada 10-11 decembrie 2023, în conformitate cu punctele de vedere exprimate de toate autoritățile implicate în procesul decizional național.

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale trebuie să apere interesele întregii agriculturi românești.

    Reacția PSD, prin postarea ministrului Agriculturii, Florin Barbu

    Sunt la Bruxelles și voi participa la Consiliul de miniștri AgriFish pentru a susține, ca de fiecare dată, interesele fermierilor români!

    Înțeleg că, în țară, sunt unii care consideră că interesele fermierilor noștri și ale României sunt “mărunte”. Mărunte, poate, în raport cu interesele lor, care îi îndeamnă să nu țină cont de nimic și să accepte introducerea în producție a plantelor obținute prin modificarea genomului (NGT1), fără niciun fel de măsuri de protecție.

    AM SPUS-O FOARTE CLAR:

    România susține introducerea NGT1 cu o condiție esențială: protecția producției ecologice și a celei convenționale și separarea completă a acestora de organismele obținute prin modificarea genomului. Sunt necesare măsuri de coexistență și analize de laborator finanțate de CE pentru identificarea NGT1.

    Este regretabil că sunt parlamentari în comisiile de specialitate, care nu înțeleg că nu putem risca relațiile comerciale tradiționale și afacerile fermierilor noștri.

    Agricultura românească și munca fermierilor noștri trebuie ținute departe de interesele acestui grup de politicieni care au uitat că nu suntem, încă, în campanie electorală și că avem responsabilitatea guvernării!


    Te-ar mai putea interesa

    Cadastru gratuit în 536 de comune. Lista localităților aflate acum în program Calculator avans APIA 2024. Plata minimă care se achită pe hectar la prima tranșă Banii pentru subvenția APIA așteptată de fermieri – publicați în Monitorul Oficial!

    Ultimele știri

    Ionuț Curtușan a acceptat să îi fie ucise toate oile: ”Nu am cedat pentru bani, ci pentru binele țării” Vremea în următoarele patru săptămâni. Ploi și temperaturi mai scăzute Turmă de oi abandonată în fața primăriei. Fermier disperat: „Nu am ce să le dau de mâncare!”