Ziua Porumbului 2025 la Vezendiu. Cristian Moldovan, Promat Tășnad: ”Pariați în fermă pe cel puțin pe cinci culturi”


Cea de-a XII-a ediție a Zilei Porumbului a avut loc în această toamnă la Vezendiu, județul Satu Mare. Evenimentul, organizat în mod tradițional de Promat Comimpex Tășnad, alături de partenerii Agroind Cauaceu și Agrotex Carei, s-a desfășurat pe o suprafață totală de aproape 15 hectare, dintre care 10 hectare cu loturi de porumb, iar trei hectare au fost dedicate expoziției de tehnologii și tehnică agricolă. Ca de obicei, Ziua Porumbului de la Vezendiu s-a bucurat de o participare numeroasă, fermierii fiind încurajați de ploaie să lase lucrările din câmp pentru a veni la platforma cu peste 100 de hibrizi de toate maturitățile, de la toate companiile reprezentative de pe piața românească.
Cristian Moldovan, Directorul General Promat Comimpex, a deschis evenimentul mulțumind partenerilor care au făcut posibilă organizarea Zilei Porumbului, dar și fermierilor care au ales să parcurgă zeci, chiar sute de kilometri, pentru a participa la cel mai mare eveniment de câmp din nord-vestul țării. La fel ca în fiecare an, Moldovan a vorbit despre provocările din sectorul agricol, observând că producătorii sunt puși într-o situație dificilă când vine vorba despre planul culturilor din propriile ferme.
”Trebuie să încercăm să avem un echilibru în ceea ce producem, adică să nu avem tendința să mergem pe monocultură. Sunt lucruri diferite. Dacă ne uităm în presă, e un dezastru. Dacă vedem realitatea, și vorbesc de realitatea zonei, este un an mai bun decât anul trecut, decât acum doi, decât acum trei ani. De aceea, trebuie ca riscurile pe care le aveți să vi le împărțiți, să mergeți în continuare pe o structură de cultură echilibrată. Și din punct de vedere de tehnic vă ajută foarte mult, dar și din punct de vedere economic, pentru că nu știm când semănăm, cum va fi vremea, nu știm dacă culturile de toamnă vor fi câștigătoare sau culturile de primăvară vor fi cele câștigătoare. De aceea, văd tendința asta să semănăm numai culturi de toamnă. Din punctul meu de vedere, funcționează în sudul României sau în sudul Europei. Dacă luăm nordul Europei, nordul României, vreau să vă spun că tot e total diferit. Dacă mergem în Transilvania, de la Sălaj încolo, porumbul are o producție de 10-12 tone. Dacă mă duc pe Timișoara, porumbul este la 1-1,5 tone. Dacă mă duc în sudul României, probabil că este 3-4 tone. Sunt de acord în sudul României să meargă numai pe irigat, dar, la noi în zonă, porumbul rămâne o cultură importantă. În nordul Europei, poate urmăriți MATIF-ul, și-l urmăriți sigur, toți aveți pe telefon, vedeți că prețurile la porumb nu cresc. Dacă o luăm global, nu cresc din cauza producției din SUA și Brazilia, America de Sud. Dacă o iau în Europa, nordul Europei are porumb, inclusiv Ucraina. Sudul Europei nu are porumb. De aceea, trebuie să ne adaptăm situației. Nu trebuie să pariem pe o singură cultură. Pariați pe mai multe culturi, cel puțin pe cinci culturi”, a transmis Cristian Moldovan sutelor de fermieri prezenți la Ziua Porumbului din acest an.

În premieră, la evenimentul de la Vezendiu a fost prezent și Josh Zacharias este CEO-ul Grupului Ameropa și CEO-ul Azomureș, precum și un acționar de a patra generație al Grupului Ameropa. Acesta a salutat numărul mare de fermieri prezenți, dar și ploia care a venit ca un semn bun pentru noul an agricol.
Semănatul platformei de porumb de la Vezendiu, la final de aprilie
Cu peste 100 de hibrizi de porumb, platforma de la Ziua Porumbului 2025 a evidențiat nevoia adaptării tehnologiilor la condițiile fiecărui an. Pornind de la densitate mai redusă și mergând până la o fertilizare completă, care să conțină și biostimulare foliară, pașii urmați pentru cultura de la Vezendiu au dovedit că porumbul dă rezultate și profit chiar și în ani cu multiple provocări climatice.
”Densitatea boabelor la semănat a fost de 68.000 boabe germinabile la hectar, iar semănatul s-a efectuat în 28 aprilie 2025. Totodată, cu semănatul, pe bandă am aplicat și îngrășăminte complexe de tip NPK 15-15-15, în cantitate 250 de kg la hectar. Din cauza lipsei derogării la neonicotinoide, am aplicat și un îngrășământ cu o secvență anti-insecticidă pentru protejarea seminței și a tinerelor plăntuțe împotriva dăunătorilor din sol. Pentru combaterea buruienilor anuale, am aplicat erbicid în preemergență, iar în faza de cinci spre șase frunze am făcut corecție pentru combaterea buruienilor dicotiledonate perene. În faza de șapte frunze am făcut o prașilă mecanică și, concomitent cu aceasta, am aplicat 200 kg de uree la hectar. În urma monitorizării dăunătorilor specifici acestei culturi, precum Helicoverpa armigera și Ostrinia nubilaris – avem capcane montate în platformă și monitorizăm acești dăunători, când am atins pragul economic de dăunare, am intervenit cu un insecticid sistemic asociat cu un biostimulator pe bază de aminoacizi, ca să simulăm planta să își continue procesele fiziologice. Ne-am confruntat cu o perioadă foarte lungă de secetă și arșiță. Din luna mai nu mai plouase până luna iulie decât câțiva litri care nu au contribuit la susținerea vegetativă a plantelor”, a vorbit despre tehnologia la porumb inginerul Ionuț Zaha, Director Tehnic în cadrul Promat Comimpex.

Despre precipitațiile de care a beneficiat platforma de porumb de la Vezendiu, inginerul Zaha a arătat că acestea au fost inegal distribuite, dar au venit și în unele momente cheie, când plantele aveau urgent nevoie de apă.
”În total, din 1 septembrie 2024 până pe 31 august 2025, am beneficiat de 470 litri pe metru pătrat, cu aproape 100 de litri mai puțin față de normalul zonei noastre. În toamnă, precipitațiile a fost repartizate astfel: în toamnă am primit 130 l/mp, ceea ce ne-a permis să efectuăm o arătură de bună calitate și a contribuit la refacerea rezervei de apă pentru pentru primăvară. În iarnă, din păcate, am beneficiat doar de 14 litri și acești 14 litri au venit pe tot parcursul iernii, în cantități foarte mici de 1-2 litri care n-au ajutat foarte mult. Însă, la final de februarie, am făcut o prelucrare superficială cu combinatorul ușor, iar în luna martie, platforma a beneficiat de 90 l/mp. În luna aprilie am mai beneficiat de încă 26 l, iar la final în lună am semănat. Cultura a răsărit foarte repede și uniform deoarece am avut și o semănătoare, de ultimă generație, de mare decizie, iar semănatul hibrizilor a mers foarte repede. După această perioadă, am întâmpinat niște înghețuri târzii de primăvară, ceea ce a încetinit puțin dezvoltarea timpurie a plantei, dar pe urmă s-a încălzit vremea. În luna mai am mai primit 55 litri/mp, ceea ce a făcut ca planta să valorifice toate cele aplicate până atunci. În luna iunie nu a fost ploaie foarte mare, doar câțiva stropi, în total 15 l/mp, dar având în vedere temperaturile, apa s-a și evaporat rapid. Însă, la început iulie, am primit pe tot parcursul unei perioade de o săptămână, în jur de 100 l de apă, ceea ce a făcut ca astăzi să avem porumbul pe care îl puteți vedea în platformă. În luna august am mai primit 50 l, dar deja plantele au ajuns la maturitatea fiziologică, iar de această ploaie beneficiat doar solul sau cei care au reușit să semene rapid rapița”, a explicat Ionuț Zaha.

În final, pentru cei prezenți la Ziua Porumbului 2025 de la Vezendiu, Ionuț Zaha a arătat că echilibrul este necesar în toate verigile tehnologice. ”Vă recomand să fiți echilibrați. Să aveți în vedere toate beneficiile pe care porumbul le a aduce agriculturii și fermelor dumneavoastră. Neavând o rotație corespunzătoare și un asolament potrivit, atunci când reușim să facem rotații scurte sau monocultură, creăm niște buruieni invazive de care este destul de greu și costisitor să scăpăm în aceeași cultură în fiecare an. Astfel, vă recomand să respectați rotația culturilor, asolamentul, ca să puteți să țineți sub control toți dăunătorii acestei culturi și culturilor agricole. La final vreau să dau mulțumire tuturor celor care s-a implicat în realizarea acestei platforme, tuturor furnizorilor de inputuri, colegilor de la Promat, Agroind, Agrotex și, nu în ultimul rând, colegilor de la ferme prin intermediul cărora am reușit să amenajăm această platformă, în ciuda condițiilor care au fost”, a și-a încheiat cuvântarea de pe scenă inginerul Ionuț Zaha.
