• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prima listă cu crescătorii de animale care intră la plata avansului APIA

    Roxana Dobre -

    Listă de plată a subvențiilor în avans pentru crescătorii de animale. Fermierii din sectorul zootehnic vor intra din 16 octombrie la plata avansului pentru campania 2024, după cum a confirmat Florinel Bîrcă, directorul general al Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ).

    Directorul general al Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ), Florinel Bîrcă, a anunțat în premieră pentru emisiunea Agrostrategia de pe TVR 1, o coproducție TVR și Agrointeligența – AGROINTEL.RO, că inspectorii de control au finalizat verificările în ferme pentru exploatațiile aflate în eșantionul din 2024. Conform lui Florinel Bîrcă, crescătorii de animale se vor afla pe lista APIA la prima transă pentru subvenții, care va demara la 16 octombrie.

    Citiți și: Plăți APIA 2024. Cursul la care se calculează subvențiile pe hectar și animale

    Crescătorii de animale, pe lista plăților în avans

    ANZ a finalizat controalele pentru subvenții, în fermele de animale

    Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) a foat delegată și în acest an să verifice fermele de animale extrase în eșantionul de control pentru campania 2024. Conform șefului instituției, Florinel Bîrcă, verificările au fost finalizate în toate cele 4.794 de ferme aflate în eșantion.

    ”A trecut și vara, un anotimp destul de aglomerat pentru agenția noastră, pentru colegii din țară din cauza efectuării controlului pe teren prin acordul de delegare de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Am finalizat controalele zilele trecute așa cum ne-am propus pentru că avem un calendar care nu a fost perturbat de-a lungul campaniei din acest an. Am avut undeva la 4.794 de controale care sunt finalizate cu un efectiv de 1.105.000 de animale care au intrat anul acesta la verificări. Aici intră toate speciile adică bovine de lapte, bovine de carne, ovine/caprine. Și nu e ușor să verifici animal cu animal un eșantion așa de mare. Și la control de fapt în teren numărul a fost mult mai mare pentru că un fermier poate avea declarat 200 de oi la subvenție și în exploatație are 250 de capete și atunci inspectorul este nevoit să verifice. A fost un eșantion apreciabil și trebuie să-i felicit pe colegii mei pentru că, similar fiecărui an, și-au făcut datoria și au ținut imaginea agenției acolo unde trebuie să fie, adică un colectiv de specialiști în zootehnie, cei care pot să ne aducă nouă rezultatele corecte”, a spus Florinel Bîrcă la emisiunea Agrostrategia de pe TVR 1.

    Conform șefului ANZ, verificările din acest an s-au derulat în condiții speciale având în vedere județele unde au fost confirmate focare de  pestă a micilor rumegătoare (PMR). ”Din cauza aceasta am avut anumite întârzieri dar pe care procedura de control convenită cu APIA și prevăzută în regulamentele europene ne permite să avem o forță majoră, o situație pe care noi sau fermierul nu am putut să o prevedem. Și am avut probleme în patru județe iar acum mai sunt doar cinci exploatații la Timișoara și la Caraș-Severin care se vor finaliza în 2-3 zile. Repet, prin procedură există această posibilitate de a declara forța majoră în procesul respectiv. Vreau să vă spun că am cerut acordul ANSVSA  pentru a vedea cum să abordăm controalele în situația specială din acest an, adică cu aceste focare. Iar pe județele respective am primit indicațiile care trebuiau, adică colegii mei în aceste județe au făcut controlul cu echipamentele de protecție, cu dezinfectantul și toate normele care s-au impus dar numai de la data la care ni s-a permis accesul către zonele respective. Deci am închis controlul, asta e foarte important”, a explicat Florinel Bîrcă.

    Citiți și: APIA anunță o nouă tranșă de plăți în sectorul de creștere a animalelor

    Florinel Bîrcă, ANZ: La plata avansului vor intra și crescătorii de animale

    Florinel Bîrcă a mai spus pentru emisiunea Agrostrategia de pe TVR 1 că în mod cert crescătorii de animale vor intra pe listele de avans, începând din 16 octombrie.

    ”Eu din informațiile pe care le am Agenția de Plăți își aplică procedurile și începe să se îndrepte spre autorizarea la plată începând cu 16 octombrie, inclusiv cu fermierii din zootehnie. Și desigur că este un lucru bun și de aceea ne-am și străduit să finalizăm controalele pentru că știți că au fost mai mulți ani când crescătorii nu intrau la avans. Și nici regulamentul nu impune ci spune că dacă se finalizează controale și se ot face plăți atunci este permis dar nu este o obligație. Deci fermierii de aici încolo pot primi avansul pentru zootehnie asta e cert. O să anunțe probabil agenția de plăți”, a mai spus șeful ANZ.

    Dacă APIA va autoriza aceleați scheme ca în 2023, fermierii vor primi în avans subvențiile pentru Sprijinul Cuplat Zootehnic vaci de lapte, Sprijin Cuplat Zootehnic vaci de carne și Sprijinu Cuplat Zootehnic ovine/caprine.

    Emisiunea Agrostrategia, TVR 1. Invitat: Florinel Bîrcă, Director General ANZ – ediția din 30 septembrie:


    Te-ar mai putea interesa

    Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri! Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă

    Ultimele știri

    Subvenția de 1.500 euro/hectar intră la plată! Guvern: Noi terenuri care intră la subvenția APIA. Suprafețele – înscrise în Registrul Agricol! Guvernul a suplimentat banii pentru investițiile în irigații