• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Întâlnire la Ministerul Agriculturii cu fermierii care protestează

    Oana Timar – Agrointeligența

    Fermierii care protestează cu tractoare și au ajuns la marginea Capitalei au fost invitați la o întâlnire la Ministerul Agriculturii, unde vor discuta cu ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Aceasta este cea de-a doua întâlnire oficială după ce ieri, timp de trei ore, agricultorii și transportatorii au discutat cu premierul Marcel Ciolacu.

    Conform B1 TV, fermierii vor merge la Ministerul Agriculturii pentru a dialoga cu ministrul Agriculturii și cu alți oficial din cadrul MADR. Discuțiile ar fi programate să înceapă în jurul orei 12.00, fiind așteptată să ajungă și o delegație de fermieri din județul Teleorman.

    În cadrul unor declarații de presă făcute în această dimineață, transportatorii și fermierii au făcut apel către mass-media să nu mai denatureze scopul protestelor din stradă, ale căror revendicări sunt clare. Dănuț Andruș, fermier din Botoșani care a venit cu tractorul la București, a declarat că dintre cei care protestează, este adevărat că unii agricultori au și un trecut politic, dar că acesta nu are legătură cu acțiunile din prezent.

    Fermierii care protestează au discutat și cu premierul Ciolacu

    Vă reamintim că ieri, vineri – 12 ianuarie, premierul Marcel Ciolacu a avut, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanții transportatorilor și fermierilor, în care au fost analizate problemele semnalate de reprezentanții celor două sectoare de activitate, soluțiile legale în acord cu normele la nivel european, precum și modalitatea de aprobare a acestora.

    ”V-am invitat la discuții pentru că doar prin dialog și stând împreună la aceeași masă vom găsi rezolvare la problemele pe care le-ați ridicat. Și noi, la Guvern, și dumneavoastră, ne dorim ca lucrurile să meargă cât mai eficient. Din partea Guvernului avem toată deschiderea să găsim soluțiile potrivite, corecte și aplicabile. Pentru asta, după ce am centralizat doleanțele, trebuie să găsim soluțiile, în grupuri de lucru din care să facă parte toți cei care cunosc în detaliu fiecare nemulțumire semnalată”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat de presă emis de Guvern.

    A fost stabilit un calendar strâns de întâlniri punctuale cu ministerele și instituțiile cu atribuții în soluționarea unora dintre aspectele discutate în cadrul întâlnirii.

    Luni, 15 ianuarie, se va reuni primul grup de lucru pe problematica agriculturii, la care vor participa și reprezentanții ministerelor cu atribuții în domeniu. Marți, 16 ianuarie, va avea loc o întâlnire pe problematica transporturilor, de asemenea, cu participarea reprezentanților ministerelor cu atribuții în domeniu, iar miercuri, 17 ianuarie, va avea loc grupul de lucru pe problematica asigurărilor de răspundere civilă auto.

    Conform comunicării oficiale, dialogul va continua pe marginea soluțiilor care ar putea implica modificări legislative, astfel încât să fie pregătite, agreate și avizate proiectele de acte normative într-un timp cât mai scurt.

    Din partea Guvernului, alături de premierul Marcel Ciolacu, la întâlnire au participat vicepremierul Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, și reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului.

    De asemenea, la consultări au participat prefectul Municipiului București, Rareș Hopincă, și reprezentanți ai Prefecturii Capitalei.
    La dialog, din partea transportatorilor și fermierilor au participat: Șerbănescu Constantin, Cercel Ionuț-Lucian, Calotă Georgian, Medan Mircea-Marcel, Stemate Ionel-Cristian, Andruș Dănuț, Oltean Denisa Daniela, Dolete Mihai, Dogărescu Constantin, Dumitrache Benone, Petrea Dumitru Alexandru, Dinu Vasile Viorel.

    Te-ar mai putea interesa

    Ultima fermă de vaci de lapte de lângă București își reduce efectivul. Dr. Mihai Petcu: „N-am cui să vând laptele, nici animalele” A investit într-o seră hidroponică de căpșuni, iar acum caută specialistul care să pornească producția Presa de la Kiev: Cerealele din Ucraina NU au prioritate în portul Constanța. Unele terminale primesc mai întâi marfa românească Piața cerealelor, la zi. Prețurile DAP Constanța, la final de august: porumbul și orzul cresc, grâul pierde teren Șeful ANSVSA, mesaj pentru oierii care pregătesc protestul din 15 septembrie: „Vreau să nu mai vândă animale fără certificat”

    Ultimele știri

    Fermierii români intră în campania de toamnă cu costuri mai mari cu 15–20% față de anul trecut Variolă ovină în județul Constanța. DSVSA a chemat crescătorii la instruire Serviciile pentru care micii crescători de vaci, oi, capre și porci nu trebuie să plătească la medicul veterinar APIA a publicat ghiduri pentru fermierii care vor să acceseze noile subvenții din zootehnie Preț teren agricol în Germania. Un hectar de pământ se apropie de 100.000 de euro