Mulțumiri partenerilor Sărbătorii Porumbului – De la plug la dronă: tradiție, emoție și inovație în câmp, pentru fermierii din Transilvania


Sunt Noemi Varo, CEO East Agro, și doresc să le mulțumesc, din toată inima, partenerilor care au făcut posibilă Sărbătoarea Porumbului – De la plug la dronă. Peste 500 de fermieri au fost alături de noi într-un eveniment 100% în câmp, organizat împreună cu Fermele Vegetale TRANSAVIA, unde am celebrat ceea ce ne definește: suntem un popor cu tradiție agricolă și cu ambiția de a cultiva porumbul cu emoție, responsabilitate și tehnologii inovative care duc profitul 100% în fermă.
Sărbătoarea Porumbului este, pentru noi, mai mult decât o platformă demonstrativă: este întâlnirea între plugul care spune povestea generațiilor și drona care deschide drumul spre viitor. Le-am arătat fermierilor din Transilvania hibrizi de excepție, soluții moderne de protecție și nutriție, dar și modul în care aceste tehnologii, aplicate corect, se transformă în stabilitate, productivitate și rezultat economic.
Mulțumiri partenerilor – împreună construim valoare în Transilvania:
Producători de semințe de porumb:
– Corteva: Vă mulțumim pentru încrederea în parteneriat și pentru prezența în platforma demonstrativă cu un hibrid aflat în testare, care urmează să fie disponibil în exclusivitate prin East Agro. Este un pas important pentru fermierii noștri și pentru ambiția noastră de a aduce genetică de top, adaptată condițiilor locale.
– Syngenta: Mulțumim pentru portofoliul divers de hibrizi și pentru expertiza tehnologică. Ați adus consistență și performanță în câmp – exact ce își doresc fermierii în fiecare sezon.
– Lidea: Mulțumim pentru genetica orientată spre rezultate și stabilitate. Diversitatea hibrizilor voștri a completat perfect tabloul tehnologic din platformă.
– KWS: Mulțumim pentru rigoare și inovație în ameliorare. Hibrizii KWS rămân un reper atunci când vorbim despre potențial productiv și robustețe.
– Donau Saat: Mulțumim pentru calitate și adaptabilitate. Ați adus un plus de siguranță în fața variabilității din câmp.
– RAGT: Mulțumim pentru hibrizii competitivi și pentru deschiderea de a testa și valida împreună soluții performante pentru Transilvania.
– Bayer: Mulțumim pentru genetica de top integrată într-o viziune agronomică clară. Contribuția voastră a completat echilibrat platforma de hibrizi.
Protecția plantelor și produse speciale:
– Cosmocel: Mulțumim pentru biostimulanții și soluțiile care susțin fiziologia culturii în momentele-cheie. Ați transformat stresul în oportunitate de producție.
– EdaLife: Mulțumim pentru soluții de nutriție și condiționare care amplifică eficiența tehnologiilor din câmp. Împreună am arătat că detaliile fac diferența. Produsul IONBLUE, cupru sistemic, obținut prin utilizarea nanotehnologiei are rezultate remarcabile!
– Rovensa: Mulțumim pentru abordarea integrată – de la biocontrol la biostimulanți – și pentru suportul tehnic oferit fermierilor prezenți.
– JT Agro: Mulțumim pentru soluțiile dedicate protecției culturilor și pentru implicarea în transferul de know-how către fermieri.
– INNVIGO: Mulțumim pentru portofoliul eficient și flexibil, care ajută la construirea unor programe de protecție optimizate economic. Rezultatele folosirii erbicidelor Tekno + Rumezo sunt remarcabile!
– Corteva: Mulțumim și pentru tehnologiile de protecție robuste și predictibile. Sinergia sămânță–tehnologie contează.
– Syngenta: Mulțumim pentru soluțiile de protecție consacrate și pentru sprijinul tehnic în câmp. Ați adus claritate și rezultate.
– UPL: Mulțumim pentru portofoliul versatil și pentru deschiderea în a construi, alături de fermieri, programe eficiente pentru porumb.
– Qemetica: Mulțumim pentru erbicidele postemergente care au susținut eficiența programelor de combatere a buruienilor din platformă.
– Albaugh: Mulțumim pentru erbicidarea postemergentă cu substanțele active mesotrione și nicosulfuron și pentru fungicidul ROUBAIX (azoxistrobin) utilizat pentru menținerea stay-green.
– Bayer: Mulțumim pentru tehnologiile de protecție integrate și pentru suportul constant oferit comunității de fermieri.
Îngrășăminte:
– LAT NITROGEN: Mulțumim furnizorului nostru de îngrășăminte pentru înființarea culturii și pentru aplicările faziale. Ați asigurat fundamentul tehnologic al platformei – nutriție previzibilă, eficiență și startul corect pentru hibrizii prezentați.
De ce contează această sărbătoare
– Este un eveniment în câmp, născut din respect pentru pământ și pentru oamenii care îl lucrează.
– Pune la aceeași masă tradiția și inovația – de la plug la dronă – într-un dialog onest despre productivitate și risc.
– Le oferă fermierilor din Transilvania acces la hibrizi de excelență și la tehnologii valide, care se traduc în profit real în fermă.
Invitație pentru edițiile viitoare
Dragi parteneri, vă invit să rămâneți alături de noi și la edițiile următoare. Sărbătoarea Porumbului este un proiect de comunitate care crește de la an la an datorită parteneriatelor adevărate. Partenerii noștri sunt cei care transformă o platformă demonstrativă într-un reper pentru agricultura din Transilvania. Ne dorim să ducem împreună mai departe emoția cultivării porumbului și să construim, pas cu pas, tehnologii care să livreze rezultate măsurabile, sustenabile, aici, acasă.
În perioada următoare urmează recoltarea hibrizilor din platforma de porumb, cu cântăriri și evaluări realizate împreună cu studenții din Agro Consulting Club, club membru al USAMV Cluj-Napoca. Pentru fiecare hibrid am păstrat și o variantă martor, astfel încât, după recoltare, să putem evalua clar efectele tehnologiilor aplicate. Concluziile vor fi integrate într-o lucrare pe care studenții o vor prezenta în cadrul USAMV.
Cu recunoștință,
Noemi Varo
CEO, East Agro