• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Producătorii români de flori – sabotați de un mare retailer. Ion Călin: Au pus la ofertă buchetul de trandafiri la 1 leu!

    Roxana Dobre -

    Producătorii români de flori sunt foc și pară pe retailerii care și în acest început de primăvară au optat pentru marfă de import în locul producției locale. Mai mult, în prag de 1 martie, într-un lanț cunoscut de retail, buchetele de trandafiri cu 13 fire au fost ofertate la 1 leu bucata, doar pentru a atrage mai mulți clienți la cumpărături.

    În loc să se bucure de valorificarea muncii lor, Ion Călin – Președintele Asociației Producătorilor de Flori Muntenia a declarat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO că producătorii sunt loviți din toate părțile, atât la nivel instituțional cât și în cazul prețurilor de dumping.

    Zambilele și lalelele rămân cele mai cerute flori de primăvară pentru 1 martie sau 8 martie. Ion Călin – Președintele Asociației Producătorilor de Flori Muntenia avertizează însă că, deși florile românești sunt cerute de cumpărători, în piață sunt prețurile de dumping care nu dau nicio șansă producătorilor să facă față.

    Citiți și: 13.000 de salate plantate în 30 de minute cu 10 nepalezi. Ion Păunel, legumicultor: La început am rămas perplex și entuziasmat

    Ion Călin: Un retailer a avut ofertă la buchet de trandafiri cu un leu

    Ion Călin a atras atenția că producătorii de flori din România se află la limita supraviețuirii pe palierul concurenței neloiale din cauza comerțului intracomunitar. Astfel, chiar de 1 martie, un mare lanț de retail a aplicat un discount de 94% la trandafiri, astfel că un buget de 13 roze a fost ofertat la numai 1 leu bucata.

    @stefannny11

    @Kaufland România adooor #fyp #fypp #viral #kaufland #martie

    ♬ original sound – ₇

    ”Noi suntem la limita supraviețuirii pe palierul concurenței neloiale din cauza comerțului intracomunitar, pentru că de când suntem în spațiul Schengen nu mai este import-export, și suntem, nu invadați ci pur și simplu sufocați de importuri și oferte ale marilor magazine care nu ne dau nicio șansă să facem față. Noi nu suntem apărați de nimeni. Noi ne vindem florile acum sub prețul de producție, ceea ce este foarte grav.  Și avem fotografii dintr-un mare lanț de retail care ieri seară, de 1 martie, a făcut o promoție pentru 13 trandafiri de 50 cm la un leu buchetul. Și noi întrebăm decizionalii de la Ministerul Agriculturii și al Finanțelor, de ce admit lucrurile aceste? Să le fie rușine instituțiilor, pentru că sunt bugetari și în loc să ne ajute, ne încurcă. Am spus mereu: dacă nu ne ajutați, de ce ne încurcați? Parcă nu sunt și ei tot români!”, a spus Ion Călin pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    Citiți și: Producătorii de flori au plantat mușcatele: ”Scoatem investiția abia anul viitor, în primăvară”

    Care sunt cele mai căutate flori de 1 și 8 martie

    Ion Călin a mai adăugat că florile cele mai căutate de cumpărătorii români rămân zambilele și lalelele. ”Cele mai căutate sunt florile care sunt obținute extra-sezon în condițiile cultivatorilor de flori și ai membrilor asociației noastre adică lalea, zambilă, ranunculus, mușcată chiar, diferite plante care au și inflorescență și la ghiveci. Dar preponderent sunt zambilele și lalelele, atât cu fir tăiat dar care se găsesc și la ghiveci.Cei care sunt români, caută flori românești. Dar din păcate și mai există și o motivație, pe lângă cele prezentate anterior. Și noi am ținut cont să știți la vânzare, chiar dacă a fost a sub prețul de producție sau cu nici nu știm când tragem linie cum vom ieși. Puterea de cumpărare a românului, a consumatorului final este scăzută, tot omul caută să achiziționeze mai ieftin. Dar când vezi trandafirii la 1 leu buchetul, normal că ți se pare convenabil. Dar și florile românești s-au vândut și, sperăm noi, să se vândă. Dar cum s-au vândut? Adică noi avem costuri actualizate la orice input, costuri de asigurare a căldurii și altele care sunt necesare să producem flori românești Dragobete, 1 martie și 8 martie, aceasta fiind perioada de vârf”, a mai explicat producătorul de flori.

    Acesta a completat că prețurile de desfacere sunt de acum 5-6 ani. ”Și vă dau exemplu un exemplu: costuri de producție 2,50 lei bulbul de zambilă, plus turbă, plus îngrășămintele cu eliberare îndelungată, plus consumul de energie electrică, de energie electrică suntem undeva la în jur de 5 lei. Și am vândut  vândut zambile la ghiveci și la fir și cu 4 lei”, a subliniat Ion Călin.

    Conform acestuia, florile produse în România se găsesc atât la târgul de la Pucheni cât și în toate orașele din România, în piețe, în locuri special amenajate.

    ”Noi Asociația Producătorilor de Flori, marea majoritate, avem membrii în toată țara, și avem o procedură înregistrată la secretariatul general al Guvernului pentru a accesa cuvântul român, România, românește astfel încât marfa noastră să fie identificată mai ușot. Acum suntem de găsit în Târgul Pucheni din București, sectorul 5 unde avem un contract și un spațiu delimitat și ne-am găsit liniștea că nu mai vrem să ne aducem aminte ce făceam în Piața Coșbuc cu ani în urmă. Și producători români de flori în asociație sau nu, găsim în toate orașele din România, în piețe, în locuri special amenajate de către primării care au acordat, șansa de a ne vinde și noi florile românești obținute cu atâtea probleme și greutăți”, a mai spus Ion Călin.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Data la care începe depunerea cererilor a fost publicată în Monitorul Oficial O nouă subvenție de la APIA a fost anunțată de Comisia Europeană Plata de 100 euro/ha, la APIA. Termene limită, documente obligatorii Ionică Sterp, APC: Taxele pe care un oier le plătește pentru pășune au ajuns la 1.700 de lei pe hectar După Mercosur, fermierii vor fi loviți de acordul cu Australia. Cote uriașe la importurile de carne

    Ultimele știri

    Agra Asigurări – profil de companie: ”Ne mândrim să fim lideri pe piața asigurărilor agricole din România” Producătorii români de flori – sabotați de un mare retailer. Ion Călin: Au pus la ofertă buchetul de trandafiri la 1 leu! 13.000 de salate plantate în 30 de minute cu 10 nepalezi. Ion Păunel, legumicultor: La început am rămas perplex și entuziasmat Fermier: M-am trezit cu subvenția APIA tăiată și terenurile trecute la alt beneficiar! Lege nouă pentru retrocedarea terenurile agricole!