• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce producții se pot obține cu cei mai noi hibrizi de porumb lansați de Monsanto

    Gabriela Gimbășanu -

    La început de an, compania Monsanto România și-a îmbogațit portofoliul cu două produse noi și performante: hibrizii de porumb DKC 4943 și DKC 3939.

    “Primul este un hibrid semi-timpuriu cu un potențial de producție mare și o viteză rapidă de pierdere a apei din bob la maturitate. Al doilea este un hibrid timpuriu cu un potențial de producție ridicat pentru grupa sa de maturitate. Au fost testați înainte de a fi introduși o perioada de 2 ani”, a declarat pentru Agrointeligența directorul general al Monsanto România, Cosmin Chioreanu.

    În acest moment, în zona de Vest și la Galați, cu noii hibrizi Dekalb de la Monsanto s-au obținut producții medii de 19 tone/ha. Pentru o astfel de recoltă, specialiștii spun că este nevoie de tehnologie, de material săditor de calitate și de sisteme de irigații.

    Inovația hibrizilor săi reprezintă deviza principală a dezvoltării companiei la nivel global, Monsanto fiind cunoascută pentru faptul că investește 3,8 milioane de dolari pe zi în cercetarea și dezvoltarea de produse noi, care să corespundă nevoilor fermierilor din întreaga lume.

    Trei categorii de hibrizi

    “Investim foarte mult în activitatea de cercetare-inovare și în România, pentru că ne dorim ca tot timpul să oferim fermierilor semințe care să corespundă condițiilor din zona de cultură, dar și tehnologiei de care dispune. În acest sens avem 3 categorii de hibrizi comercializați: cei care se adresează fermierilor de top care au tehnologii evoluate și sisteme de irigații, cei care se adesează cultivatorilor care au un nivel tehnologic mediu și hibrizi care se adresează fermierilor care au un nivel tehnologic scăzut”, ne-a mărturisit reprezentatul firmei Monsanto Româna.

    Semințe produse în România

    În ceea ce privește stația de cercetare de la noi din țară Cosmin Chioreanu ne-a declarat că în baza de la Sinești s-au investit peste 200 milioane €. Aici se produc anual 3 milioane de unități de semințe, reprezentând peste jumătate din necesarul de semințe comercializate. ”Materialul produs se poate păstra până la 6 ani în condiții controlate, depozitați în saci de o tonă la o umiditate de 10-11% și la temperatura de 8-9ºC. În aceste condiții sămânța intră în stare vegetativă, toate procesele metabolice sunt limitate către minim. Suprafața deținută pentru producția de semințe este de peste 12.000 ha în România”, a explicat Chioreanu pentru Agrointeligența.

    Subvenții doar pentru culturile de calitate?

    Referitor la planurile de viitor, reprezentantul Monsanto în România a precizat că au fost stabilite o serie de obiective concretizate în intenția companiei de a ajunge numărul 1 mondial în comercializarea semințelor pentru cultura de porumb. ”Îmi doresc ca, pe viitor, statul român să acorde subvenții doar culturilor de calitate. Doar în acest fel, agricultura românească poate să se dezvolte. În acest moment peste 60% din producția de porumb se exportă ca materie primă, 15-20% merge în furajarea animalelor, 20% din producție ajunge în industria alcoolului,” ne-a spus Daniel Stanciu, cel care de anul trecut ocupă funcția de manager pentru rețeaua de distribuție a Monsanto în România, iar funcția sa implică atât activități de marcketing, cât și de vânzări.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till