Victorie Agrointeligența! MADR suplimentează bugetul la subvenția APIA pe pârloagă. Noul cuantum – 49,45 euro/ha

Victorie Agrointeligența! Seria de materiale jurnalistice privind reducerea subvenției APIA pe pârloagă a reușit să convingă Ministerul Agriculturii să nu aplice scăderea drastică prevăzută pentru campania de anul acesta la cuantumul aferent PD-28 – Menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile. În cadrul unei clarificări făcute publice pe site-ul instituției, Ministerul Agriculturii anunță că va avea loc suplimentarea bugetului PD-28 prin realocări de la alte intervenții, astfel ca fermierii să poată beneficia de cuantumul minim prevăzut la acest moment în PNS, adică 46,45 de euro pe hectar.
Începutul acestei luni a adus o veste cruntă pentru fermieri – din cauza numărului mare de hectare înscrise la plată pentru noua ecoschemă PD-28 – Menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile, bugetul alocat nu ar fi putut acoperi decât o plată de 20 de euro la hectar. Informația a fost prezentată de Agrointeligența – AGROINTEL.RO, subiectul fiind susținut în cadrul unei serii de articole în care am prezentat situația dificilă reclamată de fermieri. Opiniile agricultorilor, inclusiv calculele concrete realizate de jurnaliștii noștri, dar și de fermieri experimentați precum dr. ing. Ștefan Gheorghiță, au reușit să convingă oficialii din cadrul MADR să găsească o soluție.
Ministerul Agriculturii a publicat astăzi, sâmbătă – 22 noiembrie, o serie de clarificări privind aplicarea eco-schemei PD-28 și PD-04. Cu privire la subvenția pe pârloagă, veștile sunt excelente: MADR a decis să găsească resursele financiare necesare pentru a se suplimenta bugetul ecoschemei, astfel încât pentru anul de cerere 2025 să se achite cuantumul minim unitar de 49,45 de euro pe hectar.
”Bugetul alocat inițial, calculat pentru 1,78 milioane ha, nu poate susține plata tuturor fermierilor la nivelul de 58,18 euro/ha. Astfel că, MADR a fost obligat să aplice mecanismul de ajustare prin cuantumul minim pentru a asigura plata tuturor fermierilor eligibili, astfel încât să se asigure încadrarea în alocarea financiară totală pentru plățile directe de care România dispune pentru campania 2025. Prin urmare, pentru campania 2025 plățile PD-28 se vor raporta la cuantumul minim de 49,45 euro/ha, iar pentru acoperirea tuturor plăților necesare va avea loc suplimentarea bugetului PD-28 prin realocări de la alte intervenții, în strictă conformitate cu regulile PS PAC și ale Regulamentului (UE) 2021/2115”, se arată în informarea MADR.
MADR încearcă să dreagă cu busuicul și privind cuantumul de 20 de euro pe hectar pe care chiar oficialii ministerului l-au comunicat public. Astfel, aceste cuantum a fost transmis ca fiind un cunatum minim în noua formă a Planului Național Strategic, adică pentru anul de cerere 2026, pe cererea ce o vor depune anul viitor, agricultorii pot să își calculeze o plată minimă de 20 de euro la hectar, cuantumul unitar și cel maximal rămânând neschimbate.
Mai jos vă rugăm să consultați, integral, clarificările MADR:
În acest articol:
Pentru corecta informare a fermierilor și a opiniei publice, MADR formulează următoarele clarificări detaliate, în legătură cu aplicarea eco-schemei PD-28 și PD-04, cu trimitere la cadrul european aplicabil și la prevederile Planului Strategic PAC 2023–2027.
1. Clarificări privind „cuantumul unitar planificat”, „cuantumul minim” și „cuantumul maxim”
Baza legală la nivel european
Regulamentul (UE) 2021/2115[1] prin intermediul art. 101 și art. 102, stabilește faptul că statele membre definesc în cadrul fiecărui Planul Strategic PAC, pentru fiecare intervenție o alocare financiară anuală și unul sau mai multe cuantumuri unitare planificate, care stau la baza plăților directe acordate beneficiarilor în cadrul fiecărei campanii de depunere cereri de plată.
Totodată, Regulamentul permite ca aceste cuantumuri să fie exprimate sub forma unui interval (cuantum minim – cuantum maxim) și nu ca o singură valoare fixă, pentru a asigura o flexibilitate cât mai mare statelor membre în gestionarea bugetului aferent unui an financiar, având în vedere și posibilele fluctuații ale suprafețelor efectiv declarate de fermieri.
Ce este „cuantumul unitar planificat”?
Reprezintă valoarea de referință pe hectar (sau pe unitatea de măsură relevantă) utilizată la construcția Planului Strategic: pe baza ei se dimensionează alocarea financiară anuală în cadrul unei intervenții, pornind de la o estimare a suprafeței eligibile care urmează a fi declarată de fermieri.
Acesta reprezintă, așadar, o estimare a nivelului țintă al plății, aplicabilă în condițiile în care suprafața declarată se situează în jurul valorii estimate în Plan.
Cuantumul unitar planificat nu este o „promisiune individuală rigidă”, ci o valoare estimată într-un cadru financiar limitat, aprobat de Comisia Europeană (COM).
Ce este „cuantumul minim”?
Cuantumul minim pentru cuantumul unitar planificat este pragul inferior al plății pe hectar/unitate, stabilit în fișa unei intervenții, pentru a putea gestiona situațiile în care suprafețele/animalele declarate de fermieri depășesc semnificativ ținta estimată în Plan.
Cuantumul minim permite acordarea plății tuturor fermierilor eligibili, în situația în care totalul alocării financiare anuale acordată unui stat membru într-un an financiar nu este suficientă pentru plata „cuantumului unitar planificat”. Astfel se asigură respectarea principiul tratamentului egal al beneficiarilor.
Cuantumul minim este, deci, un instrument de management bugetar prevăzut explicit de legislația europeană și de fișele de intervenție, nu o „tăiere arbitrară”, cum fals a fost transmis în spațiul public.
Ce este „cuantumul maxim”?
Cuantumul maxim pentru cuantumul unitar planificat este pragul superior al plății pe unitate, care se aplică în situația când suprafețele/numărul de animale declarate de fermieri sunt mai mici decât ținta estimată în Plan. În acest caz, se asigură utilizarea integrală a alocării financiare prin creșterea cuantumului pentru fiecare fermier. Cuantumul maxim este, astfel, un instrument care permite majorarea plăților către fermieri atunci când interesul pentru o intervenție este sub nivelul anticipat.
Astfel că, pentru orice intervenție din PS PAC (inclusiv eco-schemele PD-28 și PD-04) statele membre au putut stabili:
- Cuantumul unitar planificat = valoare de referință folosită la planificarea bugetului și se acordă când suprafețele/numărul de animale declarate sunt egale cu suprafețele/numărul de animale estimate;
- Cuantumul minim = instrument de ajustare descendentă care se acordă când suprafețele/numărul de animale declarate sunt mai mari decât suprafețele/numărul de animale estimate;
- Cuantumul maxim = instrument de ajustare ascendentă care se acordă când suprafețele/numărul de animale declarate sunt mai mici decât suprafețele/numărul de animale estimate;
- Aplicarea cuantumului minim sau maxim într-un anumit an de cerere nu reprezintă o „modificare retroactivă” a cuantumului unitar planificat, ci aplicarea exactă a regulilor prevăzute de art.102 din Regulamentul (UE) 2021/2115.
2. Situația eco-schemei PD-28 pentru Campania 2025 și pentru anii următori
Plata PD-28 în Campania 2025
Pentru cererile de plată depuse în anul 2025 pentru eco-schema PD-28 – Menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile, sunt aplicabile exclusiv valorile aprobate în versiunea 7.1 a Planului Strategic PAC 2023–2027, respectiv:
- Cuantumul unitar planificat: 58,18 euro/ha;
- Cuantumul minim: 49,45 euro/ha;
- Cuantumul maxim estimat: 75,63 euro/ha.
Conform secțiunii 12 a fișei intervenției PD-28 din PS PAC 2023–2027, versiunea 7.1, alocarea financiară corespunzătoare cererilor de plată depuse în campania 2025 (anul financiar 2026), în valoare de 103,36 milioane euro, a fost calculată pornind de la cuantumul unitar planificat de 58,18 euro/ha, raportat la o suprafață estimată de aproximativ 1,78 milioane ha.
Interesul real al fermierilor în 2025 și aplicarea cuantumului minim
Datele de implementare pentru anul de cerere 2025 arată că interesul fermierilor a depășit de peste trei ori suprafața estimată inițial, suprafața solicitată pentru PD-28 fiind de aproape 5,9 milioane ha.
În aceste condiții, bugetul alocat inițial, calculat pentru 1,78 milioane ha, nu poate susține plata tuturor fermierilor la nivelul de 58,18 euro/ha.
Astfel că, MADR a fost obligat să aplice mecanismul de ajustare prin cuantumul minim pentru a asigura plata tuturor fermierilor eligibili, astfel încât să se asigure încadrarea în alocarea financiară totală pentru plățile directe de care România dispune pentru campania 2025.
Prin urmare, pentru campania 2025 plățile PD-28 se vor raporta la cuantumul minim de 49,45 euro/ha, iar pentru acoperirea tuturor plăților necesare va avea loc suplimentarea bugetului PD-28 prin realocări de la alte intervenții, în strictă conformitate cu regulile PS PAC și ale Regulamentului (UE) 2021/2115.
Este esențial de subliniat că pentru campania 2025 NU există un cuantum PD-28 de 20 euro/ha. Pentru Campania 2025 sunt aplicabile valorile din versiunea 7.1 a Planului: 58,18 euro/ha (cuantum unitar planificat) și 49,45 euro/ha (cuantum minim).
Modificările introduse începând cu Campania 2026
Pentru a putea gestiona sustenabil interesul ridicat pentru PD-28 și pe termen mediu, în ultima versiune a PS PAC 2023–2027 transmisă spre aprobarea COM, fișa intervenției PD-28 a fost modificată în ceea ce privește cuantumul minim, astfel:
Cuantumul minim pentru PD-28 a fost redus la 20,00 euro/ha pentru anii financiari 2027 și 2028, modificarea se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2026, în baza 119 alin. (8) din Regulamentul (UE) 2021/2115, cu alte cuvinte pentru cererile de plată depuse începând cu campania 2026.
! Nu au fost modificate valorile cuantumului unitar planificat, de 58,18 euro/ha, ori a cuantumului maxim estimat.
Valoarea de 20 euro/ha reprezintă exclusiv noul cuantum minim, utilizabil doar în situațiile în care suprafața solicitată într-un an de cerere va depăși semnificativ suprafața estimată.
Prin urmare, a afirma că pentru anul de Campanie 2025 PD-28 „se plătește cu 20 euro/ha” este în mod evident o afirmație falsă, având în vedere că valoarea de 20 euro/ha nu reprezintă valoarea plații PD-28 în Campania 2025, ci un prag minim tehnic, posibil a fi aplicat începând cu Campania 2026, în condițiile versiunii PS PAC transmisă spre aprobarea COM.
3. Precizări privind eco-schema PD-04
În spațiul public a fost formulată afirmația distorsionată conform căreia „au tăiat de la PD-04 – de la 69,76 euro, au coborât-o la 56,28 euro”.
Astfel că, în scopul prezentării situației în mod real, considerăm că sunt necesare a fi aduse următoarele clarificări:
Aspecte privind cuantumul unitar planificat PD-04
În fișa intervenției PD-04 – Practici benefice pentru mediu aplicate pe teren arabil, cuantumul unitar planificat a fost și continuă să fie stabilit la valoarea de 56,28 euro/ha pentru toți anii de Campanie, astfel cum este evidențiat în capitolul 12 al fișei.
Cu alte cuvinte, valoarea de 56,28 euro/ha este cuantumul unitar planificat PD-04 încă din Campania 2023, iar această valoare nu a fost redusă; aceasta reprezintă nivelul de referință folosit la planificarea bugetului pentru fiecare an de aplicare.
Valoarea de 69,76 euro/ha plătită fermierilor pentru anul de Campanie 2024 nu a reprezentat „cuantumul unitar planificat”, ci a reprezentat un nivel efectiv al plății, rezultat în urma aplicării cuantumului maxim (inclusiv prin realocările între intervenții).
Situația PD-04 în Campania 2024
Pentru anul de campanie 2024 suprafața solicitată PD-04 a fost cu aproximativ 250.000 ha mai mare decât cea planificată în fișa intervenției.
Astfel că, în anul de Campanie 2024, au fost realocate sume suplimentare către PD-04 pentru a respecta obligația ca un minim de 25% din plafonul pentru plăți directe să fie rezervat pentru eco-scheme (ring-fencing-ul prevăzut de art. 97 din Regulamentul (UE) 2021/2115), fapt care a permis creșterea plății efective către fermieri, făcând astfel posibilă asigurarea unei plăți către fermieri cât mai apropiată de valoarea cuantumului maxim, respectiv 69,76 euro/ha, fără a încălca alocările financiare și regulile europene privind eco-schemele.
Această situație a fost posibilă exclusiv ca urmare a faptului că la nivelul altor eco-scheme din cadrul Planului gradul de accesare a fost sub nivelul țintelor, existând astfel un excedent bugetar care trebuia utilizat în cadrul altor eco-scheme.
Prin urmare, valoarea de 69,76 euro/ha a reflectat un nivel efectiv al plății PD-04 într-un context particular, rezultat din realocări și obligativitatea utilizării unei alocări minime prestabilite din totalul bugetului aferent plăților directe pentru eco-scheme.
Situația PD-04 în Campania 2025
Pentru anul de Campanie 2025, cuantumul unitar planificat PD-04 rămâne 56,28 euro/ha, conform fișei intervenției. Iar, în lipsa unui context special similar celui din 2024 (realocări suplimentare pentru a crește plata către nivelul maxim, ca urmare a disponibilizării unor sume în cadrul altor intervenții ce vizează plățile directe), plata PD-04 va avea valoarea cuantumului unitar planificat, adică 56,28 euro/ha.
Prin urmare, plata pentru PD-04 în Campania 2025 nu a fost diminuată față de cuantumul planificat. Astfel că, a susține că s-a „tăiat de la PD-04 – de la 69,76 euro la 56,28 euro” este o prezentare incorectă, deoarece compară un nivel efectiv al plății, majorat prin realocări (care au condus la acordarea aproximativ a cuantumului maxim) dintr-un an anterior (2024), cu valoarea de referință planificată (56,28 euro/ha), care a fost și rămâne cuantumul unitar planificat în cadrul PD-04 pentru toți anii de Campanie (atât antecedenți, cât și viitori).
Nu există, așadar, o „tăiere” a cuantumului unitar, ci o plată la nivelul planificat, în condițiile unui cadru financiar și ale unor suprafețe solicitate diferite de la un an la altul.
4. Despre afirmațiile făcute în spațiul public și modul lor de raportare la realitate
Confuzia între ani de Campanie și tipuri de cuantum
Afirmațiile potrivit cărora în anul de Campanie 2025 PD-28 „se plătește cu 20 euro/ha” și plata PD-04 „a fost tăiată de la 69,76 euro la 56,28 euro” pornesc dintr-o dublă confuzie:
Confuzia între ani de Campanie diferiți (2024, 2025, respectiv modificările aplicabile din 2026)
;Confuzia între diferitele tipuri de cuantum (unitar planificat, minim, maxim, plăți efective rezultate din realocări și ajustări).
În realitate:
- pentru PD-28, Campania 2025, plata se va raporta la 2 cuantumuri, respectiv: 58,18 euro/ha (cuantum unitar planificat) și 49,45 euro/ha (cuantum minim);
- pentru PD-28, începând cu Campania 2026, valoarea de 20 euro/ha va reprezenta doar cuantumul minim aplicabil, nu o plată efectivă deja prestabilită;
- pentru PD-04, Campania 2025, plata se face la cuantumul unitar planificat de 56,28 euro/ha, care nu a fost redus – valoarea de 69,76 euro/ha din 2024 a fost un nivel efectiv rezultat din realocări, apropiindu-se de cuantumul maxim.
Transparența procesului decizional
Toate aspectele privind stabilirea cuantumului minim la 20 euro/ha pentru PD-28 începând cu Campania 2026 și cele referitoare la mecanismele de alocare și realocare a bugetelor pentru eco-scheme (inclusiv PD-04 și PD-28) au fost prezentate și explicate în detaliu în cadrul Comitetului de Monitorizare pentru Planul Strategic PAC 2023–2027 din data de 23 octombrie 2025, în prezența reprezentanților organizațiilor de fermieri, ai altor parteneri socio-economici, ai instituțiilor publice competente, cât și cei ai COM.
Procedura respectă cerințele de parteneriat, transparență și bună guvernanță prevăzute de Regulamentul (UE) 2021/2115 și este documentată în procese-verbale și materiale oficiale, disponibile partenerilor.
A sugera că asemenea schimbări ar fi fost operate „pe ascuns” sau „fără consultare” nu corespunde realității.
5. Calculele privind sumele acordate fermierilor
În spațiul public a fost prezentată o comparație care pleacă de la premise total eronate, între subvențiile acordate în campania 2024 și cele din campania 2025, astfel:
„a. un fermier în 2024 a luat din BISS – Sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității (96,36 euro) + PD 04 – Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil (69,76 euro) = 166,15 euro/ha;
b. Un fermier în 2025 va lua a lua BISS (89,34 euro) + PD04 ( 56,28 euro) + PD 28 pârloagă ( 20 euro anunțați) = 165,62 euro/ha”.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale respinge categoric această comparație întrucât, după cum a fost indicat anterior, în anul de Campanie 2025 pentru intervenția PD-28 plata se va raporta la 2 cuantumuri, respectiv: 58,18 euro/ha (cuantum unitar planificat) și 49,45 euro/ha (cuantum minim).
Astfel, plecând de la acest aspect, un simplu calcul al subvenției la care un fermier va avea dreptul în campania 2025, în cazul acordării „cuantumului minim” pleacă de la următoarele valori:
PD-01 – BISS (89,34 euro/ha) + PD-04 (56,28 euro/ha) + PD-28 – pârloagă (49,45 euro/ha) = 195,07 euro/ha
Sugestia că „în realitate suma este cam aceeași”, nu corespunde realității.
6. Concluzii și poziția MADR
Având în vedere cele de mai sus, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale respinge categoric informațiile prezentate în spațiul public, în măsura în care acestea:
- prezintă valoarea de 20 euro/ha ca fiind plata PD-28 pentru Campania 2025;Â
- susțin că PD-04 ar fi fost „tăiată” de la 69,76 euro/ha la 56,28 euro/ha, ignorând faptul că 56,28 euro/ha este cuantumul unitar planificat, stabilit și aplicat din Campania 2023, iar valoarea plății de 69,76 euro/ha a fost o sumă efectiv plătită fermierilor în anul de Campanie 2024, majorată ca urmare a unor realocări financiare;
- lasă să se înțeleagă că MADR ar opera „tăieri masive” de plăți în mod netransparent și contrar Regulamentului (UE) 2021/2115.
Astfel, MADR reafirmă că:
- pentru Campania 2025, PD-28 se va plăti în baza valorilor din versiunea 7.1 a PS PAC.
- reducerea cuantumului minim PD-28 la 20 euro/ha, aplicabilă începând cu Campania 2026, este o măsură de gestiune responsabilă a unei cereri mult peste estimări, adoptată transparent și explicată în Comitetul de Monitorizare.
Subliniem că orice comparație între cuantumuri efective dintr-un anumit an (eventual apropiate de maxim, în urma realocărilor) și cuantumurile unitare planificate sau minime din alți ani de Campanie, fără explicarea contextului bugetar și juridic, conduce la concluzii eronate și la inducerea în eroare a fermierilor, ori a altor factori interesați.
Pe această cale MADR face apel la fermieri, organizații profesionale și mass-media să se informeze din documentele oficiale ale Planului Strategic PAC disponibile pe site-ul MADR, din comunicările publice ale MADR și ale instituțiilor subordonate, înainte de a difuza sau prelua informații care pot genera confuzie și neîncredere în aplicarea PAC.
MADR rămâne deschis unui dialog transparent, profesionist și responsabil cu toți actorii interesați, în vederea unei implementări corecte și eficiente a schemelor de sprijin pentru agricultură și dezvoltare rurală și a unei informări corecte a opiniei publice.





