• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Nestlé renunță la coloranții sintetici din produsele alimentare comercializate pe piața din SUA

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Giganți alimentari din Statele Unite ale Americii (SUA) au anunțat că vor renunța la coloranții sintetici, care, potrivit studiilor recente ar afecta comportamentul copiilor. În alte țări, precum Australia, Canda și din Uniunea Europeană, există unele restricții în utilizarea acestor tipuri de coloranți.

    Nestlé a anunțat că va elimina coloranții sintetici din produsele sale din Statele Unite ale Americii (SUA) până la mijlocul anului 2026, alăturându-se altor giganți alimentari care iau măsuri similare din cauza preocupărilor legate de sănătate, a relatat MSN, preluat de Agrarszektor.hu.

    Citiți și: Săptămânile Tranziției Alimentare. Carrefour interzice folosirea a peste 100 de aditivi din compoziția produselor marcă proprie!

    Coloranții sintetici din produsele alimentare pot influența sănătatea populației

    Divizia americană a companiei a declarat că 90% din portofoliul său actual de produse nu conține coloranți artificiali. Decizia vine pe fondul presiunilor tot mai mari din partea secretarului pentru Sănătate și Servicii Umane, Robert F. Kennedy Jr., care dorește să elimine coloranții sintetici din alimentele americane, invocând preocupări legate de sănătate.

    Săptămâna trecută, atât Kraft Heinz, cât și General Mills au anunțat că vor elimina treptat coloranții artificiali din produsele lor din SUA până la sfârșitul anului 2027.

    Unele studii au asociat acești coloranți cu probleme de comportament la copii, iar țări precum Australia, Canada și Uniunea Europeană au, în general, restricții mai stricte privind utilizarea lor. Cu toate acestea, este discutabil dacă firmele își respectă promisiunile. Nestlé USA s-a angajat în 2015 să elimine aromele artificiale și coloranții aprobați de FDA din produsele sale de ciocolată, dar nu a răspuns la o întrebare despre dacă și-a îndeplinit acest angajament.

    Citiți și: Cașcavalul care nu-i cașcaval se vinde la liber în marile magazine. Cojocaru, APRIL: Coloranții n-au ce cauta pe eticheta unei brânze care respectă rețeta tradițională

    Aroape o cincime din alimentele și băuturile ambalate vândute în Statele Unite conțin coloranți sintetici

    O analiză publicată recent, efectuată pe 40.000 de alimente, a constatat că aproape o cincime din alimentele și băuturile ambalate vândute în Statele Unite conțin coloranți sintetici.

    Thomas Galligan, coautor al studiului și cercetător principal la Centrul pentru Știință în Interes Public, a declarat că FDA (The Food and Drug Administration) ar trebui să impună etichete de avertizare similare cu cele din UE pentru alimentele care conțin coloranți sintetici.

    Mai multe state, inclusiv California, Virginia de Vest și Texas, au adoptat deja propriile legi privind coloranții sintetici. Un sondaj AP-NORC a constatat că aproximativ două treimi dintre americani susțin limitarea sau reformularea alimentelor procesate pentru a elimina ingrediente precum zahărul adăugat sau coloranții.

    În ianuarie, autoritățile de reglementare din SUA au interzis colorantul cunoscut sub numele de Roșu 3 din alimente, la aproape 35 de ani după ce acesta fusese deja interzis în cosmetice din cauza potențialelor sale efecte cancerigene.

    Te-ar mai putea interesa

    Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe