• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Legea arendei – adoptată de Parlament! Contracte pe minim 7 ani, cu valabilitate și după decesul arendatorului

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Legea arendei a fost adoptată de Parlament! Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat astăzi, marţi – 17 decembrie, un proiect care prevede că durata arendării terenurilor este de minimum 7 ani, potrivit Agerpres.

    Lege organică, inițiativa legislativă pentru modificarea Codului Civil, a fost adoptată în Camera Deputaților, for decizional, cu un număr de 204 voturi pentru, 39 de voturi împotrivă și 14 abțineri, marcând un moment istoric pentru agricultura românească.

    ”Încă un angajament asumat în fața fermierilor a fost îndeplinit astăzi în Parlament: Legea arendei a fost adoptată! Este un proiect care le oferă fermierilor predictibilitatea de care au nevoie pentru a continua să își dezvolte afacerile. Prin intrarea în vigoare a noii legi a arendei, finanțările pentru investiții, inclusiv cele din fonduri europene, vor fi mult mai accesibile. De asemenea, prin noua lege a arendei este simplificată comasarea terenurilor, ceea ce înseamnă mai multă eficiență în lucrările agricole, inclusiv în ceea ce privește folosirea inputurilor. Mulțumesc tuturor colegilor care au înțeles importanța acestui act normativ pentru agricultura românească, precum și tuturor asociațiilor de fermieri care au contribuit la elaborarea legii! Numai împreună putem dezvolta agricultura românească”, a scris, după vot, pe pagina sa de Facebook, ministrul Agriculturii, deputatul PSD Florin Barbu.

    Un mesaj a fost publicat în mediul online și de către inițiatorul proiectului de lege, Adrian Chesnoiu, președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților.

    ”Lgea Arendei a fost adoptată cu o largă majoritate – 204 voturi față de cele 166 necesare. Le mulțumesc tuturor colegilor deputați pentru votul lor de susținere, domnului ministru Florin Barbu dar mai ales fermierilor care s-au implicat și au avut un rol determinant în decizia de azi! Împreună suntem mai puternici și votul de azi este exemplul că atunci când se dorește, se poate! Doamne ajută! (…) Este modalitatea prin care garantăm predictibilitate și facilităm investițiile pentru îmbunătățirea calității terenurilor în vederea creșterii randamentului activităților agricole. Principala modificare pe care o susțin, respectiv creșterea duratei de arendă la 7 ani, oferă fermierului care ia terenul în folosință posibilitatea de a face investiții fără riscul de a nu și le amortiza din cauză că proprietarul poate veni să solicite oricând rezilierea contractului. O provocare ce reclamă această modificare vine dinspre accesarea fondurilor europene. Condițiile de eligibilitate implică perioade de implementare și de monitorizare pe perioada de sustenabilitate ceea ce presupune ca cel care a accesat resursele să aibă la dispoziție terenul pentru a realiza obiectivele stabilite prin proiect. Sunt motivele temeinice care stau la baza justificării necesității creșterii perioadei contractului de arendă”, a transmis Chesnoiu.

    Subarendarea, interzisă prin noua lege. După decesul proprietarului, contractul rămâne valabil

    Propunerea legislativă cunoscută și ca Legea arendei modifică Legea nr.287/2009 privind Codul civil, în sensul instituirii duratei arendării de minimum 7 ani pentru a asigura previzibilitate şi stabilitate în această materie.

    ”Durata arendării este de minimum 7 ani şi se consideră a fi făcută pe toată perioada necesară recoltării fructelor pe care bunul agricol urmează să le producă”, prevede proiectul.

    Subarendarea totală sau parţială este interzisă, sub sancţiunea nulităţii, cu excepţia schimbului de utilizare a terenului între arendaşi.

    Contractul de arendare încetează înainte de împlinirea termenului prin incapacitatea sau falimentul arendaşului ori prin neplata arendei în termenul prevăzut în contract.

    Conform proiectului adoptat de Parlament, în cazul decesului arendatorului, moştenitorii sunt obligaţi să menţină contractul de arendare pe durata încheiată cu arendaşul.

    În cazul vânzării terenului, cumpărătorul este obligat să menţină contractul de arendare până la expirarea termenului de valabilitate. Contractele de arendare încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi rămân valabile până la încetarea duratei acestora, mai prevede actul normativ.

    Camera Deputaţilor este for decizional, însă pentru a intra în vigoare, Legea arendei trebuie să fie promulgată de Președintele României și să fie publicată în Monitorul Oficial.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții tăiate de la 130 la 90 euro/ha. România pierde o parte din banii UE pentru agricultură? Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! Porumbul românesc se vinde la 240 euro/tonă FOB Constanța, cu mult peste cel ucrainean, blocat de logistică Mai multă marfă, prețuri mai mici: porumbul și floarea-soarelui DAP Constanța scad, pe măsură ce recoltarea avansează

    Ultimele știri

    Asociația Moldoovis a investit în utilaje noi, care îi ajută pe oieri să își protejeze turmele pe pășune Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop USAMV Cluj-Napoca găzduiește, în premieră pentru România, Forumul Rectorilor și Decanilor Asociației Universităților Europene de Științe ale Vieții O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Cerealele românești și armistițiul energetic: petrolul scade dar grâul și porumbul nu se ieftinesc