• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Gest disperat! O familie și-a aruncat în aer ferma pe care urmau să o piardă din cauza datoriilor

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    O familie și-a aruncat ferma în aer din cauza datoriilor. Trei frați, Franco, Dino și Maria Luisa Ramponi au apelat la un gest necugetat. Încărcați cu datorii și amenințați cu evacuarea, în noaptea dinspre luni, 13 octombrie spre marți, 14 octombrie, au dat drumul la gaz în ferma lor din Castel d’Azzano, zona Verona, Italia, gest care a dus la o explozie de amploare. În urma incidentului, trei carabinieri au murit, iar alți 15 au fost răniți. Acum, cei trei crescători de animale sunt anchetați pentru acest masacru.

    Franco, Dino și Maria Luisa Ramponi și-au umplut cu gaz ferma. Rapoartele inițiale sugerează că femeia a aruncat în aer proprietatea cu un cocktail Molotov în timp ce încercau să o golească. Trei ofițeri de carabinieri au fost uciși în explozie, iar alți 15 au fost răniți. O triplă omucidere – dar parchetul din Verona o cataloghează acum ca un masacru. Toți trei erau fermieri și crescători de animale, fără legături în afara familiei. Vecinii îi descriu pe toți ca fiind „ciudați”, izolați și fără prieteni în afara familiei lor apropiate. Familia a aruncat în aer ferma, care urma să le fie luată de executori, argumentând că au fost păcăliți și, astfel, au rămas datornici.

    O familie și-a aruncat ferma în aer din cauza datoriilor

    În noaptea dinspre 13 spre 14 octombrie, trei fermieri au aruncat în aer exploatația care urma să le fie luată de executori. Aceștia au umplut cu gaz încăperile, gest care dus la o explozie de proporții.  O parte din agenții veniți la fața locului au avut de suferit în urma incidentului – trei oameni au murit, iar alți 15 au fost răniți.

    Citește și: Un cioban s-a sinucis în județul Argeș. Gestul disperat ar avea legătură cu subvențiile de la APIA

    Toți membrii familiei Ramponi au fost arestați de forțele de ordine. Maria Luisa este spitalizată, dar viața ei nu este în pericol în cauza rănilor suferite în explozie. Fratele ei, Dino, se afla în grădină și a fost arestat imediat după explozie. Al treilea frate, Franco, care a fugit de la locul crimei, a fost găsit și arestat pe un câmp din apropiere câteva ore mai târziu. Nu a opus rezistență. Cei trei sunt acum oficial în arest, relatează ilfattoquotidiano.it.

    Ferma distrusă a familie Ramponi (foto: corriere.it)

    Ferma familie Ramponi, o ruină. Izolarea și datoriile au dus la tragedie

    Ferma (scena tragediei) administrată de cei trei frați Ramponi era o afacere cu o vechime în zona Verona. Familia Ramponi deținea mai multe terenuri agricole în zona Castel d’Azzano, iar vecinii spun că le vânduseră pe toate pentru a achita datoriile tot mai mari. Tot ce le mai rămăsese era ferma, un teren și aproximativ 30 de vaci. Ferma, acum într-o stare de degradare, nu avea electricitate sau apă potabilă. Vecinii descriu cum lucrau aproape exclusiv noaptea, trăiau doar cu laptele vacilor și erau rareori văzuți.

    Povestea lor a început în 2014, când Dino, din cauza unei serii de datorii, ar fi contractat o ipotecă, falsificând probabil semnătura fratelui său Franco, proprietarul tuturor bunurilor. Cu toate acestea, cei trei au susținut întotdeauna că nu au semnat niciodată documentele de împrumut și că, de fapt, semnăturile fuseseră falsificate. De-a lungul timpului, familia Ramponi a văzut mai întâi ferma și apoi terenul scoase la licitație. Procesul legal a dus, însă, la decizia de a pune în aplicare exproprierea.

    Într-un interviu acordat anul trecut la Telenuovo , Maria Luisa Ramponi a declarat că „situația este vina avocaților care ne-au luat pentru un euro un teren care valora singur un milion de euro. Ne-au luat totul și ne-au ruinat. Tot ce ne-a mai rămas este casa și acum vor să ne-o ia și pe asta”.

    Franco Ramponi (foto: dire.it)

    Însă frații s-au opus în repetate rânduri încercărilor executorilor judecătorești de a confisca proprietatea. În 2024, doi frați, după ce i-au avertizat că nu vor abandona proprietatea, au susținut că sunt pregătiți să facă orice pentru a evita să plece și au umplut camerele cu gaz, încuind ușile și ferestrele. Apoi, s-au urcat pe acoperiș cu o canistră de benzină. La momentul respectiv, intervenția pompierilor a reușit să pună capăt acestei ultime tentative.

    Situația gravă reiese și din relatările vecinilor celor trei frați. Locuitorii din zonă știau „că situația era dezastruoasă”. Pierduseră totul .. trăiau fără electricitate, fără gaz, trăiau ca într-o peșteră. Cei care îi cunosc dezvăluie că „acum, că totul fusese executat silit, au spus «mai degrabă decât să plecăm din casă, ne vom arunca în aer»”.

    ”Ciudat” este adjectivul cel mai folosit printre vecini.

    Citește și: O cunoscută cooperativă de crescători de animale – executată silit pentru datorii acumulate

    „Ieri Dino a trecut pe aici cu tractorul lui, nici măcar nu s-a uitat la mine. Am vorbit cu el doar când mergeam la școală”, spune Marcello Fusini, un fost coleg de clasă al celui de-al doilea frate.

    Te-ar mai putea interesa

    Mai multă marfă, prețuri mai mici: porumbul și floarea-soarelui DAP Constanța scad, pe măsură ce recoltarea avansează Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie Ucraina ar fi cerut un reprezentant la instituția care gestionează Canalul Sulina. Radu Miruță, somat să dea explicații Avans APIA 2026 – calcul pe hectar. Câți bani vor intra în conturile fermierilor din 16 octombrie

    Ultimele știri

    O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Cerealele românești și armistițiul energetic: petrolul scade dar grâul și porumbul nu se ieftinesc Rapița românească, sub presiunea celei ucrainene: diferența de preț de peste 100 de dolari care îi poate speria pe importatori Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți Ouă din Ucraina, contaminate cu Salmonella. Autoritățile britanice cer retragerea acestora de pe piață