• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermier executat silit de firma de la care a cumpărat inputuri – s-a trezit cu dobândă de 140.000 de lei

    Angelica Lefter -

    Un fermier executat silit de firma de la care a achiziționat inputuri trage un semnal de alarmă prin care-i atenționează pe colegii de breaslă să fie atenți atunci când semnează contracte cu diverse firme. Deși a achitat întreaga sumă datorată, agricultorul s-a trezit cu dobânzi de care spune că nu știa, dar care l-ar ruina dacă ar fi onorate pe loc, astfel că a cerut o amânare, care nu i s-a acordat. Acum, firma de inputuri îi cere falimentul și plata integrală a dobânzilor.

    Fermierul Simion Popa, membru al Asociației Forța Fermierilor (AFF), este din sat Dor Mărunt, comuna Lehliu, județul Călărași. A parcurs câțiva ani agricoli grei, după cum a mărturisit, și s-a trezit executat silit de firma de la care a cumpărat inputuri încă din anul 2021, deși a achitat integral costul mărfii achiziționate.

    Citiți și:Un fermier milionar a ajuns să fie executat silit. Ferma sa se vinde astăzi la licitație

    Clauză din contractul încheiat între fermierul Simion Popa și firma de inputuri

    Firma de inputuri cere dobânzi de 140.000 de lei, aproape cât costurile mărfii achiziționate, în valoare de 190.000 de lei

    Agricultorul lucrează 325 de hectare de cultură mare și a achiziționat în 2021 o cantitate de inputuri de la firma Romagriculture. Având în vedere anul greu agricol anterior, 2020, cu secetă și probleme multiple, Simion Popa a întârziat plata. Când, în sfârșit, a reușit să achite toată suma, firma l-a executat și pentru neachitarea dobânzilor considerate de fermier exagerat de mari, după cum a spus pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    ”Eu am luat niște inputuri de la firma Romagriculture. A fost un an greu 2021 căci a venit după un alt marcat de secetă, 2020, și anul trecut mi-a băgat biletul la ordin, deși a fost, la fel, un an greu. Am vorbit cu cei de la firmă să le achit suma de 190.000 de lei eșalonat, ceea ce s-a și întâmplat, dar ei tot mi-au tăiat bilet la ordin, mi-au tăiat discountul și au cerut executare. Inputurile achiziționate au fost luate în 2021, trebuia să le achit după recoltare. Am discutat cu ei și mi-au spus că pot plăti în 2022. În ianuarie m-au chemat la ei, la Romagriculture, și mi-au spus că îmi taie discountul că nu l-am plătit la timp și mi-au spus că pot plăti suma în aprilie, am semnat un act adițional că voi plăti în aprilie. Nu am încasat banii de la APIA, dar le-am dat 50.000 de lei în vară, iar în septembrie, am mai avut încă 140.000 de lei și i-am achitat atunci. Apoi firma de inputuri a venit să-mi ceară falimentul pentru penalități și dobânzi în sumă de 140.000 de lei. Mi-au spus că mi-au trimis niște facturi de penalități. Mi-au arătat o semnătură de primire, dar nu este a mea. Îi voi acționa în judecată, am făcut o contestație la Tribunalul Călărași și pe 11 ianuarie am primit termen pentru înfățișare. Eu am spus lichidatorului, plătesc, sunt de bună credință, dar nu am bani în momentul acesta, lăsați-mă până la vară. Au spus că nu pot să mă lase până la vară”, a relatat fermierul Simion Popa.

    Citiți și: Fermier executat silit de banca de la care a luat credit: ”Ei nu vor banii mei, vor să-mi ia combina!”

    Somația de executare silită primită de fermierul Simion Popa

    Administratorul judiciar al societății distribuitoare de inputuri: ”Fermierul a fost notificat, s-au îndeplinit toate procedurile legale ”

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO a considerat, din motive de obiectivitate, că este nevoie de lămuriri suplimentare din partea firmei de inputuri. Din păcate, numărul de telefon afișat pe site-ul oficial nu pare a fi activat.

    Am reușit, totuși, să vorbim cu administratorul judiciar al societății, Loredana Talpai, care a expus întreaga situație, din punctul de vedere al Romagriculture.

    ”Domnul Popa a preluat marfă de la Romagriculture și s-au emis niște facturi. S-a încheiat la un moment dat un acord de plată în care el și-a depus angajamentul că va achita contravaloarea mărfii până la o anumită dată. S-a încheiat acel acord de tranzacție care nu s-a mai îndeplinit, pentru că dânsul nu a achitat. Ulterior, Romagriculture a început executarea conform biletului la ordin pe care îl deținea și care i s-a dat.

    Prin executare a fost recuperată suma care era pe bilet la ordin, însă penalitățile aferente și beneficiul pe care îl avea dânsul dacă achita până al acea dată când s-a semnat acel acord, nu au mai fost achitate. Ele au fost facturate, s-au plătit impozite și taxe pe acele penalități, facturile i-au fost comunicate, i-am transmis domnului și dovada de comunicare, iar dânsul n-a mai achitat absolut nimic, exact ca în prima situație.

    Nu va fi deschis un proces. Eu i-am sugerat domnului să facem un angajament de plată pentru achitare, să vedem cu se pot stinge debitele, dânsul nu a făcut absolut nimic. (…) Eu reprezint un creditor care i-a solicitat deschiderea procedurii, tocmai pentru faptul că nu achită creanța. A fost notificat, s-au îndeplinit toate procedurile legale prevăzute de codul de procedură civilă, a fost somat. Nu și-a manifestat intenția nici de achitare, nici de un răspuns. Este vorba despre o sumă care este rezultată din niște facturi, există un contract”, a explicat administratorul judiciar al societății creditoare, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermier cu 40 de vaci de lapte: Am scos ferma la vânzare! Vând tot și emigrez în Spania! Anunțul ANZ pentru toți crescătorii de animale și asociațiile de fermieri Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă

    Ultimele știri

    Ministrul Barbu – cel mai mare regret după primul mandat. ”Aștept o analiză de la Consiliul Concurenței” Florin Barbu vrea să crească subvenția APIA la hectar Subvenții APIA 2025. Data la care se reiau plățile către fermieri după Anul Nou