• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Pepeni de Dăbuleni livrați direct acasă – ideea unui tânăr fermier care vrea să promoveze marfa românească

    Angelica Lefter -

    Celebrii pepeni de Dăbuleni vin acum până acasă, printr-o formă simplă de curierat practicată de un producător inventiv. Astfel, cei mai dulci și autohtoni pepeni pot fi comandați și primiți la ușă.

    Ideea de a livra acasă cumpărătorilor pepenii de Dăbuleni este un act de marketing pus în practică de tânărul producător de lubenițe din județul Dolj, George Ionescu. Acesta consideră că persoanele care nu pot ajunge la piață, pot în schimb beneficia de produse bune și de calitate direct la ele acasă. Pentru asta, însă ar trebui să facă o comandă minimă, iar dacă sunt mai multe persoane, trebuie să aibă disponibilitate de a ajunge într-un anumit punct de întâlnire sau la o adresă anume.

    Citiți și: Acțiunea ”Pepenele românesc”. Lubenițele din piețe și magazin, supuse probelor de laborator

    Fermierii producători de pepeni de Dăbuleni se promovează între ei  

    Pepenii verzi sunt livrați la ușă cu 4 lei/kg – comanda de minim 100 de lei

    George Ionescu deține o cultură de pepeni în câmp pe 4 hectare, pepeni verzi și galbeni, pe care-i vinde îndeosebi în piețele bucureștene. Încă de acum doi ani a luat decizia de a furniza pepeni și celor care fac comandă online de minim 100 de lei. Prețurile vor rămâne aceleași ca la tarabă, adică 4 lei/kg pentru pepenii verzi și 7 lei/kg pentru cei galbeni, a spus fermierul pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    ”Sunt producător de pepeni, cultiv 4 hectare de pepene verde și galben. I-am pus în trepte astfel încât să asigur pe piață o cantitate pe o perioadă mai lungă de timp. M-am gândit la promovare, pentru că dacă nu ne promovăm singuri nu vine nimeni din exterior să ne promoveze marfa. De anul trecut, avem și acest serviciu de livrare la domiciliu pentru că mulți nu pot să ajungă la piață. Sunt bătrâni care nu ajung la piață și cărora le este greu să care pepenii și efectiv noi le venim în ajutor. Eu fac livrările sau alți membri ai familiei cu o dubă a noastră, în general în București”, ne-a spus producătorul doljean.

    Pepenii verzi de Dăbuleni, livrați cu 4 lei/kg 

    Cei care doresc pepeni trebuie să aibă o comandă de minim 100 de lei. Asta înseamnă că se pot asocia mai mulți cumpărători pentru a primi marfa la o adresă.

    ”Oamenii ne sună că s-au adunat 4-5 vecini și îmi spun că vor să cumpere de la noi. Seara, merg la adresa pe care ei mi-o furnizează și le dau pepenii. Suntem siguri pe marfa noastră, este de calitate, niciodată nu aș da pepeni pe care oamenii să-i arunce. Noi nu avem distribuție ca cele mai mari firme de curierat, dar oamenii ne solicită, iar noi garantăm calitatea. Am pus un minim de comandă de 100 de lei ca să merite și pentru noi drumul. Prețurile la livrare sunt similare cu cele de la piață, avem la 4 lei/kg pepenele galben și 7 lei/kg pepenele verde”, a menționat fermierul George Ionescu, care a menționat că pe platforma sa de socializare promovează și alți colegi de breaslă pentru că este important ca ei să fie văzuți.

    Citiți și: Peste 10.000 ha de pepeni și legume se usucă. Vasile Boitoș, OUAI Gh. Doja: Nimeni nu ne mai răspunde la telefon!

    Pepenii galbeni de Dăbuleni, livrați cu 7 lei/kg  

    Producător: Avem în jur de trei livrări pe zi, sperăm să evoluăm

    Ideea de a livra pepeni a pornit din dorința de a promova produsele românești. Ulterior, fermierul a vrut să testeze acest serviciu, cu alte cuvinte să vadă dacă merită sau nu efortul de a merge cu pepenii la adresele cumpărătorilor. De doi ani, însă, serviciul de livrare merge ca pe roate.

    ”Momentan suntem la început, sperăm ca pe viitor să se înmulțească. Am văzut tendința oamenilor de a cumpăra online. Zilnic facem trei livrări minim. Nu sunt foarte multe, dar suntem la început, nu avem bani de a investi în publicitate sau altă promovare. Eu am 30 de ani și vreau să cred că am o viziune conectată la aceste vremuri”, a completat George Ionescu pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Cei care vor să facă comandă de pepeni marca Dăbuleni pot intra pe pagina de Facebook – Pepene de Dăbuleni sau pot apela numărul de telefon: 0766 699 968


    Te-ar mai putea interesa

    Rabla pentru Tractoare bate pasul pe loc. Ce șanse mai sunt să se dea finanțările anul acesta Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!