• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce șanse sunt ca acordul UE-Mercosur să fie blocat. Planul B pentru protejarea fermierilor

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Acordului UE-Mercosur i fost aduse critici din partea unei părți importante din societatea europeană – guverne, ministere, organizații agricole, fermieri și chiar organizații care luptă pentru bunăstarea animalelor. Cu toate acestea, tot există un risc ca opozanții să nu poată forma o minoritate de blocaj a acestui acord. În acel caz, guvernele trebuie să se gândească la soluții pentru a-și proteja fermierii.

    Pentru a bloca implementarea acordului cu Mercosur, în UE este necesară o coaliție numită minoritate de blocaj, compusă din cel puțin patru state membre și 35% din populația UE. Este posibilă formarea acesteia, însă, în cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, va fi nevoie de alte măsuri. De exemplu, Polonia, care s-a opus public împotriva acestui acord, are ca plan B blocarea prevederilor care i-ar putea defavoriza pe fermierii autohtoni.

    Minoritatea de blocaj pentru UE-Mercosur, esențială pentru fermierii europeni (foto: X)

    Presiune pe țările care se opun Acordului UE-Mercosur: „Agricultura europeană a fost vândută pentru resurse strategice”

    Franța, Polonia și Italia sunt țările cele mai vocale împotriva Acordului UE-Mercosur, însă unele dintre ele s-ar putea lăsa convinse să renunțe la această poziție. Demnitarii polonezi se întreabă care va fi pasul următor în acest scenariu.

    „Care este planul Poloniei pentru o situație în care, să zicem, italienii primesc o altă propunere, susțin în cele din urmă acest acord și este pus în aplicare? Care este planul ministerului într-o astfel de situație”, a întrebat Krzysztof Ciecióra, deputat polonez, la comisia de bunăstare dedicată influenței Mercosur asupra creșterii animalelor din Polonia.

    Citește și: Acordul UE-Mercosur a fost semnat! COPA-COGECA: ”Ne opunem acestui acord învechit și problematic”

    Jacek Zarzecki, de la Platforma poloneză pentru carne de vită durabilă, are o părere similară.

    „Agricultura europeană a fost vândută pentru accesul pe piața Mercosur a mașinilor electrice, deoarece dacă acest acord va intra în vigoare, tarifele la mașinile electrice vor fi desființate peste noapte. În plus, Uniunea Europeană va avea acces fără probleme la metale strategice, inclusiv: la litiu, cadmiu, va avea acces la aluminiu, va avea acces la germaniu, precum și la alte metale care sunt necesare pentru implementarea ipotezelor Green Deal. Nu degeaba, doamnelor și domnilor, fostul sau actualul cancelar german a spus în urmă cu câteva luni, la o întâlnire cu antreprenorii germani, că acest acord urmărește să ofere un respiro industriei germane. Și să nu ne păcălim că Comisia Europeană nu va face totul pentru a se asigura că acest acord va intra în vigoare. Astăzi, acest acord în această formă este inacceptabil. Sper că pentru majoritatea fermierilor din Uniunea Europeană”, a subliniat el.

    În contextul în care nu se va forma o minoritate de blocaj, polonezii intenționeză să blocheze prevederile nefavorabile pentru fermierii din țară.

    Citește și: Comisarul UE pentru Agricultură: ”Acordul Mercosur are multe clauze de protecție pentru fermieri”

    „Dacă nu se menține această minoritate de blocaj, acești 35%, vom încerca să întărim acest acord cu o înăsprire din partea noastră, astfel încât să nu existe consecințe negative pentru fermierul polonez. Aceasta este sarcina noastră și astăzi, dar încercăm să ne asigurăm că există o minoritate de blocaj, iar dacă nu există, vom încerca să implementăm planul B prin blocarea prevederilor care sunt nefavorabile din punctul de vedere al fermierului polonez. Deocamdată, însă, facem totul pentru a construi o minoritate de blocaj”, a declarat Jacek Czerniak, ministrul adjunct al Agriculturii și Dezvoltării Rurale din Polonia, citat de farmer.pl.

    Te-ar mai putea interesa

    Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” „Înghesuială” la vânarea urșilor, după publicarea Legii în Monitorul Oficial. Unde s-au depus deja cereri Ucrainienii reclamă că reparațiile la căile ferate din România îngreunează transportul cerealelor către Constanța

    Ultimele știri

    Grâul și porumbul cresc la Constanța, rapița recuperează 7 euro/t. Ce se întâmplă cu floarea-soarelui Scandal între ciobani și fermieri – distrugeri de culturi și amenințări: „Ne e frică să mai mergem pe câmp” Seceta compromite rapița în vestul țării. Dan Herțeg, fermier: „Astăzi n-am niciun fir răsărit” APIA – anunț pentru apicultori. Plăți în conturi pentru aproape 5.400 de crescători de albine Vin primele ninsori! ANM: Lapoviță și zăpadă la munte, ploi și vânt puternic în mai multe regiuni