• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Mediului a anunțat care este prețul mediu al unui metru cub de lemne de foc

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    România nu va renunţa la lemnul de foc ca sursă de încălzire nici acum, nici în viitor şi nu avem niciun motiv să obligăm pe cineva sau să solicităm cuiva să schimbe modul în care îşi încălzeşte propria locuinţă, cu atât mai mult cu cât lemnul este o resursă regenerabilă, a declarat, astăzi, luni – 28 octombrie, ministrul Mediului, Mircea Fechet, la un eveniment de specialitate.

    ”La Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor ne pregătim pentru iarnă la fel cum ne pregătim pentru fiecare sezon. Nu aş spune că există o pregătire specifică, însă, prin Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, trebuie să ne asigurăm înainte de fiecare sezon rece că cele 3,5 milioane de gospodării din România care se încălzesc cu lemn de foc vor avea acces la această resursă şi vor avea acces la un preţ competitiv. Este foarte important şi aş începe prin a menţiona că nici acum, nici în viitor, nu se pune problema să renunţăm la această sursă de încălzire – lemnul de foc – acolo unde este accesibilă, mai ales că se foloseşte dintotdeauna şi nu avem niciun motiv să obligăm pe cineva sau să solicităm cuiva să schimbe modul în care îşi încălzeşte propria locuinţă, cu atât mai mult cu cât lemnul de foc e o resursă regenerabilă”, a afirmat ministrul, la conferinţa Focus Energetic ”Provocările iernii 2024 – 2025 pentru sistemul energetic naţional”, citat de Agerpres.

    Prețuri lemn 2024 (foto: washingtonfireplaces.co.uk)

    România nu va renunța la încălzirea pe lemne de foc. Fondul Forestier Național se va mări cu 4.000 de ha

    Potrivit acestuia, Romsilva a vândut deja anul acesta aproape 1,5 milioane de metri cubi de lemn de foc la un preţ mediu de vânzare de 282 lei/mc, fără TVA, similar cu cel de anul trecut.

    ”Aş reaminti şi faptul că, prin regie, administrăm aproximativ jumătate din suprafaţa fondului forestier din România, ceea ce înseamnă că alte 3 milioane de hectare sunt administrate de ocoale silvice, fie că proprietar este statul, printr-o unitate administrativ-teritorială, fie că discutăm despre proprietari privaţi. (…) În acest moment avem un stoc de 500.000 mc de lemn. E o cantitate însemnată, probabil are legătură şi cu iernile mai blânde pe care le-am avut în trecut şi care au influenţat cantitatea de lemn de foc pe care românii o achiziţionează. Preţul mediu de vânzare în acest an a fost de 282 lei pe metrul cub, fără TVA. E un preţ egal cu preţul pe care l-am avut şi anul trecut. Poate şi această informaţie este una de interes, având în vedere că la anumite categorii de produse în România preţurile au crescut, cel puţin cu valoarea inflaţiei”, a subliniat Fechet.

    Citește și: Preț lemn de foc Romsilva. Cât costă un metru cub de lemne la un ocol silvic

    În altă ordine de idei, şeful de la Mediu a anunţat că fondul forestier naţional din domeniul public se va mări cu 4.000 de hectare, în urma achiziţiei unei păduri în judeţul Neamţ.

    Citește și: Romsilva: Auditul privind certificarea FSC a managementului forestier al pădurilor s-a încheiat cu succes

    ”O altă bucurie este şi aceea că vom reuşi foarte rapid, pentru că avem deja banii în cont, să mărim fondul forestier naţional din domeniul public al statului român cu încă 4.000 de hectare. E o pădure pe care o achiziţionăm în judeţul Neamţ de la un proprietar privat şi care, până la urmă, măreşte domeniul public al statului, ceea ce spun eu că este un lucru bun”, a susţinut Mircea Fechet.

    Te-ar mai putea interesa

    DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă

    Ultimele știri

    Protestul oierilor continuă! O parte dintre fermieri au rămas în București și amenință cu blocaje în țară dacă șeful ANSVSA nu este demis Agricultura se unește după protestul oierilor: AAC cere măsuri urgente pentru toți fermierii Șeful ANSVSA, mesaj de unitate în ziua în care mii de ciobani protestează. Celulă de criză – convocată de urgență! Protestul ciobanilor continuă în Piața Victoriei: „Nu am fost băgați în seamă de nimeni la ANSVSA” Guvernul a aprobat o sumă mai mare pentru fermieri. Subvenția APIA care urmează la plată!