• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvențiile APIA – suspendate! Funcționarii APIA și AFIR au protestat la Guvern unde liderii sindicali nu au fost primiți la discuții

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Funcționarii APIA – protest în stradă. Sindicatele salariaților de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) au organizat astăzi, marți – 15 iulie, un protest în Piața Victoriei, nemulțumiți de reducerile salariale instituite de către Guvernul condus de Ilie Bolojan.

    Angajații instituțiilor care se ocupă de distribuirea plăților pentru fermieri, precum și de finanțarea investițiilor din mediul rural, au decis să organizeze un protest astăzi, marți – 15 iulie în fața Guvernului,  în intervalul 10:00 – 14:00. Protestul a fost organizat de Sindicatul Salariaților APIA, Sindicatul Salariaților din AFIR și Sindicatul Salariaților din MIPE, toate afiliate la Blocul Național Sindical.

    Citește și: Agrointeligența a cerut APIA să clarifice situația subvențiilor blocate la plată, dar și cum se vor derula controalele în ferme

    Potrivit Blocului Național Sindical (BNS), la care sunt afiliate cele trei organizații sindicale, la acțiunea ce a avut loc între orele 10:00 – 14:00, au participat angajați din toată țara ai celor trei instituții, pentru a-și ”exprima nemulțumirea față de măsurile legislative recente, ce afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”.

    Liderii sindicali din cadrul Sindicatului Național APIA, Sindicatului Național Pro-Europa AFIR și Sindicatului ”MIPE-Normalitate” au depus un Memoriu la Secretariatul General al Guvernului, însă nu au fost primiți la discuții de către oficialii guvernamentali.

    ”Liderii sindicali APIA, AFIR și MIPE Normalitate” – cele trei sindicate afiliate BNS și organizatoare ale protestului de astăzi (marți, 15 iulie 2025, n.r.) – au depus un Memoriu la Secretariatul General al Guvernului. Nu au fost primiți la discuții de oficialii guvernamentali”, au transmis reprezentanți Blocului Național Sindical (BNS) printr-un comunicat.

    Sindicaliştii au transmis, într-un comunicat de presă, motivele pentru care au decis să protesteze:

    – reducerea sporului pentru condiţii vătămătoare până la suma de 300 lei;

    – scăderea procentului de la 50% la 40% pentru personalul care lucrează cu fonduri europene;

    – diminuarea zilelor de concediu suplimentar;

    – scăderea normei de hrană până la eliminarea acesteia;

    – scăderea normei de lucru cu 8 ore pe săptămână.

    Citește și: Subvenția APIA de 195,22 euro/ha este încă blocată la plată. Când ar putea fi făcute plățile


    Te-ar mai putea interesa

    Cele 7 produse care protejează pomii fructiferi Lege în Parlament: Construcțiile ridicate pe terenuri agricole pot intra în legalitate prin plata unei taxe Exclusiv: Exportul de ovine din România a fist blocat! Decizia, luată de un oficial din Spania, țară care va prelua contractele oierilor români România, singura pedepsită! La sute de focare, în Bulgaria și Grecia exportul oilor a fost interzis doar local Cele mai bune soiuri de cireși: topul realizat de specialiști la Stațiunea CDVP Pietroasa-Istrița

    Ultimele știri

    Terracalco 95: soluția ignorată care îți poate crește producția cu până la 40% și îți reduce costurile la jumătate ”V-am dus în excursii și voi așa îmi răspundeți?” Florin Deznan, în insolvență cu RDF, este supărat că fermierii îi cer banii în avans pentru cereale Cad primele capete în scandalul exporturilor de ovine! DNA a descins la DSVSA Arad. Inspectori veterinari, suspectați că au ascuns un focar de boală la oi Piața cerealelor, la zi – prețuri. România, în plin recoltat la orz, se menține lider la exporturi