• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii din județul Arad au luat cu asalt vama Nădlac: Astăzi plângem noi, mâine toată țara!

    Angelica Lefter -

    Peste 200 de fermieri arădeni protestează astăzi la Vama Nădlac. Au mers acolo cu tractoarele pentru a trage un semnal de alarmă asupra problemelor pe care le are agricultura, însă nu au blocat punctul de trecere a frontierei.

    Protest pașnic cu utilaje și în județul Arad. Sute de fermieri au mers cu utilajele până la Vama Nădlac, unde și-au strigat revendicările legate de plata subvențiilor și cerințele UE pentru terenurile pârloagă, dar și alte puncte aflate pe lista lor de revendicări. Agricultorii au spus că vor continua protestele până când Guvernul va lua măsurile care se impun pentru a le rezolva problemele.

    Citiți și: Florin Barbu, mesaj pentru fermierii protestatari: Ușa ministrului agriculturii este deschisă!

    Peste 100 de tractoare și 200 de fermieri au ajuns în Vama Nădlac

    Protest cu 100 de tractoare și 200 de fermieri la Vama Nădlac

    Kristina Țigan, fermier județul Arad, a spus pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO, că deși fermierii au mers în coloană până la Vama Nădlac, nu au avut intenția de a perturba traficul prin vamă, astfel că au protestat pașnic pe tot parcursul traseului și la punctul de sosire în vamă.

    ”Fermierii protestează la vama Nădlac, unde am participat și eu la acțiune. Fermierii nu au blocat vama Nădlac la propriu, au vrut să atragă atenția. Întâlnirea a fost în gară, fermierii s-au deplasat încet, astfel încât traficul să fie ușor încurcat, ca un semnal de alarmă asupra problemelor pe care le are agricultura, în sensul în care astăzi plângem noi, agricultorii și mâine va plânge toată lumea de foame. S-a protestat sub acest slogan pentru că ne hrănim cu toții din agricultură, iar problemele agricultorilor sunt, de fapt, problemele tuturor oamenilor, cetățenilor acestei țări și ai Europei. La Nădlac s-a protestat pentru cei de aici, la Pecica fermierii de acolo, la municipiul Arad alți fermieri, suntem organizați în principalele puncte. Vama nu a fost blocată, ne-am înțeles foarte bine cu conducerea Poliției de Frontieră, ne-au întrebat pe unde vrem să trecem, să nu blocăm traficul. Traficul a fost doar puțin încurcat, dar nu a fost blocat total și căile de ieșire și intrare prin vamă nu au fost blocate”, a explicat Kristina Țigan.

    Citește și: AAC: Dacă MADR nu rezolvă luni problemele fermierilor, vom declanșa un protest autorizat la nivel național

    Fermierii din Nădlac, județul Arad, au protestat în Vamă

    Sloganul fermierilor arădeni: ”Astăzi plângem noi, mâine toată țara!”

    La ora 10:00 dimineața, fermierii s-au întâlnit în Gara Nădlac și au plecat pe un traseu bine stabilit până în Vamă. Ei au protestat sub sloganul ”Astăzi plângem noi, mâine toată țara!”, după cum a relatat fermiera Kristina Țigan

    ”Scopul a fost să se atragă atenția asupra acelor revendicări, puncte transmise, pentru că fermierii efectiv nu mai pot birui cu toate aceste schimbări și cu toate condițiile care sunt impuse: este vorba despre pârloagă, despre tăierea anumitor subvenții, toată lista de revendicări. Sunt încă acolo aproximativ 100 de tractoare și trei combine, iar ca fermieri, aproximativ 200. La ora 10:00 a fost întâlnirea. Protestul a fost foarte pașnic. Vrem să mulțumim pe această cale organelor competente din oraș, Poliției Locale, Jandarmeriei, care au asigurat liniștea și nu s-a produs niciun conflict. Ei ne înțeleg problemele pentru că foarte mulți dintre ei fac parte din familii agricole și știu ce înseamnă. Noi, la rândul nostru respectăm autoritățile, nu a fost vorba nicio clipă să intrăm în conflict cu vreo autoritate, doar să tragem la nivelul țării un semnal de alarmă”, a spus tânăra fermieriță.

    Proteste de amploare ale fermierilor din Arad, în mai multe orașe

    Deși ar dori să vină la protest în București, fermierii arădeni au de parcurs peste 600 de kilometri, iar cu utilajele este aproape imposibil. Cu toate acestea, ei își vor trimite reprezentanți, dacă va fi nevoie.

    ”Cu utilajele nu se poate merge în Capitală pentru că noi avem de mers peste 600 de kilometri, iar pentru platformă este foarte scump. Sunt costuri exagerate, dar dacă până la urmă situația o va cere, sunt câțiva care vor fi dispuși să se deplaseze, poate în colaborare cu firme de transport. În zonă nu vom înceta până nu se rezolvă problemele sau mai bine spus până când Guvernul nu va veni cu un plan de rezolvarea a problemelor. Suntem conștienți că nu se poate rezolva de azi pe mâine, că anumite lucruri țin și de discuțiile la nivelul UE, dar vom fi pe baricade și vom lupta pentru drepturile noastre cât timp este necesar”, a mai transmis Kristina Țigan, fermier județul Arad, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.


    Te-ar mai putea interesa

    Ce putem planta lângă sau sub un nuc Ajutor de 42.000 de euro/fermă. Banii, direct în conturile fermierilor ca sumă forfetară Piața cerealelor, din nou sub presiune. Prețuri la zi

    Ultimele știri

    Fragedo, brandul de carne numărul 1 pentru copii: alegerea părinților pentru calitate și siguranță, 6 ani la rând Ucraina: 200.000 de fermieri în armată și terenuri agricole confiscate ANSVSA – 20 de ani de activitate. Adrian Chesnoiu: Autoritatea este esențială pentru sănătatea populației!