• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii: Vom aloca sumele necesare pentru despăgubiri în zonele afectate de secetă

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, consideră că 2024 va fi un an agricol „foarte bun” chiar dacă sunt anumite zone afectate de secetă, însă suprafaţa calamitată până în prezent nu depăşeşte 200.000 de hectare din cele aproape şapte milioane de hectare însămânţate în toamna anului trecut şi în primăvara acestui an.

    ”Eu cred că va fi un an agricol foarte bun din ceea ce am văzut prin deplasările în ţară pe care le-am avut. Sunt anumite zone afectate de secetă şi deja am discutat în zona Buzău, o parte din Galaţi şi Vrancea, unde sunt suprafeţe calamitate, pentru că au fost zone în care nu s-a irigat. Se aşteaptă de la prefecturi constituirea Comitetului de situaţii de urgenţă, pentru, ca împreună cu direcţiile agricole şi cu celelalte instituţii implicate, să se întocmească procesele verbale de secetă. Vom aloca sumele necesare pentru despăgubiri, pentru că aşa trebuie să alocăm în perioada în care fermierii o duc greu şi pe perioada de secetă, dar, în rest, în ţară, culturile sunt foarte bune. Nu cred că sunt calamitate mai mult de 200.000 de hectare din cele aproape şapte milioane de hectare însămânţate, culturi de toamnă şi de primăvară”, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii.

    Citiți și: Înștiințări la primărie pentru culturile afectate de secetă – termen limită pentru fermieri

    Grâu afectat de secetă în Ruginești, Vrancea (foto: Lăcrămioara Lazăr/Grupul Ingineri agronomi – Facebook.com)

    România a avut anul trecut o recoltă de grâu de aproape 10 milioane de tone

    România a obţinut anul trecut o producţie de grâu de 9,635 milioane de tone, de pe o suprafaţă de 2,208 milioane hectare, în timp ce în 2022 recolta a fost de 8,684 milioane de tone, de pe o suprafaţă de 2,169 milioane hectare, potrivit datelor provizorii anunţate la finele lunii martie de Institutul Naţional de Statistică (INS).

    În ceea ce priveşte producţia de porumb boabe, în 2023, România a obţinut 8,522 milioane de tone, cu 485.000 de tone mai mult faţă de 2022, când s-au consemnat 8,037 milioane de tone. Anul trecut au fost cultivate cu porumb boabe 2,373 milioane hectare, o suprafaţă în scădere cu 58.000 de hectare, comparativ cu 2022.

    Producţia totală de cereale pentru boabe a României a crescut anul trecut cu 9,1% faţă de 2022, respectiv cu 1,71 milioane de tone, de la 18,861 milioane de tone raportate în 2022 la 20,571 milioane tone, în principal datorită creşterii randamentelor la hectar.

    Suprafaţa cultivată cu porumb boabe în anul 2022 reprezintă 45,3% din suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe, iar cea cultivată cu grâu 42,2%. Grâul are o pondere de 46,8% în producţia de cereale.

    Te-ar mai putea interesa

    Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil” Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra” Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile

    Ultimele știri

    INS: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele 7 luni din 2026 față de 2025 Mesajul unui tânăr fermier pentru ministrul Agriculturii Florin Barbu! La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Fermierii din Arsura, ”arși” de DAJ și APIA. Costel Ganea: „Nu mai rezistăm!” Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct