• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ultima oră de la APIA despre pentru plata subvențiilor. Procentul de autorizare a ajuns la 94%

    agrointeligenta.ro

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat stadiul autorizărilor și plăților pentru subvențiile agricole. Conform agenției conduse de directorul general Tinel Gheorghe, procentul de fermieri care au cereri autorizate pentru plata finală a depășit 94%.

    În perioada 2 decembrie 2024 – 14 februarie 2025, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată suma totală de 579.968.394 euro (2.885.552.477 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 669.208 fermieri (94,01% din totalul fermierilor declarați eligibili), potrivit unui comunicat al APIA remis astăzi, vineri – 14 februarie.

    ”Începând cu data de 2 decembrie 2024 și până la acest moment, în conformitate cu atribuțiile ce îi revin, pentru plată finală aferentă Campaniei 2024, APIA a plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), suma totală de 442.810.883,92 euro (2.203.116.990,78 lei), pentru un număr de 666.836 beneficiari.
    În Campania 2024, plățile din (FEADR) și (BN1) pentru intervențiile DR (dezvoltare rurală) se efectuează de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR)”, arată sursa citată.

    Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9753 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro.

    APIA reamintește că, în Campania de plată a avansului aferent cererilor de plată depuse în anul 2024 au fost făcute plăți din FEGA, FEADR și BN1 în valoare de 1.283.042.988 euro (6.383.586.787 lei).

    Obiectivul APIA: toți fermierii la plată până pe 1 martie

    Conform celor mai noi declarații despre plata subvențiilor APIA, la nivelul agenției se fac eforturi pentru ca până la data de 1 martie, fermierii eligibili pentru plată să fie autorizați.

    ”Într-adevăr la fermierii mari suntem un pic mai întârziați față de perioada similară din campania 2023 dar revin cu angajamentul în care spun că în următoarea perioadă, cam toată lumea va fi asigurată de autorizarea la plată și vor avea bani în conturi, toți fermierii. Dar să fie clar că întârzierea înseamnă două, trei săptămâni față de anul trecut ca și procent. Și încă o dată o spun, undeva la data de 1 martie targetul nostru este ca undeva la 99% dintre fermierii să fie plătiți și să rămână doar cazurile speciale, unde știu eu sunt niște erori de sistem sau anumite chestiuni care pot fi chiar și din vina fermierului sau din vina soft-ului, dar sunt cazuri izolate. Și undeva, încă o dată spun, la 1 martie să putem să plătim toți fermierii”, a mai spus săptămâna aceasta directorul general al APIA, Ovidiu Săvâșcă, în cadrul unui interviu acordat presei locale.

    Te-ar mai putea interesa

    În timp ce prețurile în portul Constanța scad, Ucraina își mută cerealele prin România Fermierii își fac propria fabrică de murături pentru a nu mai arunca legumele nevândute Primar-fermier cu 600 de hectare: a încasat despăgubiri de secetă, apoi a vândut porumbul recoltat! Guvernul a aprobat programul prin care românii din Diaspora primesc 200.000 de euro pentru a porni o afacere în România Fermă de 3.600 de hectare din vestul țării – scoasă la vânzare!

    Ultimele știri

    ANSVSA a confirmat două noi focare de variolă în Constanța. Peste 1.100 de oi în fermele afectate Consiliul Concurenței: Amenzi de 83,2 milioane de lei pentru 21 de companii din agribusiness Catalogul zonelor prioritare pentru biodiversitate, contestat de fermieri. Florian Ciolacu, CFRO: „Agricultura are nevoie de reguli previzibile” BASF Agricultural Solutions investește într-un nou Centru Climatic pentru consolidarea capacităților de dezvoltare și omologare a produselor de protecția plantelor Raportul USDA de august – impact în prețul cerealelor de la Marea Neagră. România, estimare de 12,5 milioane de tone la grâu