• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tradiții de Florii: Pomii sădiți cu o săptămână înainte de Paști se prind mai ușor

    agrointeligenta.ro -

    Sărbătoarea Floriilor este momentul în care creștinii ortodocși marchează intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim. În tradiția populară românească, această zi este legată de numeroase obiceiuri, tradiții și superstiții care se păstrează și astăzi în cele mai multe părți ale țării.

    Duminica Floriilor marchează, an de an, intrarea Domnului în Ierusalim, pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măslin şi de finic de mii de oameni şi aclamat ca un adevărat împărat prin cuvintele: “Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”.

    Salcia înlocuieşte de fapt ramurile de măslin şi finic, care nu se găsesc în Români. În această zi se ţine o Liturghie diferită de cea care se oficiază în celelalte duminici. Pe de altă parte, potrivit unei legende, salcia s-ar facut punte peste un râu pentru Maica Domnului, ajutând-o să îşi continue drumul.

    În unele zone, crengețele de salcie sunt puse înainte de culcare sub pernă de către fetele mari, existând credinţa că astfel vor deveni mai frumoase şi se vor mărita în acel an. Se mai pun la pomii fructiferi şi la vie, ca să rodească mai mult, sau la stupi, pentru a fi binecuvântate albinele.

    e mai spune că nu e bine să arunci ramurile de salcie uscate din casă până nu aduci unele proaspete ca să le înlocuieşti. Aşa se face că, practic, îţi rămân în casă tot anul şi se spune că feresc gospodăria de trăsnete, de furtună şi de grindină – practic, de vremea rea.

    Iată care sunt câteva dintre cele mai cunoscute obiceiuri și credințe populare legate de Sărbătoarea Floriilor:

    Tradiții de Florii. În Duminica Floriilor e foarte bine să vă împărtăşiţi. La sfârşitul slujbei, preoţii împart crenguţele de salcie sfinţită, pe care e bine să le luaţi acasă şi să le puneţi la icoane. Se spune despre ele că au putere tămăduitoare.

    Tradiții de Florii. În zilele noastre, creştinii adună crenguţe de salcie pe care le duc la biserică pentru a fi sfinţite de preoţi, apoi le aşază la icoane, ca să-i păzează pe toţi cei din casă de boli.

    Tradiții de Florii. Se spune că pomii plantați în ziua de Florii se prind mai ușor și vor avea rod bogat.

    Tradiții de Florii. Datina spune că de Florii se mănâncă pește, ca dezlegare de la postul Paștelui pe care creștinii îl țin în această perioadă.

    Tradiții de Florii. E bine să se culeagă tot felul de flori de primăvară și să se ducă la biserică, pentru că aceasta e ziua florilor.

    Tradiții de Florii. Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare. Salcia sfințită la biserică nu se aruncă, ci se pune la icoana de acasă.

    Tradiții de Florii. În unele zone din Transilvania se crede că mâțișorii aduși de la biserică în Duminica Floriilor sunt buni să-i aprinzi și să afumi casa cu ei când e vreme rea.

    Tradiții de Florii. De Florii se obişnuieşte să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an.

    Tradiții de Florii. Mărţişorul purtat până în ziua de Florii se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă, pentru aerisire.

    Tradiții de Florii. În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.

    Tradiții de Florii. Dacă te împărtasești de Florii, îți poți pune o dorință și ea se va îndeplini mai repede decât în altă perioadă.

    Tradiții de Florii. Cum va fi în ziua de Florii, asa va fi și în ziua de Paști.

    tratamente si stropiri la cultura de par

    Agrointeligența le urează un sincer ”La mulți ani!” tuturor celor care poartă nume de floare. Multă sănătate și spor s-aveți în toate, dragi cititori!

    Foto: www.traditieialomita.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără Subvenții APIA 2024. Fermierii care au intrat până astăzi la plata celei de-a doua tranșe MADR – anunț oficial despre majorarea subvențiilor APIA și hectarele care intră la plată

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!