MADR intră în Noul An mai ”suplu”: Au fost desființate mai multe agenții, inclusiv ANZ, ANZM și ISTIS

Reorganizarea Ministerului Agriculturii s-a finalizat la finalul anului cu desființarea mai multor structuri din subordinea ministerului condus de ministrul Florin Barbu. Dacă în comunicarea către presă a MADR s-a vorbit despre ”creșterea eficienței administrative și reducerea birocrației”, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2025, publicată în seara de 31 decembrie, dezvăluie că au fost desființate mai multe agenții, între care Agenția Națională pentru Zootehnie și Agenția Națională a Zonei Montane.
În timp ce fermierii se pregătesc în întâmpine noul an, în Monitorul Oficial a apărut actul normativ care desființează mai multe agenții din subordinea MADR. O parte dintre ele, foarte importante.
”În ședința de Guvern de astăzi a fost adoptată ordonanța privind reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a structurilor din subordinea acestuia. Măsurile aprobate au ca obiective principale creșterea eficienței administrative și reducerea birocrației, astfel încât fermierii să beneficieze de răspunsuri mai rapide și servicii publice mai bune. Reorganizarea nu este un exercițiu administrativ intern, ci o măsură orientată direct către beneficiarii finali ai politicilor agricole – fermierii”, a anunțat ieri, marți – 30 decembrie, MADR, printr-un comunicat de presă.

Această reorganizare s-a făcut astfel:
Agenţia Naţională pentru Zootehnie ” Prof. Dr. G. K. Constantinescu” s-a desființat, prin divizare totală, prin preluarea activităţii şi a personalului aferent.
Activitatea privind inspecţia de stat în zootehnie. activitatea de ameliorare şi reproduqie desfăşurată la nivel central. precum şi activitatea specifică de laborator se preia în cadrul
Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Activitatea de control şi monitorizare din cadrul Oficiilor judeicnc de zootchn ie şi centrelor regionale de zootehnic se preia de către directiile pentru agricultură judeţene din judeţele respective
Agenţia Naţională a Zonei Montane s-a desființat, prin divizare totală, prin preluarea activităţii şi a personalului aferent (…) Patrimoniul Agenţiei Naţionale a Zonei Montane se preia de către structurile care preiau activitatea şi personalul aferent, pe bază de protocol de predare – preluare care va cuprinde şi prevederile bugetare pe anul în curs şi execupa bugetară până la data predării-preluării.
Activitatea se preia de către direc1iile pentru agricultură jude1ene din judc1elc respective.
Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor s-a desființat prin preluarea patrimoniului, activităţii şi a personalului aferent de către Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor.
Activitatea ISTIS de la nivel central se preia în cadrul Laboratorului Central pentru calităţii, comercial izarca Calitatea Semintelor şi seminţelor şi a Materialului Săditor.
Laboratorul Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului s-a desființat prin preluarea patrimoniului, activităţii şi a personalului aferent către Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor.
Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură s-a desființat ca urmare a comasării prin absorbţie, prin preluarea activităţii şi a personalului aferent. Agenția Domeniilor Statului preia activitatea ANPA și devine Autoritatea Naţională pentru Administrarea Domeniilor Statului şi Acvacultură (ANADSA).
Inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor s-au desființat ca urmare a comasării prin absorbţie, prin preluarea patrimoniului, activităţii şi a personalului aferent de către Laboratorul Central pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Oficiile de studii pedologice şi agrochimice s-au desființat ca urmare a comasării prin absorbţie, prin preluarea patrimoniului, activităţii şi a personalului aferent de către direcţiile pentru
agricultură judeţene din judeţele unde acestea îşi desfăşoară activitatea la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Direcţia pentru agricultură a Municipiului Bucureşti s-a desființat, ca urmare a comasării prin absorbţie, prin preluarea activităţii şi a personalului aferent conform Anexei nr.2 la prezenta ordonanţă de urgenţă. În cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se înfiintează o structură nouă, la nivel de direcţie, prin preluarea personalului şi activităţilor direcţiei pentru agricultură a municipiului Bucureşti, conform Anexei nr.2, precum şi a activităţilor şi personalului din cadrul ministerului, care desfăşoară activităţi de statistică, structură care va avea şi rol de coordonator al direcţiilor pentru agricultură judeţene.
Prin OUG nr. 92/2025, conform MADR sunt prevăzute următoarele măsuri principale:
– reducerea numărului ordonatorilor de credite cu 73, de la 166 în prezent, ceea ce va permite o coordonare mai eficientă a instituțiilor din subordinea MADR;
– desființarea a aproximativ 216 funcții de conducere, cu scopul diminuării nivelurilor ierarhice și al simplificării circuitului decizional.
Conform comunicatului MADR, ”reorganizarea va conduce la:
- reducerea birocrației și a suprapunerilor instituționale;
- simplificarea traseului documentelor;
- scurtarea termenelor de soluționare a cererilor și dosarelor fermierilor;
- eficientizarea activității structurilor din teritoriu.
În concordanță cu obiectivele Guvernului de reducere a cheltuielilor administrative, ca urmare a acestei reorganizări cheltuielile cu salariile vor scădea cu cel puțin 10% la nivelul structurilor reorganizate .
Totodată, se menține un principiu esențial: Ministerul Agriculturii este în primul rând un minister al plăților către fermieri. Cheltuielile de personal reprezintă în prezent doar 6,8% din bugetul MADR, diferența fiind direcționată către plăți directe, programe de sprijin și investiții în agricultură și industria alimentară.
Reorganizarea vizează eliminarea paralelismelor instituționale și a procedurilor excesive care încetinesc procesul decizional și afectează relația cu fermierii. Noua structură administrativă va permite o mai bună coordonare a politicilor agricole și o abordare unitară la nivel național.
Obiectivul final al acestui proces este clar: mai puțină birocrație, mai puține niveluri de conducere și mai multe servicii publice eficiente pentru fermieri”.





