Iată ce poate face statul pentru a ajuta agricultura, fără costuri
Lucian Davidescu -
…ci chiar cu ceva încasări în plus la buget. 5 lucruri.
Când are bani pe mână, statul nu reuşeşte decât să-i risipească. Motivul evident e că n-a muncit pentru ei. Există însă şi un motiv mai puţin evident: banii sunt un efect, nu o cauză. Dacă agricultura e săracă, nu e din lipsa banilor ci pentru că nu poate sau nu e lăsată să-i producă. Iar vestea bună e că ceea ce poate face statul, cu efort rezonabil şi rezultate substanţiale, nu costă nimic.
1. Cadastrarea gratuită. Taxele de cadastru/întabulare şi obligativitatea de-a apela din banii proprii la servicii de specialitate sunt în sine abuzuri împotriva proprietăţii. Pentru suprafeţele mici, cadastrul ajunge uneori să coste mai mult decât terenul. O operaţiune naţională n-ar trebui să coste mai nimic dacă s-ar simplifica procedura şi dacă ar fi puşi la treabă zecile de mii de angajaţi din comune, care acum n-au nimic util de făcut.
2. Pază militarizată. Furturile de produse agricole sunt printre cele mai mari riscuri în agricultură, dar şi printre problemele cele mai ignorate de poliţie şi justiţie. Lucrurile trebuie abordate gradual: normă la prins hoţi pentru şefii de post, apoi – dacă mai e cazul – potere cu jandarmi în timpul recoltei, apoi – dacă încă mai e cazul – arme pentru proprietari şi dreptul de-a ara propria moşie cu alice.
3. Centre de colectare. Degeaba produci dacă nu vinzi, dar şi pentru asta există soluţii. Producătorii locali de alimente se tot plâng că hipermarketurile îi jefuiesc şi se dezvoltă pe banii lor. În loc să-i mai mintă că face ceva (e loc doar de mai rău), statul ar trebui să le sugereze că pot să folosească chiar ei banii respectivi. Cum? Păi dacă sunt destui bani cât să dezvolte reţeaua de hipermarketuri şi să le plătească publicitatea, de ce nu pun producătorii locali mână de la mână să-şi facă propria reţea. Ar avea preţuri mai mici, şi-ar construi o reputaţie de afacere autohtonă, ar fura clienţii hipermarketurilor şi ar putea prelua şi o bună parte din producţia fermelor.
4. Taxa egală cu subvenţia. S-au chinuit teribil de mult să impoziteze terenurile nelucrate şi n-au găsit formula. Dar formula este simplă: dacă taxa este mare pentru toată lumea şi doar cei care lucrează primesc subvenţia, terenurile nelucrate sunt implicit taxate.
5. Încurajarea reală a comasărilor. Măsura este incorectă faţă de cei care vor doar să-şi conserve proprietatea până vor putea obţine preţuri mai bune. Însă acest neajuns poate fi în mare parte reparat. Pot fi scutiţi de taxă cei care se angajează contractual, necondiţionat, să vândă terenul în momentul în care un cumpărător le oferă o sumă substanţială, de ordinul a 5.000-6.000 euro pe hectar (faţă de 1.000-2.000 acum). O astfel de măsură în sine ar putea duce la creşterea preţurilor, dacă îi va trezi pe investitorii interesaţi de comasări fără bătăi de cap.
