• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Țara, împărțită între caniculă și furtuni. 12 județe sub alertă de vijelii și grindină

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme instabilă, dar și caniculă, temperaturi extrem de mari și disconfort termic ridicat. Dacă unele regiuni vor fi marcate de instabilitate atmosferică, altele vor avea parte de temperaturi maxime de 37 de grade Celsius.

    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, duminică – 9 iunie, un cod Galben de averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Totodată, un alt cod Galben a fost emis în cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea continentală, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și sudul Banatului, unde se vor înregistra temperaturi foarte ridicate pentru această dată. De asemenea, meteorologii au transmis un cod Portocaliu de temperaturi ridicate și disconfort termic în zona de câmpie și podiș a Munteniei și local în Oltenia.

    Citiți și: ANM: Luna iunie – cea mai ploioasă. Precipitații anunțate la începutului verii

    ANM: Atenționare meteorologică cod Galben de instabilitate atmosferică

    Interval de valabilitate: 9 iunie, ora 12:00 – 9 iunie, ora 23:00
    Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

    În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, și local în Maramureș și Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

    Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.

    Județele aflate sub codul Galben de ploi, vânt și grindină sunt: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Mureș, Harghita, Neamț, Iași, Vaslui, Bacău, Covasna, Brașov.

    ANM: Cod Galben de vreme instabilă

    ANM: Avertizare meteorologică cod Galben de temperaturi ridicate și disconfort termic ridicat

    Interval de valabilitate: 9 iunie, ora 10:00 – 11 iunie, ora 10:00
    Fenomene vizate: temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat

    În intervalul menționat în cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea continentală, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și sudul Banatului se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 30 și 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități. Totodată, pe alocuri nopțile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând și depășind ușor 20 de grade.

    Județele care se află sub cod Galben de caniculă sunt: Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlce, Sibiu, Alba, Hunedoara, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Constanța, Tulcea, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, Iași, Neamț.

    Citiți și: Cum va fi vremea în luna iunie. Prognoza meteo de ploi în următoarele săptămâni

     

    ANM: Harta județelor aflate sub cod Galben și Portocaliu de caniculă

    ANM: Avertizare meteorologică cod Portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic accentuat

    Interval de valabilitate: 9 iunie, ora :00 – 11 iunie, ora 10:00
    Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic accentuat

    În intervalul menționat în zona de câmpie și podiș a Munteniei și local în Oltenia, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa, în general, între 35 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

    Temperaturile se vor menține deosebit de ridicate și în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice.

    Județele aflate sub cod Portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate sunt: Dolj, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Ilfov, București, Giurgiu, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași.

    Te-ar mai putea interesa

    O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă