• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plăți APIA 2024. Cursul la care se calculează subvențiile pe hectar și animale

    Roxana Dobre -

    Campania Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură aferente primei tranșe din subvenții se apropie de start, urmând ca la 16 octombrie fermierii să aibă în conturi primii bani pe hectar și animale. După ce Comisia Europeană a decis ce procent vor primi fermierii români ca avans în această toamnă, Agrointeligența-AGROINTEL.RO a aflat și care este cursul leu-euro pentru plata subvențiilor fermierilor.

    Campania în avans a subvențiilor este cea mai așteptată plată din acest an având în vedere nevoia de bani a fermierilor, pentru însămânțările din toamnă. Fermierii vor încasa primele plăți din campania actuală din 16 octombrie iar banii vor ajunge în conturi în moneda națională, deși cuantumul este stabilit și comunicat în euro. Ca și în campaniile trecute, conform regulamentelor europene, pentru achitarea subvențiilor se aplică cel mai recent curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2024 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Citiți și: Veste bună pentru crescătorii de animale care așteaptă avansul APIA

    Fermierii vor primi subvențiile în avans începând cu 16 octombrie

    Plăți APIA 2024. Cursul leu-euro la care se calculează subvențiile din acest an

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO a consultat în premieră cursul valutar publicat astăzi, marți – 1 octombrie, în Jurnalul Oficial al Comisiei Europene pentru subvențiile APIA din acest an și vă informează că acesta a fost stabilit luni, 30 septembrie, de către Banca Centrală Europeană (BCE) la un cuantum de 4,9753 de lei pentru un euro. 

    Reamintim că pentru Campania 2023, plăţile directe pentru intervențiile finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) s-au achitat în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, iar cele din  Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și Bugetul Național (BN) s-au făcut în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro.

    Când încep plățile APIA

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat deja printr-un comunicat remis pe 7 august că sistemul informatic al agenției este pregătit ca începând cu data de 16 octombrie 2024 să demareze Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus Cereri de plată în anul 2024.

    Așadar primii fermieri vor fi autorizați la plată de miercuri, 16 octombrie urmând ca în zilele următoare acestei date banii să fie virați în conturile beneficiarilor. Oficial, campania de plăți în avans se va încheia la 31 octombrie urmând ca din 2 decembrie să demareze plata regulară.

    Citiți și: Subvenție specială de la APIA pentru fermele mixte care lucrează teren și au și animale

    Avans subvenții 2024: Schemele care vor intra la plățile din 16 octombrie

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a informat pe 12 septembrie că va acorda şi în acest an, în cadrul Campaniei 2024, avansuri în cuantum de 70% din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru plățile directe și de 85% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în cazul sprijinului acordat în cadrul intervențiilor de dezvoltare rurală și intervențiilor de mediu și climă, ca urmare a derogării Comisiei Europene.

    Schemele de plăți directe, din bugetul FEGA, pentru care fermierii vor primi subvențiile în avans vor fi cel mai probabil cele minime care au intrat la plată la data primelor autorizări și anul trecut, în campania 2023, astfel:

    – PD-01 – Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității BISS;
    – PD-02 – Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității CRISS;
    – PD-03 – Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri CIS-YF.


    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2024 – zootehnie. Plățile pe cap de animal la prima tranșă din subvenții Calculator avans APIA 2024. Plata minimă care se achită pe hectar la prima tranșă Șef DAJ: Când intră în conturile fermierilor despăgubirile de secetă

    Ultimele știri

    Avans APIA pentru un hectar de pășune. Sumele care intră în conturile fermierilor Carnea de porc se scumpește. Prețuri pe kilogram în piețe Ne mai inundă Ucraina cu porumb ieftin? Americanii ne dau răspunsul!