• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Avram Fițiu, AUR: Guvernul să vină cu o strategie care să garanteze veniturile agricultorilor

    Oana Timar – Agrointeligența

    Protestul fermierilor români, declanșat în urma crizei cerealelor din Ucraina, face parte dintr-un val mai larg de nemulțumiri la nivel european, susține Avram Fițiu, conf. dr. în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca. Fost subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii, acesta a solicitat Guvernului PSD-PNL să vină de urgență cu o strategie prin care să propună soluții alternative prin care veniturile agricultorilor să poată fi garantate în anii ce vin, potrivit unui comunicat transmis de AUR.

    Avram Fițiu a atras atenția asupra importanței unei strategii de criză din partea Ministerului Agriculturii pentru a face față acestei situații. El a evidențiat faptul că guvernele din Franța și Germania au adoptat deja astfel de strategii, care propun soluții alternative pentru piața de cereale.

    ”Așa cum în toată Europa de Vest, în țări precum Franța, Germania, guvernele au venit cu o strategie de criză prin care să poată să vină cu soluții alternative pentru piața de cereale, așa și în România guvernul va trebui să vină cu o strategie prin care să propună soluții alternative prin care veniturile agricultorilor să poată să fie garantate în anii ce vin. Nu este o problemă punctuală, este o problemă de fond, care va avea repercusiuni în anii care vin, motiv pentru care va trebui ca aceste măsuri să fie extrem de diverse. De la măsuri care să vizeze procesarea, pentru că nu poți să ai un viitor în România în sectorul de cereale dacă tu continui să vinzi materie brută. Deci, ne trebuie o strategie care să integreze componenta de procesare”, a arătat profesorul Fițiu.

    De asemenea, el a menționat importanța diversificării producției agricole, atât în zona vegetală, cât și în cea zootehnică.

    ”Este fundamental ca în Câmpia de Est sau în Bărăgan să venim cu o componentă zootehnică extrem de importantă care să poată prelua o mare parte din materia brută ce rezultă din sectorul de cereale. În același timp, sunt necesare măsuri de diversificare în zona vegetală, în așa fel încât în aceste zone nu ne vom mai permite în anii ce vin să mergem doar pe grâu și pe porumb ca și culturi principale, ci va trebui să integrăm și alte culturi pentru a putea gestiona în mod corespunzător apa. Toate aceste măsuri de diversificare în zona vegetală sau în zona animală sau măsuri de procesare a materiei brute vor permite agricultorilor în anii care vin să facă față prețului foarte scăzut al acestor cereale”, a arătat specialistul AUR.

    Avram Fițiu, AUR: Avem nevoie la nivel național de o strategie foarte clară de criză

    Avram Fițiu a conchis că „avem nevoie la nivel național de o strategie foarte clară de criză pe tema de cereale care să-i permită agricultorului român din zona de câmpie să aibă în față variante alternative care să îi permită să își continue activitatea în acest sector agricol”.

    Avram Fițiu este conf. dr. în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca unde coordonează masterul în limba franceză de Agricultură, Schimbări climatice și Siguranță Alimentară și predă Politică Agricolă Comună și alte cursuri în limba franceză. El a deținut funcția de subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii, iar după ce a pierdut funcția, s-a remarcat printr-o serie de declarații controversate, precum cea că laptele este un aliment cancerigen. După ce a fost criticat de fermieri, Fițiu a precizat că declarația sa făcea referire doar la laptele din import.


    Te-ar mai putea interesa

    Se mai fac plăți din subvenții după termenul de 30 iunie? Răspunsul șefului APIA pentru fermieri! Minimis pentru cultivatorii de lucernă afectați de situația din oierit: 80 euro pe hectar Gabriela Firea anunță noi măsuri pentru fermieri: contracte obligatorii și prețuri bazate pe costurile reale Barbu a promis noi credite agricole ”de săptămâna viitoare”. Niciun cuvânt despre ajutoarele de 68 euro/vacă și de 20 euro/porc Fermierii care au avut culturi calamitate de secetă în 2025 vor primi despăgubiri! Cuantum: 200 euro/ha

    Ultimele știri

    Piața cerealelor, la zi. Comisia Europeană – noi estimări de producții, minime pentru grâu și orz în porturi O fermă cu 1.800 de capete – izolată după suspiciuni de variolă ovină și caprină Noul regulament european pentru NGT a fost publicat în Jurnalul Oficial al UE Auchan România a publicat Raportul de Sustenabilitate 2025: peste 100 de filiere, aproape 4,5 milioane de produse salvate de la risipă și investiții continue în eficiență energetică Mecanicul agronom din Botoșani culege cireșe bio. Povestea de la Mănăstirea Doamnei pentru ”Campioni pe teren”