Sfaturi iscusite: Cum putem proteja culturile semănate în primăvară de boli și fenomene extreme


SFATURI ISCUSITE: Cum putem proteja culturile semănate în primăvară de boli și fenomene extreme. Ploile mult așteptate au venit cam peste tot, dar odată cu ele au apărut și fenomenele nefavorabile (grindină, inundații, vânt puternic), făcând ca în unele zone culturile să fie afectate sau chiar distruse. Dacă la culturile de cereale păioase și rapiță, semănate în toamnă, tratamentele cu fungicide sunt, în mare parte, pe final sau chiar încheiate, acum atenția se îndreaptă spre culturile semănate în primăvară: porumb, floarea-soarelui, soia etc.
Pe lângă combaterea buruienilor, care este foarte importantă în această perioadă, umiditatea ridicată favorizează apariția bolilor. Dacă mai intervin și fenomene nefavorabile, precum vânt puternic și grindină, care pot provoca leziuni pe plante, riscul de îmbolnăvire devine și mai mare.
Apariția bolilor este inevitabilă în aceste condiții cu umiditate ridicată și temperaturi moderate sau chiar scăzute în unele zone, creând un stres și mai mare plantelor.
De aceea, pe lângă produsele care ajută plantele stresate sau rănite (AMINOPOWER WSP, AMINOPOWER FLUID, ALGAMAX FORTE, ALGAMAX FLUID, MICROFERT ALGA, MICROFERT FULVIC, COPFORT), este recomandată și aplicarea unui fungicid, ținând cont de cultura, fenofaza de vegetație, condițiile meteo etc. Dar să le luăm pe rând.
Sfaturi iscusite de la Alcedo pentru cultura de floarea-soarelui
Dacă s-a realizat combaterea buruienilor, aplicând erbicide atât în preemergență, cat și în postemergență, atenția acum este îndreptată asupra bolilor și dăunătorilor. Culturile se prezintă bine, sunt în stadiul de 4-6 frunze sau chiar mai mult, dar acest aparat foliar trebuie menținut sănătos, mai ales acum când pericolul apariției bolilor este mare, fie că vorbim de pătări, frângerea tulpinilor sau putregaiurile care sunt cele mai păgubitoare, mai ales când apare calatidiu.
Dacă vorbim de fungicide, în portofoliul ALCEDO găsiți poate cele mai bune fungicide existente în piață. Dintre acestea:
COMET (200 g/l piraclostrobin) – fungicid cu acțiune protectivă, curativă și eradicativă pentru controlul bolilor specifice culturii de floarea-soarelui. Se pot aplica maximum două tratamente, la un interval de 21 zile între tratamente, pe perioada de vegetație, de la apariția frunzei a 6-a până când semințele din treimea mijlocie a inflorescenței au culoarea gri și au mărimea finală (BBCH 16-75). Doza: 0,5-1 l/ha.
CAPARTIS (piraclostrobin 250 g/l + boscalid 150 g/l) – fungicid ce controlează eficient principalele boli la cultura de floarea-soarelui (putregaiul alb, alternarioza, pătarea brună și frângerea tulpinilor, înnegrirea tulpinilor). Se aplică maximum două tratamente pe sezon, la un interval de minimum 21 de zile între tratamente, în perioada de vegetație, respectiv înainte ca inflorescența să fie vizibilă până când semințele din treimea mijlocie a inflorescenței sunt gri și au mărimea normală (BBCH 40-75). Doza: 0,5-1 l/ha.
PICTOR ACTIVE (boscalid 150 g/l + piraclostrobin 250 g/l) – fungicid ce controlează eficient principalele boli la cultura de floarea-soarelui (putregaiul alb, putregaiul cenușiu, pătarea brună și frângerea tulpinilor, înnegrirea tulpinilor, pătarea neagră a tulpinilor). Se aplică maximum două tratamente pe sezon, tratamentele se aplică de la apariția a 10 sau a mai multor frunze desfăcute și până la înflorit deplin (BBCH 20-65). Doza: 0,5-1 l/ha.
PROPULSE 250 SE (fluopiram 125 g/l + protioconazol 125 g/l) – fungicid ce controlează eficient principalele boli la cultura de floarea-soarelui (înnegrirea tulpinilor de floarea-soarelui, pătarea brună și frângerea tulpinilor, alternarioza, putregaiul alb și putregaiul cenușiu). Se aplică maximum două tratamente, la un interval de minimum 14 zile între tratamente. Intervalul de tratament este de la fenofaza de 6 frunze, până la sfârșitul înfloritului (BBCH 16-69). Doza: 0,8-1 l/ha.
Citește și: Fertilizare la tratamentul semințelor de porumb și floarea-soarelui? Da! Recomandarea Alcedo!
Sfaturi iscusite de la Alcedo pentru cultura de porumb
Multă vreme s-a spus că porumbul nu prea are boli, dar se pare că nu este chiar așa. Pe lângă tăciuni, există o serie de pătări (pătarea cărbunoasă a frunzelor, pătarea cenușie, pătarea în ochi a frunzelor), rugini, boli ce apar mai ales acum, în fenofaza de 6-8 frunze și până la înflorire. Deci și aici se justifică utilizarea fungicidelor. În funcție de ce agent patogen vrem să combatem, vă recomandăm:
COMET (200 g/l piraclostrobin) – fungicid cu acțiune protectivă, curativă și eradicativă pentru controlul bolilor specifice culturii de porumb (pătarea cărbunoasă a frunzelor, pătarea cenușie a frunzelor, pătarea în ochi a frunzelor, rugina). Se aplică maximum un tratament în perioada de vegetație, respectiv de la începutul alungirii tulpinii până la înflorirea etajelor superioare și inferioare ale paniculului, iar stigmatele pe deplin emergente (BBCH 30-65). Doza: 0,7-1 l/ha.
FORTUNA MAX (azoxistrobin 250 g/l) – fungicid ce controlează helmintosporioza și rugina la cultura de porumb. Se aplică preventiv sau la apariția primelor simptome de boală, doza stabilindu-se în funcție de stadiul de infecție. Doza: 0,75-1 l/ha.
PROPULSE 250 SE (fluopiram 125 g/l + protioconazol 125 g/l) – fungicid ce controlează helmintosporioza la cultura de porumb. Se aplică maximum două tratamente, la un interval de minimum 14 zile între tratamente, de la fenofaza de 6 frunze, până la sfârșitul înfloririi (BBCH 16-69). Doza: 0,8-1 l/ha.
Citește și: Auditul de Carbon și senzorul CropX – Alcedo susține revoluția carbonului în fermele din România
Sfaturi iscusite de la Alcedo pentru leguminoase, în special soia
Soia este o cultură care dacă nu ar fi condiționată de apă, ar ocupa suprafețe mult mai mari, datorită importanței, a beneficiilor pe care le lasă în sol, și cu efecte pozitive pentru toate culturile care urmează în rotație, valabil la toate leguminoasele. Dacă vorbim de boli, pe lângă pătări, mănări, de departe cea mai periculoasă este putregaiul alb. Dintre fungicide vă recomandăm:
CAPARTIS (piraclostrobin 250 g/l + boscalid 150 g/l) – fungicid ce controlează eficient putregaiul alb la cultura de soia, antracnoza la linte, lupin și năut, antracnoza și rugina la mazăre. La cultura de soia, mazăre, linte, lupin și năut, produsul poate fi aplicat fie ca o singură aplicare în doză de 0,6 – 1 l/ha, fie ca tratament secvențial 2 x 0,5 l/ha la un interval de 14-21 zile între tratamente pe perioada de vegetație, respectiv de la primii butoni florali vizibili până când 50% dintre păstăi au ajuns la mărimea normală (BBCH 51-75).
PICTOR ACTIVE (boscalid 150 g/l + piraclostrobin 250 g/l) – fungicid ce controlează eficient putregaiul alb la cultura de soia, antracnoza la linte, lupin și năut, antracnoza și rugina la mazăre. La cultura de soia, mazăre, linte, lupin și năut produsul poate fi aplicat fie ca o singură aplicare în doza de 0,6 – 1 l/ha, fie ca tratament secvențial 2 x 0,5 l/ha la un interval de 14-21 zile între tratamente pe perioada de vegetație, respectiv de la primii butoni florali vizibili până când 50% dintre păstăi au ajuns la mărimea normală (BBCH 51-75).
Nu uitați de importanța adjuvanților în aplicarea tratamentelor!!!
Aceste produse asigură o acoperire uniformă și o aderență mai bună a soluției pe suprafața frunzelor și florilor (VITAL 90 – 250 ml/250 l apă; HURRICANE – 125 ml/250 l; SILWET STAR – 125 ml/250 l apă). De asemenea, nu trebuie neglijată nici calitatea apei, utilizată la tratamente, unde vă recomandăm adjuvantul VITAL pH FIX – 0,5-3 l/1000 l apă (0,05-0,3%).
Pentru mai multe informații despre produse, puteți consulta aplicația mobilă My ALCEDO Catalogue.