Falși medici veterinari acționează în România. CMVRO a sesizat autoritățile
Oana Timar -Colegiul Medicilor Veterinari din România (CMVRO) a formulat împotriva a trei persoane de cetățenie austriacă, care au calitatea de medici veterinari membri ai Camerei Medicilor Veterinari din Austria, și împotriva a două persoane de cetățenie austriacă, neînscrise în Camera Medicilor Veterinari din Austria, precum și împotriva oricaror altor persoane, cetățeni români sau austrieci, care vor fi identificate că au fost implicate în orice mod (coautorat, instigare, complicitate) în săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a profesiei de medic veterinar, prevăzută de Art. 348 Codul penal raportat la Art. 45 din Legea nr. 160/1998, potrivit unui comunicat de presă al CMVRO, remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.
Potrivit Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 160/1998 ”profesia de medic veterinar se exercită, pe teritoriul României, în condițiile prezentei legi, de către persoane fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în medicina veterinară, după cum urmează: a) cetățeni ai statului român; b) cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European, respectiv al Confederației Elvețiene, denumit în continuare stat membru […]”.
In legătură cu cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene care doresc să exercite profesia pe teritoriul României, Art. 17 alin. (2) din Legea nr. 160/1998 prevede ca “[…] cetățenii statelor menționate se înregistrează în registrul ținut de Colegiul Medicilor Veterinari în acest scop, fără a dobândi calitatea de membri”, iar Art. 17 alin. (3) prevede că “pentru prestarea de servicii persoanele prevazute la alin. 1 au obligația de a face o declarație referitoare la serviciile prestate, care se depune la Colegiul Medicilor Veterinari, in condițiile legii.”
”La începutul lunii martie, o echipă mixtă, formată din medici veterinari membri ai Camerei Medicilor Veterinari din Austria și din persoane pentru care organizația profesională a infirmat apartenența la lista medicilor veterinari austrieci, s-a deplasat în România și a desfășurat ad-hoc, fără declararea serviciilor conform Art. 17 alin. (3) din Legea nr. 160/1998 și Procedurii aprobate prin Hotărârea nr. 105/04.09.2023, o campanie de sterilizare a câinilor din mediul rural, pe aria localităților din Județul Satu Mare. Activitățile nedeclarate și pe cale de consecință, neautorizate pe teritoriul României, s-au desfășurat, în corturi improvizate, fără respectarea normelor igienico-sanitare și regulilor privind condițiile minime pentru desfășurarea activității medicale veterinare, astfel cum sunt prevăzute în Hotărârea nr. 3/31.01.2009 a Colegiului Medicilor Veterinari din România”, arată comunicarea CMVRO.
Potrivit sursei citate, pentru intervențiile chirurgicale de sterilizare s-au utilizat medicamente care conțin substanțe stupefiante /psihotrope sau care se afla sub control național, intrând în aria de reglementare a Legii nr. 339/2005 și a Ordinul comun nr. 1238/56/2022 al Ministerului Sănătății și Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor: ”In condițiile în care din rândul acestora se evidențiază produsul injectabil Ketamidor care conține ketamină, substanță ce face parte din categoria drogurilor de risc prevăzute în Tabelul III la Legea nr. 143/2000, trebuie subliniat că medicamentele au fost aduse fără drept din Austria și au fost utilizate fără drept în România”.
”Nu există și nu a fost înregistrată o declarație semnată de vreunul dintre medicii veterinari din Austria, după cum nu există și nu au fost depuse la Colegiul Medicilor Veterinari din România niciunul din documentele prevăzute în Procedura aprobată prin Hotărârea nr. 105/04.09.2023, pentru dovedirea cetățeniei și a calității profesionale”, mai precizează CMVRO.
Din cauza neîndeplinirii obligației de declarare prealabilă, medicii veterinari străini nu au dobândit dreptul de a exercita temporar sau ocazional profesia de medic veterinar pe teritoriul României, iar activitățile intreprinse de aceștia, specifice profesiunii de medic veterinar, au fost desfășurate fără drept, arată CMVRO.
Aceasta exercitare fără drept a profesiei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de Art. 348 C.pen. raportat la Art. 45 din Legea nr. 160/1998 și trebuie sancționată ca atare, mai precizează Colegiul Medicilor Veterinari din România.