• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sprijin pentru micii producători! DAJ Giurgiu redeschide piața volantă!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Piața volantă, din nou la Giurgiu. Promovarea producătorilor români este esențială, astfel încât aceștia să poată merge mai departe cu producția. O spun permanent oficialii Direcției Agricole Județene Giurgiu, căutând soluții pentru ca in piețe să ajunga marfă proaspătă de sezon. Așa se face că, în ultimii ani, se organizează piețe volante, fie la sediul DAJ, fie pe pietonala Mircea cel Batrân sau în Piața centrală din municipiul Giurgiu, în sectorul destinat producătorilor autohtoni.

    O astfel de inițiativă – Piața volantă – va avea loc vineri, 19 iulie 2024, începând cu ora dimineții, în Piața Centrală din municipiul Giurgiu, în organizarea Direcției agricole județene, eveniment la care sunt așteptați producători locali, cu legume de sezon – roșii, ardei, vinete, cartofi, ceapă, dar și cu fructe provenite din livezi.

    Citiți și: DAJ Giurgiu și-a transformat curtea în piață volantă pentru producători. Petra Ochișor, director: ”E deja o tradiție!”

     

    Directorul executiv al DAJ Giurgiu, Petra Ochișor.

    ”Este și o ocazie pentru cumpărători să găsească produse de calitate, pentru care au certitudinea că provin chiar din ferme și de la gospodari. Oportunitatea pe care ne-o deschide această acțiune este de a promova produsele locale de la producătorii giurgiuveni pentru a stimula consumul de produse proaspete, de calitate și mai ales autohtone. Încurajăm consumatorii să aleagă produse românești și să susțină pe cât pot producția locală”, a declarat directorul executiv al DAJ Giurgiu, Petra Ochișor.

    Prin urmare, giurgiuvenii sunt așteptați vineri, 19 iulie a.c., să se aprovizioneze direct de la producătorii locali.

    Te-ar mai putea interesa

    Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă