• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • OUG despăgubiri de secetă – publicată! Listă culturi eligibile, plată la hectar, termen cerere

    Roxana Dobre -

    OUG despăgubiri de secetă pentru fermieri. Ministerul Agriculturii a publicat proiectul de act normativ pentru acordarea despăgubirilor de secetă aferente culturilor de toamnă și de primăvară din anul agricol trecut. Fermierii trebuie să știe că plata se va face unitar la hectarul calamitat în procent de peste 30%.

    MADR a lansat în dezbatere publică Ordonanța de urgență pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub forma de grant acordat producătorilor agricoli pentru culturi agricole afectate de seceta pedologică din perioada septembrie 2023 – august 2024. Agrointeligența-AGROINTEL.RO vă spune ce acte trebuie să pegătiți pentru încasarea despăgubirilor, care se derulează prin Direcțiile Agricole Județene (DAJ-uri).

    Citiți și: Guvernul a aprobat despăgubirile de secetă de 1.000 lei/hectar

    OUG despăgubiri de secetă. Ce fermieri pot beneficia de ajutor.

    Fermierii care pot primi despăgubiri de secetă sunt producătorii agricoli care au înființat culturi agricole în toamna anului 2023 și/sau în primăvara anului 2024 și care dețin procese – verbale de constatare și evaluare a pagubelor pentru culturile/suprafețele agricole care au fost calamitate de seceta pedologică în procente de peste 30% și până la 100% inclusiv, respectiv:

    a) producători agricoli persoane fizice;
    b) producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale;
    c) producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare, societățile agricole organizate în conformitate cu Legea nr.36/1991, grupurile și organizațiile de producători recunoscute potrivit Ordonanţei Guvernului nr.37/2005, cooperativele agricole organizate în conformitate cu Legea cooperației agricole nr.566/2004.

    OUG despăgubiri de secetă. Condiții de eligibilitate

    Fermierii pot solicita sprijinul pentru despăgubirile acordate la secetă dacă dețin în primul rând un proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor pentru culturile agricole și suprafețele calamitate de seceta pedologică din perioada septembrie 2023 – august 2024.

    Alte condiții de eligibilitate:

    – suprafața culturii calamitate reprezintă un procent de calamitare de peste 30% din suprafața aferentă culturii declarate în cererea eligibilă 2024;
    – sunt înregistrați în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu cererea de plată 2024, din care se identifică culturile agricole precum și suprafețele de teren declarate, aferente acestor culturi;
    – nu sunt în dificultatea financiară în care mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate, cu excepția beneficiarilor a căror dificultate este cauzată de seceta pedologică manifestată în perioada septembrie 2023 – august 2024 și este dovedită prin procese verbale de calamitate.

    OUG despăgubiri de secetă. Culturi eligibile

    Culturile eligibile pentru plata despăgubirilor de secetă sunt atât culturi de primăvară, cât și culturi de toamnă și culturi permanente.

    Lista culturilor pentru care se acordă despăgubiri de secetă:

    OUG despăgubiri de secetă. Plata la hectar

    Plata despăgubirilor de secetă se va face pe fiecare hectar calamitat cu culturi eligibile. Conform proiectului de OUG, ajutorul de stat sub forma de grant este în cuantum de 1.000 lei/ha și se acordă pentru suprafața calamitată cu grad de calamitare mai mare de 30% și până la 100% inclusiv, care este prevăzută în procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, pentru oricare dintre culturile eligibile.

    Pentru culturile agricole afectate de seceta pedologică din perioada septembrie 2023 – august 2024, suprafața calamitată pentru care se acordă grantul, menționată în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, nu poate fi mai mare decât suprafața aceleiași culturi declarată la APIA în cererea de plată 2024.

    Resursele financiare necesare aplicării schemei sunt în sumă totală de două miliarde lei și se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2024.  În situația în care sumele necesare depășesc plafoanele bugetare aprobate cu această destinație, valoarea ajutorului se reduce proporțional pentru toți beneficiarii schemei de ajutor de stat.

    Termenul limită de plată pentru despăgubiri este cel al aplicabilității schemei de ajutor: 31 decembrie 2024.

    OUG despăgubiri de secetă. Cerere – termene, acte necesare

    Cererile pentru despăgubirile de secetă se depun la Direcțiile Agricole Județene în termen de maximum 15 zile lucrătoare, începând cu a 5-a zi lucrătoare de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

    Cererea de solicitare a grantului trebuie însoțită de: copia documentului de coordonate bancare, precum banca comercială, codul IBAN pentru beneficiarii fără personalitate juridică, respectiv contul deschis la unităţile Trezoreriei statului în a căror rază aceştia sunt înregistraţi fiscal, pentru beneficiarii persoane juridice, în care să fie virate sumele, în condițiile în care nu se mențin coordonatele bancare existente la cererea eligibilă 2024 depusă la APIA.

    Cererea și documentele obligatorii pot fi transmise DAJ şi prin fax sau poştă sau în format electronic prin e-mail. Documentele depuse în copie de către beneficiar, vor purta sintagma “conform cu originalul”, vor fi datate și însușite prin semnătură de către beneficiar.

    DAJ pot să pună la dispoziția solicitanților, la solicitarea acestora, cereri pretipărite conform unui model, cu suprafețele declarate și determinate de structurile APIA, în urma controalelor administrative și la fața locului pentru anul 2024, aferente fiecarei culturi eligibile.

    OUG despăgubiri de secetă. Situații speciale pentru fermierii cu asigurări

    În cazul beneficiarilor care sunt deținători ai unui contract de asigurare pentru secetă și/sau sunt beneficiari ai intervenției DR-31 – Contribuții financiare la plata primelor de asigurare din Planului Național Strategic (PNS) 2023-2027 pentru primă de asigurare la secetă, despăgubirea primită de la firmele de asigurare calculată per ha, însumată cu grantul per ha posibil de acordat prin prezenta Schemă, nu poate conduce la o depășire a valorii de 80% din cheltuielile eligibile menționate la art.9 alin (3), în caz contrar beneficiarii restituie contravaloarea sumei care reprezintă depășirea în cauză cu plata dobânzii aferente pieței.

    În cazul beneficiarilor care sunt asigurați contra secetei, inclusiv a celor asigurați care sunt și beneficiari ai intervenției DR-31 – Contribuții financiare la plata primelor de asigurare din Planului Național Strategic (PNS) 2023-2027 pentru primă de asigurare la secetă, care au încasat sume de la firmele de asigurare reprezentând despăgubiri pentru secetă calculate per ha, anterior datei de depunere la DAJ a cererilor de solicitare a grantului, aceștia sunt obligați să menționeze în cererile de plată, la secțiunea Declarații și angajamente, sumele primite de la societățile de asigurare, iar DAJ verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) și stabilesc, după caz, sumele cuvenite beneficiarilor efectuând plățile către aceștia, sau sumele de restituit cu plata dobânzii aferente pieței.

    DAJ solicită informații de la firmele de asigurare privind cuantumul sumelor totale, pe culturi și hectar, primite sau de primit de către beneficiari, iar în baza declarațiilor date de beneficiari cu privire la sumele primite de la firmele de asigurare potrivit secțiunii Declarații și angajamente din cuprinsul cererii de solicitare a grantului, DAJ stabilesc sumele de restituit și comunică în scris beneficiarilor decizia cu obligațiile acestora privind sumele de restituit.

    Lista culturilor care primesc despăgubiri pentru secetă


    Te-ar mai putea interesa

    Rabla pentru Tractoare 2024. Data la care începe înscrierea fermierilor în aplicația AFM Subvenția APIA de 98,80 euro/ha, la plată din 2 decembrie pentru micii fermieri Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!