Fermă de familie rămasă fără subvenții după ce primarul nu le-a eliberat adeverința APIA
Angelica Lefter -O întreagă familie de fermieri a rămas fără subvențiile de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), pe terenurile lucrate. Primarul a eliberat, inițial, o singură adeverință pentru trei exploatații, concentrând terenul care este lucrat de cei trei membri ai familiei, pentru ca mai apoi, la sesizarea erorii, să refuze eliberarea separată a acestor adeverințe pentru fiecare membru care deține câte o anumită suprafață de teren, așa cum ani de-a rândul au fost eliberate adeverințele de acest fel.
Într-un memoriu trimis la redacția Agrointeligența – AGROINTEL.RO, tânărul fermier Andres-Cristian Marian, din comuna Stănești, județul Giurgiu, a explicat faptul că atât lui cât și familiei sale i-a fost refuzat dreptul legal de a primi subvențiile APIA pe terenurile lucrate, chiar de primarul comunei, Dănuț Petrișor Mitrea.
Citiți și: Adeverința pentru subvențiile de la APIA – doar cu semnătura primarului
O adeverință eliberată greșit și un primar care nu vrea să rectifice eroarea
Conform celor relatate, edilul a eliberat, la cerere, o primă adeverință, însă pentru tot terenul deținut de cei trei, pe numele părinților, în loc să elibereze adeverințe separat, așa cum era normal, o eroare care se pare că putea fi remediată la timp, dacă se voia. Pentru că primarul a refuzat corectarea greșelii, fermierii au fost declarați neeligibili, astfel că atât fiul cât și părinții nu vor primi subvențiile aferente de la APIA.
”Mă numesc Marian Andres-Cristian, sunt fiu de fermier în vârstă de 26 de ani, absolvent al Facultății UPB București – Mașini și Instalații pentru Agricultură și actual student în anul III în cadrul USAMV București – Facultatea de Agricultură, membru al Clubul Fermierilor Romani și absolvent al cursurilor Tineri Lideri pentru Agricultură. Activez în domeniul agricol alături de familia mea, în județul Giurgiu, comuna Stănești, sat Oncești, unde alături de tatăl meu și mama mea deținem o exploatație agricolă care este în activitate încă din anul 1992, fiind a III-a generație de fermieri, crescând în fermă alături de bunicul meu.
Vă scriu acest e-mail deoarece atât eu cât și familia mea ne aflăm într-o situație critică deoarece ne aflăm, din 12 iunie, în imposibilitatea finalizării Cererii de Plată pentru subvenția agricolă pe suprafață întrucât Primăria comunei Stănești, județul Giurgiu a încercat prin toate prismele să nu faciliteze eliberarea adeverinței necesare închiderii cererii de plată și au reușit, fiind declarați neeligibili din cauza lipsei adeverinței. Mai exact, această instituție aflată sub conducerea unui fermier mare din zonă, fiind la al treilea mandat și care este cercetat penal pentru mai multe fraude, dar și alte fapte recurge la hărțuire asupra familiei mele deoarece în fiecare an agricol eliberarea acestei adeverințe este un adevărat calvar prin care trebuie să trecem, obținând de fiecare dată această adeverință în ultima zi de depunere și închidere a cererii de plată APIA, iar anul acesta respectivul primar și-a îndeplinit scopul”, a scris tânărul fermier în memoriul trimis la redacția Agrointeligența – AGROINTEL.RO.
Tânărul fermier a rămas fără teren în Registrul Agricol
Și mai șocantă este relatarea fermierului Andres-Cristian Marian care susține că fost notificat de Primărie în acest an că nu mai figurează ci teren agricol, suprafața de teren fiind ștearsă efectiv din Registrul Agricol.
”Anul acesta, UAT Stănești a decis sub rea voință și abuz de putere, dar și sub interesele ascunse ale primarului, să nu elibereze adeverințele necesare familiei și voi detalia acest aspect: Subsemnatul, Marian Andres Cristian având, înregistrat APIA încă din anul 2017 și exploatând suprafața de 49,81 ha, fiind înregistrat și în Registrul Agricol al UAT Stănești încă din anul respectiv, având un rol nominal unic nr. 481 și înscris în registrul agricol tipul 1, vol. 1, poziția nr. 34 UAT Stănești (conform adeverinței eliberate anul precedent), folosesc o parte din terenul familiei proprietate privata, în forma organizației de tip gospodărie, mai mult de atât dețin și carnet de producător atât eu cât și părinții. Cu toate aceste aspecte, anul acesta primăria respectiva ne-a notificat în scris faptul că nu mai figurez cu teren agricol în ciuda datelor de mai sus.
Funcționarii publici sub conducerea primarului mi-au șters efectiv suprafață de teren din registrul agricol pentru a nu mai putea obține adeverință și implicit pentru a pierde apoi subvenția. Mai mult de atât, pentru părinții mei, Marian Cristi Ionel având suprafață de 48,31 ha și Marian Ionela Mihaela având suprafață de 33,00 ha, UAT Stănești nu a respectat cererile în scris pentru fiecare persoana în parte prin care am solicitat adeverințele respective ale părinților pe suprafețele menționate mai sus și au eliberat în mod intenționat, greșit și fraudulos o adeverință de tip comun doar părinților prin care au adăugat și suprafață folosita de către mine, nerespectând suprafețele conform cererilor depuse în scris.
Deoarece în IPA Online și respectiv documentelor depuse la APIA Giurgiu fiecare dintre noi lucrează conform suprafețelor de mai sus, nu am putut finaliza cererea de plata deoarece este vorba de o suprafață mult mai mare care reiese din aceasta adeverință decât cea înregistrată APIA, fiind acum declarați ”neeligibili” la plata subvenției pentru anul agricol în curs pentru toate persoanele ”, a transmis fermierul giurgiuvean.
Tânărul fermier Andres-Cristian Marian a mai menționat, în relatarea sa către Agrointeligența – AGROINTEL.RO că autoritățile practic i-au îngrădit dreptul la subvenția agricolă și i-au șters suprafața de teren din Registrul Agricol contrar faptului că anul acesta trebuie să își vândă produsele agricole conform carnetului de producător.
”Declar faptul că am depus toate eforturile posibile pentru a rezolva această situație deoarece absolut toate documentele necesare APIA Giurgiu sunt depuse în termenul optim, la fel și campania de digitizare IPA Online este conformă, dar cu toate acestea lipsește adeverință eliberată de către UAT Stănești, fiind singurul document care ne-a declarat neeligibili la plata pe suprafață. Această situație este cunoscută de absolut toate instituțiile locale din domeniul agriculturii cât și de colegii fermieri din zonă, tatăl meu fiind un fermier cu vechime și respectat deoarece suntem o familie implicată și dedicată cert și doar în domeniul agricol însă acest primar, dorește distrugerea unei ferme de familie și probabil preluarea suprafeței de teren”, a transmis Andres-Cristian Marian.
Citiți și: Adeverința APIA pentru subvenții – de când se poate cere la primării
Fermierul îl acuză pe edil și de faptul că, deși avea un contract valabil, terenul a fost dat spre arendare unei alte persoane, de naționalitate străină.
”Mai mult de atât, aceasta primărie a reușit anul trecut ”performanta” voită de a înregistra un contract de arendă unei alte societăți comerciale din zona care exploatează terenul agricol și care se află sub administrația unui cetățean străin. Aceștia au înregistrat contractul respectiv pentru a facilita vânzarea terenului către cetățeanul străin și pentru a ne eluda dreptul de preemtor. ( teren aflat sub contract de arendare cu societatea noastră, valabil și astăzi). Exista un dosar pe rol cu aceasta faptă și o plângere penală de abuz în serviciu, însă terenul este în continuare lucrat de acest cetățean străin, iar plata subvenției ne este blocată pe suprafață respectiva.
Ar fi de adus în discuție și faptul că pentru familia mea și pentru societatea agricolă nu ni se eliberează în termen documentele depuse la această instituție, tatăl meu fiind nevoit să parcurgă zeci de drumuri către aceasta primărie unde efectiv i se închid ușile în față. Contractele noastre de arendă stau pentru înregistrare chiar și două luni de zile în aceasta instituție, la fel și alte documente depuse în scris. Mai mult de atât, ne-au fost aduse jigniri și amenințări în această instituție deoarece probabil este considerată ca fiind proprietate personală de către acest primar și prietenii săi care ocupă locurile funcționarilor publici. Încercam să ne adresam și instanței cu privire la aceste aspecte deoarece nu mai putem da dovadă de îngăduință. (…) Totodată am redactat un email și Ministerului Agriculturii, APIA Central și mă voi adresa tuturor organelor competente pentru a ne recupera prejudiciul adus și pentru a încerca să stopam aceste fapte abuzive care se întâmplă în țara noastră deoarece nu doresc ca și alți fermieri să pățească aceste lucruri!”, a conchis tânărul fermier giurgiuvean, Andres-Cristian Marian, în scrisoarea transmisă la redacția Agrointeligența – AGROINTEL.RO.
Ce spune primarul despre situația familiei rămase fără subvenții APIA
Pentru a verifica faptele, jurnaliștii Agrointeligența – AGROINTEL.RO au sunat la Primăria comunei Stănești, pentru un punct de vedere al edilului Dănuț Petrișor Mitrea. Edilul ne-a transmis un mesaj din care reiese că până acum tânărul fermier a primit adeverință separat, pe terenurile lucrate din anul 2017 până în 2023, dar ”din eroare”. Totodată, primarul specifică faptul că din punct de vedere al suprafețelor de teren, familia Marian nu a fost prejudiciată.
”Având în vedere solicitarea dvs. cu privire la situația fermierului Marian Andres Cristian, în urma verificărilor efectuate vă comunicăm următoarele:
Prin adresa înregistrată la UAT Comuna Stănești sub nr. 3493/03.06.2024, dl. Marian- Cristi Ionel, tatăl persoanei la care ați făcut referire, a solicitat eliberarea adeverinței APIA pentru campania 2024 pentru Marian-Cristi Ionel, Marian Ionela-Mihaela și Marian Andres-Cristian (soț, soție și copil).
Trebuie precizat că, începând cu anul 2017, fiul major al soților Marian, a fost înregistrat, ca membru de familie, în registrul agricol, fără însă ca aceasta să dețină în proprietate sau posesie vreo suprafață de teren. Deși toți membrii familiei Marian au depus în perioada 06.06.2024-10.06.2024, mai multe cereri prin care solicitau, în esență, același lucru, eliberarea adeverințelor necesare pentru APIA în forma emisă în anii anteriori, cu toate acestea, nu au fost depuse documente justificative care să ateste dreptul de folosință/proprietate al fiului, Marian Andres-Cristian.
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. b din OG nr. 28/2008, registrul agricol constituie documentul oficial de evidență primară unitară, în care se înscriu date cu privire la capul gospodăriei și membrii acesteia, terenurile pe care le dețin în proprietate sau folosință, pe categorii de folosință, suprafețe cultivate cu principalele culturi și numărul de pomi, pe specii.
Potrivit art. 1 din OG nr. 33/2002 ”Autoritățile publice centrale și locale eliberează certificate și adeverințe numai în cazurile în care situațiile sau datele a căror confirmare se cere rezultă din documentele deținute de acestea”.
Astfel, în urma verificărilor evidentelor din Registrele Agricole existente la nivelul UAT Comuna Stănești, la data formulării cererii familiei Marian, s-a constatat ca, în ceea ce îl privește pe dl. Marian Andres-Cristian, deși i-a fost eliberată în anii anteriori, din eroare, adeverința pentru APIA, în realitate acesta nu figurează în Registrul Agricol cu nicio suprafață aflată în proprietate sau folosință. Terenurile înscrise în registrul agricol se află în proprietatea părinților săi, soții Marian, în indiviziune. Având în vedere ca au refuzat să prezinte înscrisuri justificative din care să rezulte cele expuse mai sus, Adeverința eliberată de către UAT Comuna Stănești pentru depunerea cererilor unice de sprijin pe suprafață în anul 2024 a fost eliberată potrivit evidențelor din Registrul Agricol, suprafețele de teren fiind înregistrate la partida lui Marian Cristi-Ionel și Marian Ionela-Mihaela, în calitate de proprietari. Din punct de vedere al suprafețelor de teren, familia Marian nu a fost prejudiciată în niciun fel. Precizăm ca am emis cu celeritate Adrese către toți membrii familiei Marian, prin care le-am solicitat să se prezinte pentru actualizarea datelor în registrul agricol respectiv am clarificat necesitatea acestor demersuri și chiar am oferit îndrumări cu privire la categoria de înscrisuri ce trebuie depuse”, a menționat edilul Dănuț-Petrișor Mitrea, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.