• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Statele UE au aprobat prelungirea scuturilor de taxe vamale pentru importurile din Ucraina

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Statele UE au aprobat pentru încă un an, începând din luna iunie, prelungirea scutirilor de taxe vamale asupra importurilor de produse agricole ucrainene. Pe lângă această măsură, sunt prevăzute și mecanisme de salvgardare pentru a limita impactul negativ pe care l-ar putea avea asupra pieței și a fermierilor europeni. Parlamentul European urmează să se pronunțe asupra acestei decizii.

    În ciuda protestelor masive ale fermierilor, ce au avut și au loc în multe țări, inclusiv România, în cadrul UE s-a decis, la propunerea Comisiei Europene, prelungirea aplicării scutirilor de taxe vamale pentru importurile de produse agricole din Ucraina. Cu toate acestea, s-a prevăzut o „frână de urgență”, mecanism prin care, în cazul în care s-ar importa o cantitate mai mare de carne de pasăre, ouă sau zahăr decât volumul mediu raportat în perioada 2022-2023, s-ar impune taxe vamale, potrivit news.ro.

    Scutirea de taxe vamale, limitată pentru zahăr, ouă și carne de pasăre (foto: dailynews.co.tz)

    Statele UE, pentru prelungirea scutirilor vamale asupra importurilor din Ucraina

    Reprezentanții celor 27 de state ale Uniunii Europene au aprobat prelungirea scuturilor de taxe vamale a importurilor de produse agricole din Ucraina, însoțită de „mecanisme de salvgardare” cu scopul de a limita impactul acestora, în contextul protestelor recente ale fermierilor europeni, a relatat AFP. Prelungirea se va aplica începând cu luna iunie și, potrivit propunerii CE, va fi valabilă timp de 12 luni.

    Citește și: Comisia Europeană prelungeşte cu un an scutirea de taxe vamale pentru importurile din Ucraina

    Textul a fost propus de Comisia Europeană și a fost validat ieri, miercuri – 21 februarie, de către ambasadorii celor 27 de state. În conținutul acestuia sunt prevăzute „măsuri de corecție” rapide, în cazul unor „perturbări importante” ale pieței.

    Pentru trei produse agricole (carne de pasăre, zahăr și ouă), textul mai prevede o „frână de urgență” care stopează importurile la nivelul volumului mediu din perioada 2022-2023. Trecerea acestei limite ar duce la impunerea unor taxe vamale.

    Parlamentul European urmează să se pronunțe asupra acestei decizii.

    Citește și: Schema ”Bulgaria” prin care zahărul din Ucraina intră în România fără licență de import

    Te-ar mai putea interesa

    Baloți de lucernă furați în toiul nopții. Hoții au fost identificați cu ajutorul camerelor video din comună Primele terenuri care pierd subvențiile APIA din acest an! Fermierul Dacian Sabău a recoltat 7.500 kg/ha la grâu, fără un gram de fosfor aplicat. Ce produs a făcut diferența? Fermă de 3.600 de hectare din vestul țării – scoasă la vânzare! Micii fermieri care vindeau legume ieftine au fost alungați de autoritățile dintr-un mic oraș

    Ultimele știri

    Piața cerealelor, la zi. Prețul grâului DAP Constanța – de referință. Săptămână încheiată la 211 euro/tonă Seceta devastează porumbul din Franța și Germania: România și Bulgaria, singurele excepții pozitive din UE Noul îngrășământ SEEFCO: doză mai mică la hectar, aceeași cantitate de fosfor pentru culturi Plan comun România-Ucraina pentru creșterea capacității de tranzit a cerealelor ucrainene Forumul de la Neptun: Marile organizații profesionale ale României se reunesc pentru un apel comun către clasa politică!