• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Miei vânduți din portbagaj. Polițiștii au împărțit amenzi

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Două persoane au fost amendate de polițiștii locali după ce au fost prinse în flagrant că vindeau miei direct din autovehicule. Fiecare individ a primit o amendă de doar 200 de lei. Oamenii legii desfășoară în această perioadă, premergătoare Sărbătorilor Pascale, mai multe acțiuni de verificare a comercianților ambulanți. Atât persoanele care vând carne cât și cei care vând lactate trebuie să aibă autorizații, iar vânzarea în spații neautorizate este interzisă.

    Persoanele identificate ca făcând comerț cu carcase de miel, direct din mașini, sunt din județul Botoșani și au fost identificate de polițiștii locali într-o parcare din fața unui magazin din municipiu, potrivit Botosaneanul.ro.

    Citiți și: A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Poliția locală verifică vânzătorii ambulanți (foto: replicaonline.ro)

    Vânzarea ambulantă de carne și produse lactate, interzisă

    Acțiunile polițiștilor locali au loc, în această perioadă, premergătoare Sărbătorilor Pascale, în baza Planului de Acțiune nr. 1522/3 aprilie 2024, întocmit la nivelul Serviciului Activitate Comercială și Cameră de Corpuri Delicte din cadrul Poliției Locale Botoșani.

    Sunt vizate persoanele care se ocupă cu vânzarea ambulantă a cărnii de miel sau a produselor lactate în condiții improprii pe căile de acces ale Pieței Centrale, inclusiv în parcări.

    Citiți și: Crescătorii de oi fac front comun: Nu mai vindem mieii de Paști sub 24 lei/kg în viu

    Carcase de miel vândute direct din autoturisme

    Polițiștii locali au desfășurat misiuni pentru identificarea comercianților neautorizați, astfel, în zilele de 16 și respectiv 19 aprilie 2024, în parcarea supraterană din faţa magazinului BIG, din municipiul Botoșani, polițiștii locali au depistat două persoane care susțineau ca oferă spre vânzare carne de miel în carcasă, direct din autoturisme, mai exact din portbagaj.

    Persoanele au fost sancționate contravențional conform prevederilor Hotărârii de Consiliu Local (HCL) nr. 292/2017, cu amendă în cuantum de 200 lei fiecare.

    Vânzarea oricăror produse pe suprafețele destinate circulației pietonilor, parcărilor cu plată sau direct din vehicule fără acordul Primăriei municipiului Botoșani nu este permisă. De altfel, reguli similare sunt aplicate în toate orașele din țară.

    Te-ar mai putea interesa

    Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți Șoareci și șobolani în cotețul de găini. Riscuri, combatere Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri! Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată

    Ultimele știri

    Trinity SC: Curățenia de toamnă care se vede în primăvară Percheziții de amploare în Ialomița și în Capitală într-un dosar penal de evaziune fiscală cu legume Prime doze de vaccin pentru oi vor fi expediate către România pe 24 octombrie O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier? Prețul usturoiului chinezesc crește pe fondul unei recolte slabe în acest an și a limitării exporturilor