• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cătălin Predoiu a preluat mandatul de premier interimar. Primul mesaj al noului șef de la Palatul Victoria

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu și-a preluat mandatul, la Palatul Victoria, conform Decretului prezidențial numărul 623, publicat în Monitorul Oficial 401 din data de 6 mai 2025, a anunțat printr-un comunicat Guvernul. Predoiu va conduce Guvernul interimar până când va fi ales un nou Președinte al statului iar aceasta va numi o nouă echipă de conducere a Executivului, care va fi votată și de Parlament.

    Citiți și: PSD a decis să iasă din coaliția de guvernare, Marcel Ciolacu demisionează! Ce se întâmplă la Ministerul Agriculturii

    Cătălin Predoiu a preluat astăzi funcția de premier interimar

    Cătălin Predoiu, premier interimar: Guvernul României își va continua activitatea în condițiile de interimat

    Noul premier a transmis astăzi că Guvernul României își va continua activitatea în condițiile de interimat, așa cum sunt stabilite de Constituție și de legi.

    ”Continuitatea și coerența guvernamentală sunt importante pentru bunul mers al treburilor publice, dar și pentru predictibilitatea și echilibrul circuitelor economice private, pentru piețele financiare, pentru interesele tuturor companiilor românești, ale societății civile, ale tuturor cetățenilor români, oriunde s-ar afla. Acest mandat interimar se desfășoară într-un context electoral important pentru toți cetățenii români. Instituțiile executive care au atribuții în organizarea procesului electoral își vor îndeplini atribuțiile și competențele cu echidistanță, transparență și legalitate deplină, astfel încât cetățenii români să își exercite votul liber și în siguranță publică, așa cum s-a întâmplat și la primul tur al alegerilor prezidențiale desfășurat în urmă cu câteva zile”, a spus Predoiu conform unui comunicat al Guvernului.

    Citiți și: Subvențiile fermierilor, în aer după turul I. Banii blocați până la numirea unui nou guvern

    Premierul interimar: România este și trebuie să rămână o democrație rezilientă

    Premierul a transmis că deși este vorba doar de un mandat interimar, Guvernul va rămâne un interlocutor deschis dialogului pentru partenerii sociali, investitori, partenerii externi ai României.

    ”Deși este vorba doar de un mandat interimar, Guvernul va rămâne un interlocutor deschis dialogului pentru partenerii sociali, investitori, partenerii externi ai României. România este și trebuie să rămână o democrație rezilientă, o țară ale cărei obiective de dezvoltare rămân ancorate în valorile euro-atlantice”, a afirmat Cătălin Predoiu, Prim-Ministru interimar.

    El a mai îndeplinit această funcție și în trecut, în perioada dintre guvernele Boc și Ungureanu. De asemenea, a ocupat și alte funcții de interimar în Guvern.

    Reamintim că ieri, luni – 5 mai, fostul premier Marcel Ciolacu și-a depus mandatul la Palatul Cotroceni iar demisia acestuia a fost acceptată de președintele interimar, Ilie Bolojan. stfel, Marcel Ciolacu a anunțat oficial că demisionează din fruntea Guvernului ca urmare a deciziei PSD de a rupe coaliția de guvernare. De asemenea, președintele PSD a precizat că partidul a decis să nu susțină niciun candidat în turul 2 al alegerilor prezidențiale.

    Te-ar mai putea interesa

    Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași Românii au la dispoziție un an să intre în legalitate cu construcțiile ridicate fără autorizație Grâul DAP Constanța a urcat la 233 euro/tonă, iar floarea-soarelui recuperează. Rusia și Ucraina – mai puțin grâu semănat Costurile și veniturile unei ferme. Calcul pentru un hectar de grâu, orz, rapiță, porumb și floarea-soarelui

    Ultimele știri

    Ultimul val de caniculă înainte de instalarea toamnei? Cod galben emis de ANM Program gratuit de formare pentru tineri fermieri: înscrieri până la 10 octombrie la „Tineri Lideri pentru Agricultură” Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Grâul Boromir, de la Soufflet Agro, se adaptează foarte bine solurilor diferite din România Al doilea mare producător de îngrășăminte din UE amenință să reducă producția de azot