• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oficial! Subvențiile APIA – mai ușor de accesat

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Statele membre ale Uniunii Europene au convenit atenuarea reglementărilor de mediu pentru fermierii care vor să obţină subvenţii în cadrul Politicii Agricole Comune a UE (PAC), pe fondul protestelor masive derulate de aceştia, transmite DPA, preluat de Agerpres.

    Astfel, fermierii se vor confrunta cu mai puţine obstacole când vor solicita subvenţiile PAC. De exemplu, nu vor mai fi obligaţi să lase o parte din terenurile lor arabile în pârloagă.

    În martie, Comisia a răspuns protestelor fermierilor, propunând atenuarea unor reglementări de mediu din PAC. Aprobarea finală a fost dată luni de statele membre ale Uniunii Europene, după ce, în 24 aprilie, măsurile fuseseră aprobate de Parlamentul European.

    Pe lângă derogarea parţială de la normele privind terenurile lăsate în pârloagă (GAEC 8) solicitată de fermieri, măsurile vizează sprijin financiar suplimentar pentru fermierii care lasă în mod voluntar o parte din teren neutilizat. Sprijinul este acordat de statele membre UE.

    De asemenea, sunt atenuate reglementările privind rotaţia culturilor, permiţându-se fermierilor să aleagă între aceasta şi diversificarea lor. În plus, statelor membre UE li se permite să excepteze anumite culturi şi tipuri de sol de la regulile privind refacerea structurii terenului, acoperirea solului, rotaţia culturilor sau diversificarea.

    Ţările membre UE pot relaxa mai mult reglementările de mediu în cazul fenomenelor meteo extreme.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții

    Ultimele știri

    Porumbul românesc, „prins” între prețurile mici din Serbia și Ucraina și transportul tot mai scump pe Dunăre La nivelul Uniunii Europene, suprafețele cultivate cu rapiță se reduc cu 5% Banca Mondială: Prețurile cerealelor vor crește în continuare, iar grâul ar putea ajunge la 315 dolari/tonă Alegeri în SUA: Pentru fermieri sunt în joc tarifele vamale, costurile de producție și viitorul Legii Agricole România se pregătește să doboare recordul mondial la plantări de arbori cu ajutorul a 3.000 de voluntari