• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cod galben de ploi cu caracter torențial în 25 de județe. Sunt așteptate vijelii și căderi de grindină

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Meteorologii au anunțat ploi, vijelii și grindină pentru 25 de județe care se află astăzi sub atenționare meteorologică de Cod Galben. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în zonele aflate sub alertă vor fi perioade cu averse și cu caracter torențial, descărcări electrice și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și pe alocuri de peste 40…50 l/mp.

    ANM a emis astăzi, miercuri – 29 mai, o avertizare meteo cu Cod galben, valabilă pe tot parcursul zilei, de ploi, vijelii și grindină pentru 25 de județe. În zonele vizate cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și pe alocuri de peste 40…50 l/mp. De asemenea, pentru intervalul 29 – 30 mai se află în vigoare o avertizare meteo de ploi, vânt și grindină.

    Informare meteorologică de ploi, vânt și grindină până joi seară

    Interval de valabilitate: 29 mai, ora 10.00 – 30 mai, ora 20.00

    În intervalul menționat, va ploua în cea mai mare parte a țării. Vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice și pe alocuri de intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15…25 l/mp și pe alocuri de peste 40 l/mp.

    Citiți și: Nou val de ploi. Cantitățile de apă raportate de fermieri din mai multe județe

    Grindina a produs deja pagube în mai multe zone agricole (foto: Informatii Agricole/Facebook)

    Cod Galben de ploi în 25 de județe

    Interval de valabilitate: 29 mai, ora 10.00 – 29 mai, ora 23.00
    Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate

    În intervalul menționat, în Moldova, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Munteniei și al Olteniei vor fi perioade cu averse și cu caracter torențial, descărcări electrice și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și pe alocuri de peste 40…50 l/mp.

    Județele aflate sub atenționare meteo de Cod Galben sunt: Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Galați, Hunedoara, Harghita, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea și Vaslui.

    Cod Galben de ploi în 25 de județe

    Citiți și: Prognoza meteo pe luna iunie. Graficul temperaturilor și ploilor în prima lună de vară

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții

    Ultimele știri

    Tractorul Anului 2027. Au fost desemnate cele mai bune tractoare ale anului 2027! Lista câștigătorilor Urgent la APIA! Fermierii care trebuie să depună documente suplimentare ca să nu piardă subvenția! Conferința AGRI4FUTURE: Fermierii români, primii pe lista beneficiarilor îngrășămintelor produse la Azomureș Șefa ANM anunță o schimbare radicală a vremii. Ce se întâmplă cu temperaturile pe final de săptămână Protena a depășit pragul de 1 milion de tone de furaje produse la fabrica din Sânpaul, județul Mureș