• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Scrisoare PPE către Președinta CE: Sprijinim Ucraina, dar ajutați și fermierii din România!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Siegfried Mureșan, europarlamentar român și vicepreședinte al Grupului Partidului Popular European (PPE), anunță că, prin intermediul unei scrisori, PPE a transmis președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, un mai mare sprijin pentru fermierii din România și din Uniunea Europeană, în paralel cu continuarea ajutorului acordat Ucrainei.

    ”I-am transmis o scrisoare președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care cerem continuarea sprijinului pe care îl oferim Ucrainei, în paralel cu implementarea de măsuri mai bune privind protejarea fermierilor și a sectorului agroalimentar din Uniunea Europeană, inclusiv din România”, a anunțat Siegfried Mureșan.

    Citiți și: Fermierii din România și din încă 9 state membre îi cer șefei CE să acorde derogare pentru GAEC-uri

    Ursula von der Leyen

    PPE: Sprijinul pentru Ucraina trebuie acordat fără a afecta fermierii și producătorii de alimente din UE

    În textul scrisorii – pe care Mureșan a co-semnat-o cu președintele Grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, cu președintele Comisiei pentru agricultură din Parlament, Norbert Lins, și cu europarlamentarul Herbert Dorfmann, coordonatorul Grupului PPE pentru agricultură – oficialii arată că sprijinul pentru Ucraina este de neclintit și nenegociabil. ”Cu toate aceste, sprijinul trebuie acordat fără a afecta fermierii și producătorii de alimente din UE. În acest context, liberalizarea comerțului dintre Ucraina și Uniunea Europeană fără măsuri eficace de protejare a fermierilor a afectat sectorul agroalimentar european”, agtrage atenția Siegfried Mureșan.

    ”Redirecționarea produselor agroalimentare, destinate inițial țărilor terțe, în principal către UE a provocat perturbări substanțiale pe piețele europene. Prin urmare, considerăm că situația actuală privind liberalizarea comerțului cu Ucraina trebuie îmbunătățită.
    Ca atare, așteptăm din partea Comisiei Europene să propună soluții alternative, precum stabilirea unor cote dincolo de care exporturile ucrainene ar trebui direcționate către țări terțe precum Africa de Nord, piețe către care aceste produse erau destinate inițial. Acest lucru este util și pentru a evita ca aceste piețe, rămase fără importurile din Ucraina, să depindă doar de importuri din Uniunea Europeană sau, mai rău, să ajungă să fie ocupate de Federația Rusă”, mai precizează europarlamentarul romn.

    ”Vrem să ajutăm Ucraina fiindcă sprijinind Ucraina și poporul ucrainean ne ajutăm și pe noi, în interiorul Uniunii Europene. Dar acest ajutor trebuie să fie unul realist și nu trebuie să oferim o perspectivă pe care nu o putem respecta și care constituie un pericol pentru fermierii europeni și pentru sectorul agroalimentar din Uniunea Europeană”, încheie Siegfried Mureșan.

    Te-ar mai putea interesa

    Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total A doua săptămână pe roșu la Euronext. România exportă masiv, dar prețurile cerealelor scad Prețurile mondiale la cereale au scăzut cu 4,5% în octombrie. Producția globală rămâne aproape de record Testul fiabilității la Maxagro: trei luni de muncă, 24 de ore din 24! Cum a convins Zoomlion familia Zifceak Broker de Asigurare Clubul Fermierilor Români: 15 ani de încredere și parteneriat cu fermierii români