• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierul Radu Moldovan își regândește afacerea: Renunță la vacile de lapte și investește în propriul vin

    Angelica Lefter -

    Este un an greu pentru fermieri în general, însă cei care activează în zootehnie se întâlnesc cu tot felul de probleme legate de costuri de producție și de beneficii. Munca din ce în ce mai grea îi determină pe unii să renunțe, pe alții să se reprofileze, iar cei care găsesc posibilitatea de a completă veniturile prin extinderea fermei în alte domenii, nu stau să se gândească de două ori.

    Fermierul Radu Moldovan, din județul Alba, localitatea Crăciunelul de Jos, este inginer zootehnist, absolvent al USAMV Cluj și practică agricultura înfamilie, de când se știe. Zootehnia este prima sa dragoste, la care nu va renunța, însă încet, încet, vrea să înlocuiască vacile de lapte cu cele de carne.

    Citește și: Tratamente la vița de vie înainte și după înflorit

    Podgoria fermierului Radu Moldovan, din județul Alba, localitatea Crăciunelul de Jos

    Prețul laptelui este foarte mic, fermierul renunță la vacile de lapte și va crește doar de carne

    Radu Moldovan este acum și administratorul Domeniilor Ambrosi Crăciunel. A achiziționat un teren cu viță-de-vie în 2020 și a început să producă vin, activitate pe care vrea să o dezvolte și pe partea de turism viticol. Nu va renunța la vaci din simplul motiv că îi sunt prea dragi animalele, după cum a menționat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    ”Zootehnia este prima dragoste, avem și am avut de când mă știu, vaci de lapte. Acum deținem 50 de capete de vaci de lapte Holstein, cu tot cu tineret. Ușor, ferma o convertim spre carne, însă nu renunț la zootehnie. Am însă și o nouă investiție, în vița-de-vie. Totul a pornit de la o achiziție de teren pe care au fost vii foarte mult timp. Am luat terenul în anul 2020 și în 2021 am replantat aproape 18 hectare de vie. Revenind la vacile de lapte, am spus că vreau să renunț la ele din cauza prețului laptelui, care nu mai are valoare. O să mă reorientez probabil către vaci de carne Aberdeen Angus. Mă gândesc la schimbarea aceasta nu pentru că nu am ce să le dau ca hrană, cu toate că nu avem pășune, vacile stau doar pe stabulație. Adevărata problemă este prețul laptelui, care variază în zonă între 1,6 și 2 lei pe litru. Noi dăm laptele prin Cooperativa Bovis Alba Transilvania. Este o cooperativă de 9 membri, cooperativa dă mai departe laptele către procesator. Este tot mai greu cu vânzarea laptelui, nu mai rentează”, a menționat fermierul Radu Moldovan.

    Investițiile în viticultură au depășit 200.000 de euro

    Deși a achiziționat 40 de hectare de teren cu viță-de-vie, fermierul a spus că în mare parte aceasta era distrusă. A reușit, însă, cu bani europeni, să replanteze o mare parte din suprafață și acum speră la o producție bună de vin, cu care să iasă pe piață.

    ”Am cumpărat 40 de hectare de viță-de-vie în 2020, în pandemie, însă era distrusă, am înlocuit-o cu viță nouă, cu mai multe soiuri de struguri: Fetească Regală, Fetească Neagră, Muscat, Sauvignon Blanc, mai multe soiuri, dintre care 5 hectare cu struguri roșii. Acum este anul patru, avem deja producție, am făcut chiar și vin anul trecut. Avem capacitate mică de procesare deocamdată, iar crama intenționez să o fac în vie deoarece vreau să mă dezvolt și pe partea aceasta de turism viticol. Replantarea am făcut-o prin fonduri europene de la APIA, pe reconversie, a fost finanțare în perioada pandemiei de COVID-19 și a fost crescută la 80%, am reușit să luăm în jur de 200.000 de euro. Am investit în plante, șpalieri, sârmă, tot. În vie, investiția cam în 10 ani ar trebui să se amortizeze”, a mai spus fermierul pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Citește și: Fertilizarea de bază la vița de vie: perioadă, îngrășăminte, norme

    Podgoria fermierului Radu Moldovan, din județul Alba

    Următorul proiect de viitor: Turismul viticol – crama va fi în mijlocul viei

    Turismul viticol este următoarea țintă a fermierului Radu Moldovan, pentru care intenționează să acceseze noi fonduri europene. Proaspătul viticultor a menționat că vinul este unul de calitate și anul acesta va fi și mai bun. Momentan lucrează la partea de marketing, iar vinul va putea fi recunoscut pe piață sub brandul – Domeniile Ambrosi Crăciunel.

    ”Voi accesa fonduri europene, asta intenționez, și pentru partea de agroturism. Fără fonduri europene este imposibil de mers înainte. Mulți fermieri nu reușesc pentru că suntem pe piața comună și sunt puțini bani. Noi concurăm cu piața europeană, dar nu toți pot accesa fondurile. Vinul meu nu poate fi găsit deocamdată pe piață, însă acum lucrez la etichetă și la partea de promovare. Ne axăm pe piața locală, de la poarta fermei, restaurante, nu ne băgăm în supermarketuri. Calitativ este un vin foarte bun, chiar dacă a fost secetă, producția a fost mai mică, dar de calitate superioară. Vinul va sta sub brandul – Domeniile Ambrosi Crăciunel”, a conchis Radu Moldovan pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.


    Te-ar mai putea interesa

    Plăți APIA 2024. Cursul la care se calculează subvențiile pe hectar și animale OUG despăgubiri de secetă – publicată! Listă culturi eligibile, plată la hectar, termen cerere Avans APIA 2024. Listă completă cu fermierii care primesc prima tranșă din plata pe hectar

    Ultimele știri

    Polonia continuă să domine piața europeană a cărnii de pui Alertă meteo de ploi, descărcări electrice și vânt în 13 județe Turcia ridică parțial interdicția importurilor de grâu