• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • De ce este avansul APIA mai mic în zootehnie? Daniela Rebega, MADR: ”Sumele se vor recalcula!”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fermierii sunt luați prin surprindere de valorile mici ale cuantumurilor anunțate că vor intra la plata avansului în sectorul zootehnic. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat care sunt sumele care vor intra la plata avansului începând din 16 octombrie. Mai mulți crescători de animale ne-au sesizat că subvenția acordată pe cap de animal este mult mai mică în acest an.

    Așa cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat deja, MADR a lansat de miercuri, de pe 10 octombrie, în dezbatere publică proiectul de ordin prin care sunt stabilite cuatumurile care vor intra la plata avansului din 16 octombrie. Pentru sectorul zootehnic vor fi achitate doar schemele de sprijin cuplat iar după aflarea sumelor pentru 2024 crescătorii ne-au sesizat că valorile sunt reduse comparativ cu cele stabilite în campania 2023. Agrointeligența-AGROINTEL.RO a aflat în premieră direct de la Daniela Rebega, Director General al Autorității de Management din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) ce s-a întâmplat cu subvențiile din prima tranșă în cazul crescătorilor de animale.

    Citiți și: Plăți avans APIA 2024 din SCZ vaci lapte – 296 euro/cap, SCZ oi și capre – 12,54 euro/cap. Lista completă!

    Daniela Rebega, MADR a explicat de ce crescătorii de animale primesc subvenții mai mici în avans (foto: inquamphotos.com)

    Daniela Rebega, MADR: La zootehnie s-a mers pe cuantumurile minime la avans

    Daniela Rebega a declarat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că pentru campania de avans APIA 2024 se va merge pe cuantumurile minime pe cap de animal prevăzute în Planul Național Strategic (PNS) urmând ca acestea să fie recalculate pe parcusul anului financiar.

    ”Acesta este doar avansul și ne raportăm la cuantumul minim pentru că nu avem cum să calculăm un cuantum final decât după ce se vor finaliza verificările pe toate schemele de sprijin cuplat adică inclusiv vegetal – aceasta este regula acum. Practic, sprijinul cuplat reprezintă acum 13% din totalul alocării pe an și cuantumurile se stabilesc după o regulă nouă. Trebuie acordate la toate schemele cuplate cuanutmul minim, iar după ce se termină verificările și pentru vegetal până în plata regulară se mai elaborează încă un ordin și se vor stabili cuantumurile finale. Până acum au fost alte reguli dar acum pe sprijinul cuplat acestea sunt regulile”, a explicat Daniela Rebega.

    Citiți și: Avans APIA 2024 – BISS 96,39 euro/ha. Lista cu cuantumurile pe hectar care intră la prima tranșă

    Ce cuantumuri primesc crescătorii de animale la avansul din 16 octombrie 

    Conform ordinului MADR, pentru zootehnie, avansul APIA 2024 se achită din intervențiile sprijin cuplat, în procent de până la 70% din următoarele cuantumuri:

    Plățile se efectuează începând cu 16 octombrie în lei la cursul de 4,9753 de lei pentru un euro.

    Te-ar mai putea interesa

    La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea

    Ultimele știri

    Interes major pentru programul Tineri Lideri pentru Agricultură. Seria VIII are 95 de cursanți Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un atac cibernetic a provocat creșterea temperaturilor în frigiderele și congelatoarele din supermarketuri Salt de 9 dolari/tonă la floarea-soarelui. Cât se plătește acum pe grâu și porumb în portul Constanța Ajutorul de stat pentru fermieri care ar putea scădea din cauza numărului mare de cereri