• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alerte de inundații în mai multe județe. Terenuri agricole acoperite de ape

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Alerte de inundații în mai multe județe din România! Din dispoziția ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a fost convocat astăzi Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (C.M.S.U), constituit la nivelul MMAP. Ședința extraordinară a C.M.S.U a fost organizată ca urmare a avertizărilor de COD GALBEN și COD PORTOCALIU emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). Comitetul ministerial pentru situații de urgență a fost condus de secretarul de stat Raul Pop.

    „Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vom avea un regim de temperatură mai cald în zona intracarpatică și un ușor excedent de precipitații în sud. La altitudini de peste 1800 m, pe traseele montane din zonele turistice, există risc de producere de avalanșe. Totodată, recomandăm celor care se vor afla în trafic în acest sfârșit de săptămână, să circule cu prudență, întrucât vor exista condiții de polei, odată cu răcirea vremii și topirea stratului de zăpadă. ANM va emite, punctual, acolo unde situația o impune, avertizări Nowcasting, astfel încât populația să fie informată pentru a putea evita zonele unde pot avea loc fenomene meteo periculoase”, a subliniat secretarul de stat Raul Pop.

    De asemenea, se atrage atenția deținătorilor amenajărilor hidrotehnice că trebuie să ia toate măsurile pentru a asigura descărcarea în siguranță a plutitorilor și a formațiunilor de gheață și să prevină formarea podurilor de gheață care să blocheze prizele sau evacuatorii hidraulici ai barajelor. De asemenea, este obligatoriu să fie asigurată sursa alternativă de alimentare cu energie electrică pentru situații de întrerupere cauzate de condițiile meteorologice nefavorabile.

    Risc de inundații (foto: radioromania.ro)

    Alerte de inundații în țară. Județele vizate

    Specialiștii ANAR au informat că tranzitul volumelor de apă în acumulări este făcut fără probleme și în siguranță. În zonele aflate sub cod roșu hidrologic, s-a produs ieșirea apei pe terenuri agricole și pe un drum județean. În acest moment, apele sunt în retragere, iar cotele râului Nișcov se află în scădere.

    Citește și: Cum va fi vremea până în martie. Temperaturi și precipitații în România

    INHGA a emis astăzi o AVERTIZARE HIDROLOGICĂ ce vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE.

    Avertizarea hidrologică de cod GALBEN vizează intervalul 06.02.2026 ora 12:00 – 07.02.2026 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: râul Teleajen (judeţul Prahova), Cricovul Sărat (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Sărata (judeţele: Prahova, Buzău şi Ialomiţa), Călmăţui (judeţele: Buzău şi Brăila), Nişcov (judeţele: Prahova şi Buzău), râul Buzău (judeţele: Buzău şi Brăila), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Bârlad (judeţele: Vaslui, Iaşi, Galaţi, Bacău şi Vrancea).

    Citește și: Culturile de cereale, călcate cu snowmobile, sănii și ATV-uri: ”Câmpul este distrus pentru puțină distracție”

    Avertizarea hidrologică de cod PORTOCALIU vizează intervalul 06.02.2026 ora 12:00 – 06.02.2026 ora 18:00 pe râurile din bazinele hidrografice: râul Teleajen (judeţul Prahova), Nişcov (judeţele: Prahova şi Buzău).

    Te-ar mai putea interesa

    Românii au la dispoziție un an să intre în legalitate cu construcțiile ridicate fără autorizație Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii. Grâul și porumbul – pe creștere, rapița și floarea-soarelui se depreciază Un fermier a fost obligat să își distrugă livada după ce a oferit fructe gratuit Preț teren agricol în Germania. Un hectar de pământ se apropie de 100.000 de euro Salariile din agricultură, în 2026. Cât câștigă un angajat și care este diferența față de media națională

    Ultimele știri

    Ultimul val de caniculă înainte de instalarea toamnei? Cod galben emis de ANM Program gratuit de formare pentru tineri fermieri: înscrieri până la 10 octombrie la „Tineri Lideri pentru Agricultură” Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași Grâul Boromir, de la Soufflet Agro, se adaptează foarte bine solurilor diferite din România