• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sfaturi de la specialiștii Czajkowski. De ce e bine să alegi semănatul strip-till

    Adrian Radu – Agrointeligența

    Precizia de semănat reprezintă o caracteristică esențială a utilajelor folosite de fermieri. Iar Czajkowski, semănătoarea adusă în România de A050 Premium Service Utilaje, se ține de cuvânt și la acest punct. Special conceput pentru tehnologia de cultivare strip-till, acest utilaj i-a uimit și pe cei de la Euroagra, din județul Giurgiu, care l-au folosit la orz.

    Specialiștii din ferma Euroagra Services s-au convins de calitățile semănătorii Czajkowski în urma demonstrațiilor făcute de cei de la A050 Premium Service Utilaje. Tehnologia strip-till a oferit repede rezultate. Această tehnologie, tot mai populară în agricultura modernă, îmbină avantajele lucrării minime a solului cu o fertilizare eficientă și o protecție sporită a structurii solului, contribuind la o productivitate crescută și o conservare mai bună a resurselor naturale.

    Semănat precis cu semănătoarea Czajkowski

    Principala caracteristică a mașinii de semănat Czajkowski este precizia sa excepțională. Asta o face un instrument util pentru fermierii care pun preț pe uniformitatea și consistența semănatului. Czajkowski are un sistem avansat de distribuție a semințelor, proiectat pentru a asigura o plasare uniformă a fiecărei semințe la adâncimea și distanța dorită.

    Marian Gheorghe, coordonator tehnic la A050, le-a arătat inginerilor de la Euroagra toate calitățile lui Czajkowski. „Când vindem un utilaj, noi considerăm că facem un parteneriat cu clientul care a cumpărat utilajul respectiv. Și din momentul ăla lucrăm împreună. Semănăm împreună, cultura nu este doar a lui, este și a noastră, responsabilitatea nu este doar a lui, este și responsabilitatea noastră. Îmi place să cunosc tractorul care trage de semănătoare, îmi place să cunosc semănătoarea bine. Îmi place să cunosc operatorul care folosește semănătoarea. Toți operatorii mă cunosc, ținem legătura prin telefon. Orice problemă care apare în teren încercăm să o rezolvăm în cel mai scurt timp”, a explicat expertul de la A050.

    Avantajele semănătorii Czajkowski

    Mașina de semănat Czajkowski este recunoscută pentru capacitatea sa de a menține o precizie ridicată chiar și în condiții dificile de teren. Datorită construcției robuste și a sistemelor de control electronic, aceasta poate lucra eficient pe terenuri cu resturi vegetale sau soluri neuniforme, asigurând o distribuție uniformă a semințelor. De aici vine și uniformitatea culturilor și, ulterior, o recoltă mai bogată.

    Un alt avantaj major al semănătorii Czajkowski este flexibilitatea sa. Tehnologia strip-till presupune pregătirea benzilor de sol doar acolo unde se vor semăna plantele, păstrând restul solului nelucrat. Mașina Czajkowski este proiectată să se adapteze perfect acestui tip de lucrare, fiind capabilă să pregătească benzi precise pentru semănat, reducând compactarea solului și economisind combustibil și timp. Acest lucru are beneficii directe asupra conservării umidității și sănătății generale a solului.

    “Pe măsură ce am îmbunătățit împreună cu fabricantul mașina, e în regulă, o consider o mașină foarte bună. E competitivă cu alți producători de strip-till. Îmi place să lucrez în strip-till. Cunosc culturile clienților pe care le-am semănat. Fac vizite frecvente în teren, chiar dacă clientul nu este de față, eu știu unde am semănat și mă duc acolo, urmăresc cultura, cum s-a dezvoltat, țin legătura cu producătorul, trimit feedback cu privire la eventualele probleme care apar în teren”, a completat Marian Gheorghe.

    În concluzie, mașina de semănat Czajkowski pentru tehnologia strip-till este o alegere ideală pentru fermierii care își doresc precizie și eficiență maximă. Aceasta nu doar că îmbunătățește procesul de semănat, dar contribuie și la o agricultură mai durabilă, cu randamente mai mari și o protecție mai bună a solului. Contactați reprezentanții A050 pentru a afla toate detaliile semănătorii strip-till Czajkowski la numărul de telefon 0721.177.515 sau pe site-ul www.a050.ro.

     


    Te-ar mai putea interesa

    Fostul vicepremier Gabriel Oprea a investit cinci milioane de euro într-o cunoscută fermă de Angus Plăți APIA deblocate! Subvențiile care au apărut în Monitorul Oficial și pot intra la plată! Acordul UE-Mercosur, în vigoare de la 1 mai. Informații cheie pentru fermierii români Lege nouă: Câinii nu vor mai pot fi ținuți în lanț. Microciparea devine obligatorie pentru câini și animale! Plăți ANT la hectar, bovine și ovine. Când intră primii bani de la APIA în conturile fermierilor

    Ultimele știri

    Ziua Zootehniei la MoldAgro Expo 2026: Număr-record de expozanți și de animale! Tractorul de 10.000 de euro, în România! Utilajele agricole Tavol, exclusiv la MoldAgro Expo 2026 Agricover participă la MoldAgro Expo 2026 și aduce soluții integrate pentru dezvoltarea fermelor din România Fermierii sunt așteptați la standul FMC Agro de la MoldAgro 2026 pentru a vedea cele mai noi tehnologii de protecția plantelor Guvernul Ilie Bolojan a fost demis. Tanczos Barna rămâne ministrul interimar al Agriculturii