• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mai multe state UE cer restricții aspre la importurile de produse agricole ucrainene

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Mai multe state ale UE, inclusiv Franța, cer restricții mai aspre la importurile de produse agricole ucrainene. Astăzi, marți – 26 martie, ministrul Agriculturii francez, Marc Fesneau, a anunțat că, împreună cu un grup de state, solicită conducerii UE implementarea unor restricții mai dure pentru produsele din Ucraina, în special în contextul în care fermierii încă protestează la Bruxelles.

    Franţa a anunţat că împreună cu alte state membre UE, solicită restricţii mai mari la importurile de produse alimentare din Ucraina, în ideea de a împiedica destabilizarea pieţelor agricole europene, transmite Reuters, citată de Agerpres.

    Fermierii europeni protestează masiv la Bruxelles (foto: ajc.com)

    Franța și alte state cer restricții aspre la importurile de produse agricole din Ucraina

    Statele membre UE discută modalităţile prin care să acorde Ucrainei o nouă prelungire de un an la eliminarea tarifelor la accesul pe piaţa comunitară, în timp ce în paralel îi calmează pe fermierii europeni care protestează de mai multe luni împotriva normelor de mediu ale UE şi a importurilor ieftine.

    Citește și: Ambasadorii UE au amânat aprobarea acordului comercial cu Ucraina

    În avanpremiera reuniunii miniştrilor europeni ai Agriculturii, care are loc astăzi la Bruxelles, ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau, le-a spus jurnaliştilor că destabilizarea pieţelor ar putea eroda sprijinul opiniei publice pentru Ucraina, ceea ce nu este nici în interesul UE şi nici al ucrainenilor.

    În apropiere, fermierii europeni au blocat centrul Bruxelles-ului cu aproximativ 250 de tractoare. Mai mulţi fermieri au descărcat sfeclă de zahăr, fân şi peleţi de lemn în faţa unei baricade a poliţiei instalate în apropiere de clădirea Parlamentului European.

    Comisia Europeană a propus eliminarea taxelor vamale la produsele agricole ucrainene pentru încă un an, până în luna iunie 2025, cu o nouă „frână de urgenţă” la carnea de pasăre, ouă şi zahăr, care ar putea declanşa introducerea de taxe în situaţia în care importurile vor trece de media anilor 2022 şi 2023. Între timp, pe listă au fost adăugate ovăzul, porumbul şi mierea.

    Marc Fesneau a spus că grâul ucrainean ar trebui inclus şi el pe aceeaşi listă şi a insistat că pragul de la care vor fi introduse taxe vamale ar trebui să fie media din 2021-2023. Asta ar însemna includerea anului de dinainte de invazia rusească, când exporturile ucrainene spre UE au fost limitate de tarife vamale şi cote.

    Citește și: Ungaria a blocat legea pentru care fermierii europeni au ieșit în stradă

    La rândul său, ministrul ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, a spus că Budapesta va susţine o prelungire a eliminării tarifelor pentru produsele ucrainene numai dacă se vor introduce limite la grâu.

    David Clarinval, ministrul Agriculturii din Belgia, ţara care deţine în prezent preşedinţia rotativă a UE, a afirmat că se aşteaptă să se ajungă la o soluţie în zilele următoare, fără a oferi detalii cu privire la ce ar presupune această soluţie.

    Te-ar mai putea interesa

    De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene

    Ultimele știri

    Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Fonduri europene pentru promovarea produselor românești. Banii vin direct de la UE! O picătură într-un canal de irigații. Ministrul Barbu anunță o plată de 9,47 milioane de euro pentru lucrări ANIF Legume cu prețuri la jumătate în târguri față de supermarket. ”Cât mai rezistă oamenii ăștia?”