„Udarea” culturilor fără apă, pas cu pas. La ce culturi se recomandă
Violina Gorcinschi-Jitaru -
„Udarea” culturilor fără apă – metodă practică. Există o metodă de a iriga plantele fără a folosi apă – este vorba despre o lucrare a solului care nu numai că va eficientiza consumul de apă în grădină, dar va preveni și apariția buruienilor. În general, se poate aplica la toate culturile, însă pentru unele este nevoie de mai multă atenție.
Udarea plantelor cultivate este una dintre cele mai importante etape ale tehnologiei agricole. Umiditatea este necesară pentru a dizolva nutrienții și pentru a-i transporta din adâncurile solului către celulele plantelor. În plus, soluțiile apoase asigură țesuturilor vegetale turgor (de aceea sunt atât de suculente și elastice), iar apa participă și la cel mai important proces pentru plante: fotosinteza. Regularitatea udării depinde de mulți factori – perioada anului, tipul de sol de pe amplasament, cât de umbrit este locul de plantare, vârsta și dimensiunea plantelor, dar în primul rând de condițiile de temperatură. Este clar că în condiții de căldură și secetă extremă este nevoie de mai multe udări. În astfel de cazuri, poate fi de ajutor o metodă numită „udare uscată”, care ajută la economisirea timpului și a efortului.
Ce este „udarea” culturilor fără apă
„Irigarea uscată” este denumirea dată afânării mecanice a solului de dedesubtul și din jurul plantelor. Spre deosebire de udarea „obișnuită”, această procedură, deși nu saturează solul cu umiditate în sens literal, ajută la menținerea apei acolo, care nu se evaporă și nu se irosește prin blocarea în straturile adânci, inaccesibile plantelor.
Ce se întâmplă de obicei după ce umezeala pătrunde în sol (udare, ploaie etc.)? Apa se îmbibă în sol până la o anumită adâncime, rădăcinile plantelor „reușesc” să preia o parte din umiditate din stratul radicular, iar din straturile superioare și inferioare se evaporă treptat „în zadar”, urcând la suprafață de-a lungul celor mai fine pasaje – „capilare” – create de aceasta.
Acest sistem capilar rămâne până la următoarea irigare – ca urmare, după următorul aflux de umiditate, va fi mai ușor să iasă, solul se va usca mai repede, iar plantele vor avea mai puțin timp să-și „ia” partea de apă. În același timp, „capilarele” se extind și ele – adică, odată cu următoarea irigare, evaporarea va fi și mai intensă. Prin urmare, s-ar putea crea un cerc vicios: cu cât se folosește mai multă apă la udat, cu atât va fi nevoie de mai multă data viitoare.
Citește și: Irigarea de aprovizionare la pomi, toamna. Norme de udare
Cum funcționează „udarea uscată”? Afânarea permite distrugerea acestei rețele „capilare” – evaporarea este redusă semnificativ, umiditatea este reținută în adâncurile solului și devine mai accesibilă plantelor în timp. În plus, pe lângă distrugerea rețelei capilare, „udarea uscată” ventilează solul, îmbunătățind schimbul de aer (accesul oxigenului necesar la rădăcini). În solul excesiv de uscat, dens și/sau cu cruste, afânarea din nou permite acestuia să absoarbă mai bine și să rețină umiditatea pentru mai mult timp și să permită trecerea liberă a aerului în zona rădăcinii.
În ambele cazuri, rezultatul este că se obține un sol mai afânat, mai respirabil, care poate reține umiditatea și, prin urmare, poate reduce volumul și frecvența udării. „Întâmplător” slăbirea solului distruge și sistemul radicular și mugurii de buruieni, împiedicându-i să prindă rădăcini complete și să se dezvolte.
„Udarea” culturilor fără apă. La ce plante se recomandă
În principiu, afânarea este recomandată pentru aproape toate culturile. Cu toate acestea, plantele care au sistem radicular situat superficial pe orizontală (ardei, salată verde, spanac, flori efemere etc) și cele mai tinere plante trebuie manipulate cât mai atent posibil pentru a nu deteriora rădăcinile.
De asemenea, în timp, merită să se limiteze slăbirea culturilor cu viță lungă (castraveți, dovleci, pepeni, pepeni verzi etc), atunci când lăstarii se „răspândesc” de-a lungul pământului și uneori încep să prindă rădăcini.
Cum și când se efectuează „udarea uscată”
Procedura de „udare uscată” se efectuează de obicei după udarea „clasică” sau după ploaie, dar chiar și pe vreme uscată, pe sol compactat.
Folosind o sapă, un plivitor, o greblă, un cultivator sau o freză plată, se„amestecă” cu grijă stratul superior de sol din jurul plantelor, fără a-l răsturna și evitând deteriorarea sistemului radicular. Solul dintre rânduri este, de asemenea, afânat – acest lucru va ajuta, de asemenea, la „sigilarea” umidității în stratul radicular și la limitarea creșterii buruienilor. Pentru suprafețe mari, se pot utiliza dispozitive mecanizate, mai degrabă decât manuale (cultivatoare, tractoare etc.).
Citește și: Udarea pomilor vara, pe timp de secetă. Reguli și norme de irigare
Aceasta este și trebuie să rămână o procedură superficială! O afânare prea adâncă poate deteriora rădăcinile plantelor, în special ale celor tinere. Adâncimea afânării depinde de tipul de sistem radicular al culturii – pentru majoritatea florilor, fructelor de pădure și legumelor, 4-6 cm sunt suficienți, iar pentru culturile rădăcinoase (sfeclă roșie, morcovi etc.) și plantele perene mari, pot fi necesari 10-15 cm.
Pentru ca „udarea uscată” să fie eficientă, o astfel de afânare trebuie făcută în mod regulat, în special după ploaie sau udare, când se formează de obicei o crustă la suprafață. Dacă nu vă „legați” de irigare, atunci procedura se face cel mai bine dimineața sau seara, când solul este mai puțin uscat și se evaporă mai puțin intens decât în mijlocul unei zile fierbinți.
După afânare, solul se acoperă cu mulci pentru a reține umiditatea și a preveni creșterea buruienilor.
