• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un crescător de oi este criticat aspru de alți oieri după ce a cerut să i se doneze animale

    Angelica Lefter -

    Apelul unui cioban căruia i-au mâncat lupii o parte din oi a rămas fără ecou. Deși oierul a postat imagini cu jaful făcut de haita de lupi în turma proprie, colegii de breaslă nu s-au lăsat impresionați de apelul de ajutor făcut de bărbat în mediul online, iar mulți îl acuză că nu a avut grijă de animale.

    Oierul Cosmin Maldea, din localitatea Cuptoare, parte a municipiului Reșița, județul Caraș-Severin, a postat pe pagina sa de Facebook și în grupurile despre oierit, un anunț public în care cere să fie ajutat să-și reîntregească turma de oi, după un atac al lupilor. Practica nu ar fi singulară, dacă ne amintim că un alt oier a reușit să-și refacă întreaga turmă de mioare după ce au fost otrăvite cu o substanță de uz farmaceutic, caz care a fost făcut public de Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Citiți și: Familia căreia i-au murit oile de la un tratament și-a refăcut turma cu ajutorul animalelor donate!

    Lupii i-au mâncat peste 30 de oi, dar apelul de ajutor nu a avut ecou

    Diferența dintre cazul oierului care și-a reîntregit turma din donațiile colegilor de breaslă și cel de față este că la apelul ciobanului Cosmin Maldea a răspuns un singur oier, din județul Maramureș, care i-ar dona o oaie, însă distanța este prea mare pentru a fi parcursă pentru un singur animal, a spus oierul cărășean pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO. Lupii i-au omorât peste 30 de oi din turma care însuma 103 oi țurcane și doi berbeci.

    ”Saivanul este pe un pământ cumpărat de mine, în județul Caraș-Severin, la 8 km de municipiul Reșița. Marțea trecută, la 26 martie, lupii mi-au omorât zeci de oi. Am avut 103 oi crotaliate și doi berbeci. Din 103 și 2 berbeci, mai am 71 de animale. Atacul s-a produs dimineața, la ora 6:30, marți când am lipsit câteva momente de la saivan să iau un caiet de acasă pe care aveam notați mieii, căci în ziua aceea trebuia să vând o parte din miei. Când m-am întors, 8 lupi îmi atacaseră turma, mi-au omorât o parte dintre animale, altele au murit din cauza rănilor, și un câine a murit la fel. Am chemat imediat medicul veterinar și Poliția, dar au spus că nu au ce face”, a menționat oierul Cosmin Maldea.

    Fermierul nu vrea despăgubiri din partea autorităților, dar ar fi vrut sprijinul colegilor

    Crescătorul de ovine a mai spus pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că nu intenționează să ceară despăgubiri autorităților, însă ar fi vrut sprijin din partea colegilor de breaslă, mai ales că, a menționat acesta la rândul său va dona două oi unui oier căruia i-a ars saivanul cu tot cu animale.

    ”Ce pot să fac? Am făcut apel, poate îmi întregesc turma, dar mulți am văzut că-și bat joc. Eu nu mi zic nimic, o să-mi înmulțesc oricum singur turma. Chiar am fost dispus să donez două oi unui coleg căruia i-a ars saivanul, cu condiția să vină să le ia, să-și aleagă din turma mea care a mai rămas. Eu nu mai umblu să fac nicio despăgubire, am înțeles că oile trebuiau asigurate, eu nu mă mai complic. Oamenii zic că nu am stat lângă ele, dar eu m-am dus să iau un caiet, acolo aveam notați mieii, pe care să-i dau și pe care nu. Am dat 22 de miei și mi-am oprit alte 8 mieluțe pe care trebuia să le dau, dar dacă s-a întâmplat așa, le-am oprit eu. Paguba a fost că le-a omorât lupii pe acelea, o oaie costa în jur de 1.000 de lei”, a mai declarat oierul Cosmin Maldea.

    Citiți și: A ajuns primul transport cu oi donate pentru oierul căruia i-au murit animalele de la un tratament

    Crescătorul de oi este acuzat pe internet că își dorește ”pomeni” din partea altor fermieri

    Comentariile internauților la anunțul lui Cosmin Maldea sunt foarte tranșante. Mulți îl acuză că nu a avut grijă de animale, iar acum așteptă ”pomană”. ”Buna dimineața, nu vrea nimeni să mă ajute să-mi refac turma omorâtă de lupi?”, a postat crescătorul de ovine păgubit de animalele sălbatice.

    ”Fă-ți acte la medicul veterinar și Primărie și te despăgubește de la Mediu. Cu banii îți cumperi oi. Ce aștepți, pomeni?”, a scris unul dintre cei care au aflat despre necazul oierului.

    Un altul îl sfătuiește să nu mai ceară sprijin, că dacă vrea cineva îl acordă fără să i se ceară: ”Prietene, nu mai cerși, las-o baltă, trebuia să ai grijă de ele și dacă vrea cineva să te ajute, te ajută de la sine, nu să tot cerșești.”

    Altcineva face referire la cazul oierului care și-a refăcut turma din donații, după ce u murit din cauza unei substanțe de uz farmaceutic, spunând că toți vor acum să fie ajutați: ”O ajutat lumea pe unu, amu așteaptă toți șmecherii”; ”V-ați cam obișnuit cu cadourile”, scrie un alt internaut, iar comentariile curg în această direcție.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvențiile APIA care intră în conturi până la Crăciun! Fermier cu 40 de vaci de lapte: Am scos ferma la vânzare! Vând tot și emigrez în Spania! Anunțul ANZ pentru toți crescătorii de animale și asociațiile de fermieri

    Ultimele știri

    Îngrijirea oilor cu gestație dublă în perioada iernii Oficial: Adrian Chesnoiu a revenit la conducerea AFIR Subvenție de 1.000 lei/lună pentru fermierii care angajează tineri cu studii în domeniul agricol