• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Avocat: Noua legislație permite primarilor să pună mâna pe terenurile și casele românilor cu restanțe la impozite

    Oana Timar -

    Noua legislație crează cadrul legal pentru ca administrațiile locale să facă exproprieri în cazul proprietăților care înregistrează restanțe la plata impozitelor. Primarii puși pe căpătuială pot să majoreze cu până la 600% valoarea impozitelor pentru anumite terenuri și case considerate abandonate, ca mai apoi, când proprietarii acestora nu își permit sau nu află de noile impuneri, aceste proprietăți să fie executate silit și, ulterior, achiziționate, pe nimic, de către ”cine trebuie”, reiese dintr-o analiză făcută de către avocatul Gheorghe Piperea, europarlamentar al AUR.

    Avocatul Gheorghe Piperea transmite un avertisment către toți cetățenii, în special către cei care locuiesc în afara țării și dețin proprietăți în România, fie achiziționate, fie moștenite. Piperea avertizează că noua legislație adoptată de Guvernul Bolojan și intrată în vigoare din acest an, le oferă o cale facilă primarilor de a prelua imobilele abandonate și/sau pentru care nu se achită impozite. În cazul caselor sau terenurilor ce nu sunt îngrijite sau cultivate, impozitarea poate fi majorată cu până la 600% de cătr autoritatea locală, așa că impozitele și, ulterior, restanțele, pot ajunge să fie imposibil de achitat de către românii cu venituri ”normale”.

    Astfel, prin Legea 239/2025, majorarea impozitelor și taxelor locale de consiliile locale sau consiliile județene poate fi de până la 100% ”față de nivelurile maxime stabilite în cadrul prezentului titlu”. Adică impozitele se pot dubla de către administrațiile locale, la care primăriile pot să adauge și o penalitate deja în vigoare de mai mulți ani în Codul Fiscal de majorare cu 500% a impozitului pentru casele neîngrijite sau pentru terenurile nelucrate.

    ”Către:
    (i) cețățenii romăni aflați la muncă în străinătate;
    (ii) toți primarii și consilierii locali.
    Regimul bolojanian face tot ce îi stă în putință ca să vă ia proprietățile imobiliare, respectiv, să vă falimenteze. Când zic regim de-ăsta, de austeritate, zic psdpnlusrudmr, plus CCR. Toți știau.
    (i) diaspora: aveți terenuri agricole nelucrate de doi ani sau case ori terenuri abandonate de doi ani? Urmează să vi se aplice o taxă locală cu 500% mai mare decât cea “normală”, care este și ea propusă a fi majorată cu 80-400%; legea spune că primarul tre’ să vă notifice; dar de unde să știți că NU v-a notificat? Poate că ați primit acasă, în țară, o notificare, și nu v-a spus nimeni; dacă nu plătiți, veți fi executați silit, inclusiv prin vânzarea acelor terenuri și clădiri*;
    (ii) primari și consilieri locali: dacă nu ați luat, până la 31 decembrie 2025, decizia de majorare a taxelor pe proprietate, nu mai primiți nimic din cota – parte ce vă revine, ca UAT, conform legii finanțelor locale, din impozitul pe venit achitat statului de rezidenții în comuna sau orașul vostru**; vorbim de 75-90% din această sumă, care va fi reținută de fisc, pentru a mai finanța un pic regimul mafiot kievean”, a transmis Gheorghe Piperea.

    În urma reacțiilor primite pentru această postare, avocatul Piprea a publicat și un video în care explică exact legislația care oferă primarilor posibilitatea de a pune mâna pe proprietățile românilor. În acest context, Piperea face apel către toți românii să se informeze și mai ales să ceară de la primării informații actualizate privind plățile pe care le au de făcut, termenele limită pentru acestea și să sesize imediat orice abuz.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Șefa APIA – anunț pentru fermierii care așteaptă PD-28, subvenția pe pârloagă: „Luni, banii în conturi” Subvenții APIA 2026. Fermierii care vor încasa mai ușor plata pe fiecare hectar Preț miei Paște 2026. Calculele oierilor pentru un kilogram de carne de miel de sărbătorile pascale Garda de Mediu – controale masive în ferme! Un fermier a încasat deja o amendă uriașă Nicolae Cioranu a fost reales în funcția de președinte al Federației Romovis

    Ultimele știri

    Cea mai mare anvelopă agricolă din lume a primit aprobare pentru comercializare în UE Focar de gripă aviară confirmat în județul Bihor. Primele măsuri luate Anunț urgent al șefei APIA despre subvențiile pe hectar și animale! Dragoș Ivan, SEEFCO: Ureea va crește la 3.600-3.700 lei în următoarele 2 săptămâni. Cel mai bun preț, cu 3-4 luni înainte de sezon Ei sunt viitorul agriculturii românești. 60 de tineri fermieri au absolvit cursurile Tineri Lideri pentru Agricultură