• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • INS: Legumele și fructele proaspete s-au scumpit cel mai mult aprilie, comparativ cu martie

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Institutul Național de Statistică a publicat astăzi un comunicat de presă care arată evoluția prețurilor de consum din luna aprilie, comparativ cu prețurile de consum din luna martie.

    Din analiza specialiștilor INS rezultă faptul că prețurile de consum înregistrare în luna aprilie au crescut 0,1% față de luna martie a anului 2015.

    „Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC), au fost mai mari în medie cu 0,1%, în luna aprilie comparativ cu luna martie 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), creşterea a fost de 0,2%”, se arată comunicarea Institutului Naţional de Statistică.

    Specialiștii de la Institutul Național de Statistică au măsurat evoluția prețurilor, luând în comparație și prețurile înregistrate în anul 2014, în aceași perioadă. “Preţurile de consum în luna aprilie 2015 comparativ cu luna aprilie 2014 au fost mai mari cu 0,7%, măsurate prin IPC şi cu 0,6%, măsurate prin IAPC. La grupa mărfurilor nealimentare preţurile au rămas relativ stabile”, au spus oficialii de la INS.

    În luna aprilie, cel mai însemnate evoluții ale prețurilor au fost înregistrate la fructele proaspete, cu 5,25%, urmate de alte legume şi conserve de legume 3,57%, fructe şi conserve din fructe 3,27% şi legume şi conserve de legume 2,08%. Scăderi mai semnificative ale preţurilor s-au consemnat la ouă, cu 6,85%, şi la leguminoase, cu 2,6%.



     

    Te-ar mai putea interesa

    Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos

    Ultimele știri

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un atac cibernetic a provocat creșterea temperaturilor în frigiderele și congelatoarele din supermarketuri Salt de 9 dolari/tonă la floarea-soarelui. Cât se plătește acum pe grâu și porumb în portul Constanța Ajutorul de stat pentru fermieri care ar putea scădea din cauza numărului mare de cereri Piața laptelui din UE își schimbă direcția, iar fermierii au de câștigat din contextul actual