Mihai Moraru, antreprenor în agribusiness: Instituțiile statului ne tratează pe toți ca pe posibili infractori
Oana Timar -Antreprenorul român Mihai Răzvan Moraru, fondatorul Agro-Est Muntenia, a povestit în cadrul emisiunii Agrostrategia cât de dificil i-a fost să reușească să ridice de la zero o fabrică de fertilizanți în România, în județul Buzău. Specialistul din agribusiness a arătat că cea mai dificilă a fost partea de autorizare care a pus chiar în pericol finanțarea proiectului.
Mihai Moraru a fost invitat astăzi, marți – 6 februarie, în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, o coproducția Agrointeligența – AGROINTEL.RO și TVR. Antreprenorul din agribusiness, care este la rândul său și fermier, a decis în 2018 să construiască de la zero o fabrică de fertilizanți în România. Aveau să treacă ani buni ca Moraru să își vadă visul împlinit, fiind nevoie să depășească numeroase piedici pentru ca astăzi, să poată funcționa unitatea de producție.
”E un proiect gândit în 2018, pe care ne-am apucat să îl autorizăm în 2020, a venit pandemia peste noi și toate instituțiile lucrau de acasă, dar de fapt proiectul a fost întârizat. Am ajuns la finalul anului 2022, fără autorizație încă eliberată și ne expira finanțarea. Atunci ne-au mai rămas patru luni pentru a finaliza investiția și ceea ce pentru mulți părea ceva incredibil, noi am reușit să facem în cele patru luni ca să nu pierdem banii de finanțare. Astăzi fabrica este funcțională, produce, are atașate două laboratoare care fac parte dintr-un centru de cercetare, iar primele produse vor ieși în două-trei săptămâni pe piață”, a spus Mihai Moraru la Agrostrategia, pe TVR 1.
Obligat să bifeze un grad de poluare, deși fabrica nu poluează deloc
Fabrica produce fertilizanți, biostimulatori, adjuvanți, produse de tratare a apeil a solului, o gamă mai vastă decât antreprenorul a estimat la început.
”Partea de autorizare a fost și la noi exact cum se plânge lumea. Am sperat că după ce se încheie pandemia, lucrurile vor merge mai rapid, dar nu a fost așa. În primul rând, noi avem o unitate de producție care nu poluează atmosferic, nu avem nicio degajare de gaze sau alte substanțe în atmosferă și pentru multe instituții, acesta a fost un aspect greu de digerat. Îmi aduc aminte o discuție cu o instituție care îmi spunea că sunt obligat, pentru a primi un aviz, să îmi aleg una dintre normele de poluare care începeau de la o poluare mică și mergeau până la o poluare mare a aerului. Dar eu nu am am niciun fel de poluare, am spus. Dacă nu bifați poluarea mică, nu vă putem da autorizație, mi s-a zis. Niște aberații legislative, în primul rând. Doi, există o lipsă de cunoaștere a noilor tehnologii. Noi făcând fertilizanți, multe instituții se gândeau la combinate mari, la coșuri de fum, gaze arse, iar când vedeau proiectul ne întrebau dacă sigur facem fertilizanți. Noi nu prea avem în România multe fabrici noi pe partea de chimie, tehnologie nouă”, a mai spus Moraru.
Mihai Moraru a arătat că majoritatea autorităților cu care a interacționat pentru a ridica fabrica nu au înțeles că un proiect are termene clare de timp ce trebuie respectate. Iar pentru antreprenori, timpul înseamnă bani pentru că producția nu este demarată, vânzări nu există, dar salariile și ratele la bancă trebuie achitate.
”Toți suntem puși în același coș: și cei care joacă corect, și cei care nu joacă corect. Fiecare accident, fiecare incident, fiecare problemă a adăugat o nouă restricție și toți suntem tratați ca posibili infractori. (…) Asta îngreunează cel mai mult procesul. Dau și un exemplu banal: când a venit partea de autorizare după ce am terminat construcția, după ce toate legăturile de utilități au fost făcute, ne-am trezit că o instituție de stat care trebuia să ne furnizeze energia electrică, chiar dacă își asumase puterea de care avea nevoie, ne-a anunțat că nu are buget de investiții și că în primul an, în 2024, nu ne poate asigura puterea pe care am comandat-o și pe care o aveam în contract. Ce aș putea eu schimba cu fabrica deja finalizată? Dar pentru că nu puteau să ofere serviciul din contract, alte autorități nu autorizau activitatea acolo. Un cerc vicios din care nu poți să scapi. Cineva trebuie să aibă curajul să schimbe birocrația asta!”, a spus Mihai Moraru, fondatorul Agro-Est Muntenia.